Facultatea de Medicina doreste separarea de Universitatea Ovidius

Scandal in Senat

# Premisele unei initiative ancorate profund in orgoliul desuet al unor parlamentari ignoranti au nascut un memoriu legislativ de infiintare a unei Universitati de Medicina la Constanta * Cativa profesori de renume ai respectivelor facultati, purtati de un entuziasm febril au propus separarea de universitate, prezentand in sedinta senatului o serie de argumente pentru sustinerea unei cauze pline de controverse * Proiectul este in contratimp cu tendintele europene pentru invatamantul superior, dar si cu prevederile Legii Consortiilor, care aduce modificari structurii universitare romanesti, prin comasarea celor 51 de universitati existente pe zone, pe orase, pana la injumatatirea lor * Sistemul universitatilor de medicina este de sorginte sovietica, structurat pe domenii, in disonanta cu cel occidental care se fundamenteaza pe existenta universitatilor pluridisciplinare * Baza materiala este asigurata in totalitate de universitate, iar o separare totala ar duce la un faliment cert * In ultima vreme, preocuparile conducerilor celor doua facultati s-au orientat mai mult spre evitarea falimentului, numai ajutorul hotarat de Senatul universitar, prin alocarea a sase miliarde de lei din profitul Facultatii de Studii Economice, salvandu-le * Deficientele in actul managerial, salariile foarte mari pe care si le aproba, datoriile de miliarde, concurenta infima pentru admiterea studentilor, taxele ridicate sunt alte cauze obiective determinante pentru situatia deplorabila in care se afla cele doua facultati, iar rezolvarea trebuie cautata in ograda proprie si nu intr-o sciziune sinucigasa * Raspunsul Senatului, intrunit in luna decembrie, nu a intarziat sa apara, infiintarea Universitatii de Medicina si Farmacie nefiind de competenta membrilor sai, acestia dorind pastrarea integritatii actualei structuri universitare

Premisele unei initiative ancorate profund in orgoliul desuet al unor parlamentari ignoranti au nascut un memoriu legislativ de infiintare a unei Universitati de Medicina la Constanta. Ideea nu e noua, dateaza de peste 10 ani, insa modalitatea difera radical. Acum se doreste realizarea proiectului pe scheletul Facultatilor de Medicina Generala, Stomatologie si Farmacie. Specificul medicinei este cu totul deosebit, apartinand atat de Ministerul Educatiei, ordonatorul de credite, care asigura salariile si tot ceea ce tine de organizare si Ministerul Sanatatii, care asigura practica medicala, prin disponibilitatea Spitalului Judetean. In plus, standardele Uniunii Europene sunt extrem de exigente in privinta invatamantului sanitar sau a bazei materiale. Toate aceste cerinte au fost bine cantarite de-a lungul timpului de conducerea universitatii, si in special de rectorul Victor Ciupina, care a acordat un statut privilegiat Facultatii de Medicina. In ciuda acestui fapt, cativa profesori de renume ai respectivei facultati, purtati de un entuziasm febril, au propus separarea de universitate, prezentand in sedinta senatului o serie de argumente pentru sustinerea unei cauze deja pierdute.Model sovieticDecanul Petre Bordei a afirmat ca tendinta in toata Europa, (sustinand exemplul Universitatii de Medicina si Drept din Lille), este ca Facultatile de Medicina sa se transforme in universitati. In acest context, a continuat acesta, "facultatea pe care o conduc nu va supravietui conditiilor aspre de acreditare si evaluare impuse de reprezentantii Comisiei Europene". Un alt argument ar fi acela ca nu face parte din Consiliul Rectorilor celor sase universitati de profil din tara, avand doar statut de observator si ca facultatea nu e primita in consortii cu universitatile traditionale. Insa cea mai grava problema cu care se confrunta, comuna partial si celorlalte facultati, este scaderea dramatica a numarului total de studenti si a locurilor subventionate la buget, 75 pentru anul I, cand la Bucuresti, Cluj sau Targu Mures, numarul acestora se apropie de 400 - 450. Argumentele impotriva initiativei mentionate sunt mai pertinente si mai rationale. In primul rand, proiectul este in contratimp cu tendintele europene pentru invatamantul superior, dar si cu prevederile Legii Consortiilor, care aduc modificari structurii universitare romanesti, prin comasarea celor 51 de universitati existente pe zone, pe orase, pana la injumatatirea lor. Astfel, in Constanta, cele trei institutii de invatamant superior de stat se vor contopi in maxim doi ani. Prin urmare, intentia de separare este un teribil si inutil nonsens. Afirmatia ca universitatile europene aplica acelasi sistem este partial adevarata, insa nu se cunoaste la ce parte a Europei se face referire. Mai mult, sistemul respectiv este de sorginte sovietica, structurat pe domenii, in disonanta cu cel occidental, care se fundamenteaza pe existenta universitatilor pluridisciplinare. Baza materiala este asigurata in totalitate de universitate, iar o separare totala ar duce la un faliment cert. De fapt, in ultima vreme, preocuparile conducerilor acestor facultati s-au canalizat mai mult pentru evitarea falimentului, numai ajutorul hotarat de Senatul universitar, prin alocarea a sase miliarde lei din profitul Facultatii de Studii Economice, salvandu-le. De asemenea, este greu de precizat ce spatii performante se vor pune la dispozitia studentilor daca se vor separa si de baza materiala a universitatii, care este asigurata in totalitate de universitate, iar o separare totala ar duce la un faliment cert.Statutul privilegiat al celor doua facultati cu profil medical a fost subliniat, de-a lungul timpului, de alocarea unor fonduri uriase pentru constructia impozantului sediu de la campus, terminat in proportie de 80%, care va asigura o baza materiala solida, depasind majoritatea centrelor puternice din tara. Investitiile s-au derulat si anul acesta, Stomatologia fiind dotata, dupa cum a recunoscut decanul Amarie, cu cea mai performanta baza materiala din tara, tot prin eforturile universitatii. Ne intrebam unde s-ar fi situat aceste doua facultati daca nu beneficiau de sprijinul important al celorlalte 13, incalcandu-se de nenumarate ori principiul autonomiei universitare, pentru a li se acoperi gaurile financiare. Deficientele in actul managerial, salariile foarte mari pe care si le aproba, datoriile de miliarde, concurenta infima pentru admiterea studentilor, taxele ridicate sunt alte cauze obiective determinante pentru situatia deplorabila in care se afla cele doua facultati, iar rezolvarea trebuie cautata in ograda proprie si nu intr-o sciziune sinucigasa.Iluzii desarteAlimentat de o initiativa parlamentara obscura, acest scandal monstruos poate zgudui invatamantul superior constantean din temelii si poate arunca cele doua facultati cu profil medical intr-un faliment permanent din care se vor contabiliza doar amagirile si promisiunile desarte. Raspunsul Senatului, intrunit luni seara, nu a intarziat sa apara, infiintarea Universitatii de Medicina si Farmacie nefiind de competenta membrilor sai, acestia dorind pastrarea integritatii actualei structuri universitare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

