Voie bună, mâncare tradiţională şi must dulce Târgul Toamnei, organizat de Primăria Ovidiu, la linia de start

Timp de patru zile, în perioada 12-15 octombrie, locuitorii oraşului Ovidiu şi nu numai sunt invitaţi de autoritatea publică locală la Târgul Toamnei, care va avea loc pe platoul Centrului Cultural din Ovidiu. Evenimentul este organizat de Primăria Ovidiu, în colaborare cu producătorii agricoli locali, dar şi cu Asociaţia Ţăranii Dobrogeni.
 
Cu ocazia Târgului Toamnei, astăzi va avea loc şi lansarea Asociaţiei „Poiana lui Ovidiu“, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Elena Roizen“. Tot azi, locuitorii oraşului sunt invitaţi la un program artistic de muzică şi dans.
 
A doua zi, vineri, 13 octombrie, între orele 11.30 şi 14.00, programul artistic de muzică şi dans va continua. Şi sâmbătă, 14 octombrie, între orele 11.30 şi 14.00, Primăria Ovidiu va oferi un nou program artistic participanţilor la Târgul Toamnei.
Ulterior, între orele 12.00 şi 14.00 va avea loc un eveniment dedicat producerii şi degustării de must, oferit de Crama Viişoara.
 
Va urma Sărbătoarea Plăcintelor, acţiune prezentată de elevii Şcolii Gimnaziale nr. 3 din satul Culmea. În ultima zi a Târgului Toamnei, duminică, 15 octombrie, programul artistic de muzică şi dans va continua. Mai mult, locuitorii oraşului care vor lua parte la eveniment vor putea degusta gratuit mâncare tradiţională.
 
Reamintim că autoritatea publică locală s-a gândit şi la agricultori, demarând iniţiativa creării Asociaţiei „Poiana lui Ovidiu“. Ideea îi aparţine primarului George Scupra. Asociaţia va uni sub o singură umbrelă producători agricoli din mai multe localităţi. Această asocaţie ar trebui să le rezolve oamenilor problemele pe care le întâmpină, cele mai acute fiind în zona penetrării masive a pieţelor locale. Cea mai mare dorinţă a acestora este să-şi comercializeze produsele în lanţurile de hipermarketuri.
 
„Această structură asociativă are drept scop promovarea producătorilor agricoli de pe raza unităţii administrativ-teritoriale Ovidiu şi cuprinde 51 de membri - persoane fizice sau societăţi comerciale - din toate categoriile: crescători de animale, apicultori, floricultori, legumicultori şi viticultori. În data de 12 octombrie, la ora 11.00, va avea loc o triplă lansare: a asociaţiei, a broşurii de prezentare, dar şi a site-ului oficial al acestei asociaţii, www.poianaluiovidiu.ro“, a declarat primarul oraşului Ovidiu, George Scupra.
 
Important de precizat este faptul că, pe lângă susţinerea financiară a acestei asociaţii de către administraţia publică locală, noua structură va reprezenta producătorii locali în relaţia cu alte instituţii, precum ministerul de resort sau APIA, va asigura participarea acestora la târgurile de profil, le va acorda asistenţă juridică şi îi va informa cu privire la noutăţile legislative ce apar în domeniul agriculturii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Ovidiu, județul Constanța oferă spre concesionare teren pentru un drum colector

22 Apr 2024 527

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 553

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 876

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 846

Licitații Primăria Constanța Arasound SRL va asigura serviciile de sunet pentru evenimentele muzicale care vor avea loc în Piața Ovidiu în perioada 4 -6 mai! (DOCUMENT)

11 Apr 2024 572

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 1533

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3638

Achiziții Constanța Primăria Ovidiu cumpără laptopuri și multifuncționale. Iată suma cheltuită

01 Apr 2024 456

Licitații Constanța Școala Gimnazială din satul Culmea, reabilitată de Leader Construct SRL. Primăria Ovidiu va achita peste 3 milioane de lei (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 558

Cumpărări directe Constanța Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada" a semnat cu Art By Fuego SRL. Contract, în valoare de 20.000 de lei (DOCUMENT)

29 Mar 2024 622

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1089

Teren de aproximativ 4.000 mp scos la licitație de Primăria Cernavodă, județul Constanța

28 Mar 2024 539

Cumpărări directe Constanța Tecrad Inginerie SRL asigură dirigenția de șantier pentru lucrările de la Școala Gimnazială nr. 3 Culmea, din Ovidiu (DOCUMENT)

26 Mar 2024 599

Primăria Ovidiu lansează licitația pentru creșterea eficienței energetice a Liceului tehnologic „Ion Podaru” (DOCUMENT)

09 Mar 2024 676

Primăria Ovidiu, județul Constanța, a cumpărat echipamente pentru loc de joacă. Iată de la cine (DOCUMENTE)

07 Mar 2024 615