Veşti bune de la gospodarul-şef Gheorghe Frigioi Turbină eoliană şi staţie de biogaz pentru comuna Crucea

Comuna Crucea se modernizează pe zi ce trece, iar investiţiile sunt de anvergură. „A fost publicată, conform legii, pe site-ul de achiziţii publice, anunţul pentru atribuirea procedurii de execuţie pentru o lucrare ce prevede montarea unei turbine eoliene şi a unei staţii de biogaz. Proiectul, ale cărui lucrări se desfăşoară în prezent, prevede construirea unei centrale eoliene de 30 kw şi a unei staţii de biogaz, energie verde, care va asigura alimentarea iluminatului public în comună“, a declarat primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi.

Scopul proiectului este de a reduce cheltuielile bugetare prin folosirea la maximum a resurselor naturale şi eficientizarea calorică, reducând astfel considerabil costurile din sectorul energetic. „Valoarea întregii investiţii este de aproximativ un milion de euro, iar fondurile sunt asigurate din bani europeni. Deja am primit o primă parte din banii aferenţi lucrărilor de la Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit“, a adăugat primarul Gheorghe Frigioi.
Un alt proiect important pentru comunitatea din Crucea vizează dezvoltarea potenţialului turistic al zonei. Oricine a ajuns aici, ştie că locul a fost binecuvântat de Dumnezeu cu un peisaj care atrage prin linişte şi puritate. „Recent, au fost începute şi lucrările de la Centrul de Informare Turistică, un alt proiect care va pune comunitatea noastră pe harta României. Implementarea acestui proiect, în valoare de 300.000 de euro, implică realizarea şi construirea unui punct de informare turistică şi dotarea sediului cu aparatură performantă, care să se plieze pe necesităţile turiştilor. De aici, cei interesaţi vor obţine informaţii, de la personal calificat, despre obiective turistice, trasee şi spaţii de cazare“, a mai spus primarul Gheorghe Frigioi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Primăria Crucea plătește peste 24.000 de euro pentru elaborarea studiului de fezabilitate privind modernizarea unui drum (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 287

O firmă nouă, înregistrată la Constanța Green Storage SRL se va ocupa de producţia, transportul şi distribuţia energiei electrice

16 Apr 2024 365

Procesul dintre Comuna Crucea și fostul primar Gheorghe Frigioi, pe rolul Curții de Apel Constanța

04 Apr 2024 503

A solicitat acord de mediu pentru o fermă de animale în comuna Crucea Firma, care va ridica un spital de pediatrie cu heliport la Constanța, Mahmud Impex SRL, anunță noi investiții

31 Mar 2024 4412

Licitații Constanța Primăria Comunei Crucea, licitație deschisă pentru execuția de lucrări de modernizare a sistemului de iluminat public (DOCUMENT)

23 Mar 2024 473

Proiect finanțat prin PNRR Newbuilding Cons SRL va construi un centru de colectare a deșeurilor în comuna Crucea, județul Constanța (DOCUMENT)

22 Mar 2024 630

In memoriam Constantin Zamfir Dumitru, directorul cu cel mai lung mandat din istoria Bibliotecii Județene Constanța

21 Mar 2024 562

Licitații Constanța Primăria Crucea reabilitează Căminul Cultural din localitatea Șiriu (DOCUMENT)

19 Mar 2024 572

Cumpărări directe Constanța Construirea terenului de sport cu balon de la Băltăgești costă aproape 710.000 lei (DOCUMENT)

12 Mar 2024 668

Licitații publice Una dintre firmele familiei Butnaru din Medgidia asigură și hrana elevilor din comuna Crucea (DOCUMENT)

09 Mar 2024 725

Achiziții Constanța Primăria Crucea solicită ofertă de preț pentru construirea unui teren de sport cu balon la Băltăgești (DOCUMENT)

04 Mar 2024 522

O firmă din Dâmbovița vrea să înființeze o unitate eoliană în satul Siriu, comuna Crucea, județul Constanța

23 Feb 2024 580

ACoR Mariana Gâju, primarul de la Cumpăna a primit două distincții pentru activitatea comunei (FOTO)

12 Feb 2024 1171

A fost solicitat acord de mediu Primăria Crucea, județul Constanța tot mai aproape de realizarea noului cartier pentru tineri din satul Gălbiori

06 Feb 2024 1027

Procesul dintre Comuna Crucea și fostul primar Gheorghe Frigioi, la Curtea de Apel. Cine a câștigat în primă instanță

27 Jan 2024 827