73 de ani de la nașterea actorului, regizorului și scriitorului constănțean Vasile Cojocaru

17 Jan 2023 2552

#DobrogeaDigitală „Pentru Tafrali, Dobrogea a fost o datorie”

09 Nov 2021 3164

Jurnalist cunoscut, audiat la DIICOT într-un dosar de trafic de droguri. Cine sunt celelate persoane audiate în dosar

16 Jul 2018 3327

Traian Băsescu speră la o redefinire a abuzului în serviciu de către judecătorii CCR

30 May 2016 3396

MAE Atenționare de călătorie Danemarca

03 May 2016 3732

Interviu online cu Robert Boroianu, candidatul PNL pentru Consiliul Judeţean „După 16 ani de administraţie a echipei PSD Constanţa, avem o situaţie dezastruoasă atât la nivel local, cât şi la nivel judeţean!”

30 Apr 2016 6151

Angola – Epidemie de febră galbenă

18 Mar 2016 2628

Plaja Modern, scapă de imaginea dezolantă Se anunţă amenzi pentru cei care nu fac curat

15 Mar 2016 5146

Comisia Europeana lansează Raportul de țară 2016

09 Mar 2016 2955

Comunicat PNL Constanta

08 Feb 2016 2979

Atenţionare de călătorie SUA - Condiții meteorologice severe pentru zonele de Nord - Est și Est, Washinhton DC și metropola New York

22 Jan 2016 2969

Atenţionare de călătorie Turcia – Anulare zboruri de pe aeroporturile din Istanbul

19 Jan 2016 2621

Atenţionare de călătorie Bulgaria – coduri de vreme rece, ninsori și polei

06 Jan 2016 2719

Atenţionare de călătorie Belgia – grevă în sistemul feroviar din capitala Bruxelles și din sudul țării

04 Jan 2016 2728

Ungaria – reglementări privind circulaţia camioanelor în perioada Crăciunului

21 Dec 2015 2722