Bugetul Medgidiei, „stors“ de Tehnologica Radion SRL Firma „regelui asfaltului” a reabilitat străzile municipiului (documente)

În urmă cu șapte ani, administrația locală din Medgidia plănuia să reabiliteze majoritatea străzilor din municipiu. În acest sens, la data de 30 noiembrie 2009, Primăria Medgidia organiza ședința de deschidere a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziție publică „Execuție a lucrărilor pentru proiectul Reabilitare tramă stradală în municipiul Medgidia”, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), prin Programul Operațional Regional (POR) 2007-2013.
 
Anunțul de participare a fost publicat în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP) la data de 20 octombrie 2009, cu numărul 88836.
 
Comisia de evaluare, numită prin dispoziția numărul 3957, din data de 5 noiembrie 2009, a fost compusă din: Dumitru Mirică, administrator public - președinte, Nesrin Geafar - consilier juridic, Valeria Nichituș - șef Serviciu DEL, Mariana Chiriac - reprezentantul Biroului de Contabilitate și Simona Amucileniței - directorul Biroului de Proiecte europene - membri.
 
Pe lângă membrii comisiei de evaluare, autoritatea contractantă a cooptat un expert tehnic pentru a analiza ofertele, în persoana inginerului Magda Balamac, potrivit unei dispoziții din 11 decembrie 2009. Opt competitori s-au arătat interesați să participe la această licitație și au depuse oferte. Aceștia sunt: Asocierea Dioma Internațional Exim SRL și Straco Grup SRL, cu o ofertă financiară în valoare de 17.791.381,95 de lei, Sedesa Obras Y Servicios SA, cu o propunere financiară de 17.109.563,38 de lei, Tehnologica Radion SRL, cu o ofertă financiară totală de 14.845.865,48 de lei, Asocierea Dorela Dumitrescu SRL, Dormacons SA și Colas Drumuri SRL, cu o propunere financiară de 22.142.725,32 de lei, Asocierea Viarom Construcții SA și Eurovia CS SA, cu o ofertă de 17.814.404,38 de lei, Asocierea Oyl Company Holding și Societatea de Construcții în Transporturi, cu o propunere de 13.699.954,58 de lei, Asocierea Delta ACM 93 SRL și Bulding Astrom, cu o ofertă financiară de 19.878.867,77 de lei, și Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri (RAJDP) Constanța, care a venit cu o propunere financiară totală de 13.555.857,32 de lei. Menționăm că toate aceste sume nu includ TVA.
 
În urma examinării, ofertele depuse de Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, Asociarea Oyl Company Holding - Societatea Construcții în Transporturi SA și Dorela Dumitrescu SRL în asociere cu Domarcons SA și Colas Drumuri SRL au fost respinse pentru că nu conțineau toate documentele specificate în caietul de sarcini în timp util.
 
Astfel, comisia de evaluare a trecut la cea de-a doua etapă: analiza financiară a ofertelor. În urma acestei analize, comisia a acordat următorul punctaj societăților candidate rămase în „cursă”: 72,198 de puncte pentru Sedesa Obras Y Servicios SA, 97,060 de puncte pentru Tehnologica Radion SRL, 82,687 de puncte pentru Delta ACM 93 în asociere cu Building Astrom, 89,033 de puncte pentru Viarom Construcții SA în asociere cu Eurovia CS SA și 78,574 de puncte pentru Dioma Internațional Exim SRL în asociere cu Straco Grup SRL.
 
În urma acestei ierarhii, comisia de evaluare a declarat oferta depusă de Tehnologica Radion SRL ca fiind câștigătoare, cu o valoare de 14.845.865,48 de lei fără TVA, adică 2.820.714,40 de euro, și cu o durată de 32 de luni.

Studiu de caz: Tehnologica Radion SRL. Cum se îndoapă o societate aflată în insolvență cu bani publici

Societatea Tehnologica Radion SRL a fost înființată în anul 1993 și are sediul în Sectorul 6 din București, pe strada Dâmbovița. Conform codificării CAEN, societatea are ca domeniu de activitate lucrările de construcție a drumurilor și autostrăzilor. Din structura acționariatului firmei fac parte: Theodor Gheorghe Berna, născut în luna septembrie a anului 1951, în București, cu o participație de 99,98%, și Alexandru Mihai Fodor, născut în luna august a anului 1990, în Sectorul 6 din București. Alexandru Fodor are o cotă de participare la profitul și pierderile societății de 0,02%.
 
În prezent, societatea se află în insolvență. Administratorii judiciari ai societății sunt SMDA Insolvency SRL și General Group Expert SRL. Calitatea de administrator special al societății este deținută de către Ștefan Mareș, născut la data de 27 septembrie 1965, în comuna Letca Nouă din județul Giurgiu, potrivit datelor de la Registrul Comerțului, accesat la 7 octombrie 2016.

Conform site-ului firmei, Tehnologica Radion SRL are zece puncte de lucru. Sediul în care își desfășoară activitatea managementul companiei se află în Sectorul 6 din București, în timp ce punctele de lucru se află în diverse zone din țară. Astfel, compania are o bază de producție în comuna Cerna (județul Tulcea), un punct de descărcare în Oltenița (județul Călărași), un punct de încărcare în Turcoaia (județul Tulcea), o bază de producție la Lipănești (județul Prahova), una în Craiova, una în Chitila, una în Medgidia, una în Sectorul 1 din București, pe strada Drumul Taberei, și o bază de producție în satul Căldăraru din județul Ilfov.

Tehnologica Radion SRL a avut în anul 2015 datorii totale de 406.275.424 de lei, venituri în valoare totală de 84.524.333 de lei și cheltuieli în valoare totală de 93.874.779 de lei. În același an, societatea a avut o pierdere netă de 9.350.446 de lei. De menționat că, anul trecut, societatea a avut o cifră de afaceri de 62.985.592 de lei și un număr de 532 de angajați, notează vrajitorul.eu


De altfel, societatea s-a aflat în ultimii doi ani pe pierdere, cu un număr de angajați în scădere și cu o cifră de afaceri tot mai mică, aflată în scădere din 2012, când firma se afla pe val.

Tehnologica Radion SRL, una dintre cele mai mari firme de pe piața construcțiilor civile și industriale, a intrat în insolvență la data de 15 septembrie 2014, oficial la propria cerere, după ce firma depusese peste alte 20 de cereri la Tribunalul București, instanța care a și admis, în final, cererea de intrare în insolvență, scria supervizor.ro în anul 2014.

Dosar de afacerist: Theodor Berna

Intrarea în insolvență a avut loc la nici o lună după arestarea preventivă a lui Theodor Berna, asociatul majoritar al firmei, într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani în care procurorii au estimat un prejudiciu de peste 100 de milioane de euro. Pentru a recupera prejudiciul, statul, printre alte măsuri, a pus sechestru pe un număr de 73 de terenuri deținute de societate, în valoare totală de 140.409.585,41 de lei.

Potrivit informațiilor din presa vremii, Berna a fost arestat preventiv după ce ar fi făcut afaceri ilegale cu rețeaua de firme-fantomă a unui alt celebru suspect de evaziune, Marcel Păvăleanu, fost consilier guvernamental. De altfel, în dosarul acestuia au apărut indicii că Tehnologica Radion SRL ar fi spălat bani.

Ca să obțină arestarea afaceristului Berna, procurorii au mers pe firul afacerilor încheiate de firma acestuia până în anul 2008. Procurorii au descoperit astfel că mai multe lucrări, în valoare de zeci de milioane de lei, au fost folosite ca paravan ca să poată scoate din circuit alte zeci de milioane de lei, profit pur, pentru care nu au mai plătit nicio taxă la stat. Lucrările erau câștigate în cadrul licitațiilor de Tehnologica lui Berna, pentru care societatea încheia contracte (câteva dintre aceste contracte sunt amintite în rândurile următoare).

„Cele trei firme implicate, Tehnologica Radion, Teloxim Con și Proiect Alfa Capital, emiteau facturi către mai multe firme-fantomă, pentru servicii care, în realitate, nu erau niciodată prestate. Banii erau virați din conturile firmelor fondate de Berna către aceste societăți-paravan. Însă, pentru a evita plata taxelor către buget, sumele erau retrase din bancă în aceeași zi, cash, de intermediari. În acest fel, statul nu a mai încasat 23 de milioane de euro, în timp ce sumele rulate prin mecanismul pus la punct de Theodor Berna se ridică la 78,5 de milioane de euro”, arăta Digi24.ro la momentul respectiv.

În altă ordine de idei, Theodor Berna, asociatul majoritar al Tehnologica Radion SRL, este cunoscut drept „regele asfaltului”, pentru multitudinea de contracte prinse de societatea amintită mai sus în domeniul asfaltărilor. Berna a fost și consilierul lui Traian Băsescu în timpul mandatului acestuia de primar al capitalei.

Numele lui Berna se regăsește, în prezent, în structura acționariatului mai multor firme. Astfel, potrivit datelor de la Registrul Comerțului, numele acestuia apare în Berna Residence Service SRL, Bitumen Parteners SRL, Customline Energy SRL, care apare radiată la Iași, dar funcțională la București, Paza Tehno SRL, aflată în faliment, Lico Import Expert SRL și Euroland Invest Construct SRL, care figurează cu întrerupere temporară de activitate.

În urmă cu doi ani, numele asfaltatorului apărea și în societatea Teloxim Con SRL. Această firmă a prins un contract de aproape 132 de milioane de euro alături de alte companii precum Comsa, Aldesa Construcciones și Arcadis Eurometudes pentru construirea a 21 de kilometri din autostrada Lugoj-Deva. De asemenea, compania a mai avut o serie de contracte de întreținere a drumurilor pe timp de iarnă încheiate cu Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR). În 2012, în perioada Guvernului Ungureanu, Teloxim Con mai semna un contract de 65 de milioane de euro pentru modernizări și reabilitări de drumuri în județul Dâmbovița.

De menționat că, în anul 2011, fostul președinte Traian Băsescu declara despre Theodor Berna că îl știe ca fiind „descurcăreț” și că „autoritățile ar trebui să îi dea peste mânuțe”. Declarația fostului președinte venea în contextul în care Tehnologica Radion depunea contestație după contestație pentru licitațiile de construire a autostrăzilor Timișoara-Lugoj și Sibiu-Orăștie.

Cinci contracte cu statul doar de la începutul anului. Peste 150 de la înființarea firmei

Firma Tehnologica Radion SRL este cunoscută pentru contractele derulate cu statul. De la înființare și până în prezent, societatea a derulat peste 155 de contracte pe bani publici. De altfel, doar în anul 2015 societatea a pus mâna pe cinci astfel de contracte scoase la licitație. Două dintre cele mai importante contracte câștigate în acest an le vom descrie în rândurile de mai jos.

În luna februarie a acestui an, Enel Distribuție Munteania SA atribuia un contract în valoare de 989,989 de lei fără TVA către societatea în cauză, pentru refacerea suprafețelor din domeniul public afectate de intervențiile accidentale și de lucrările de investiții în rețelele de energie electrică.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA atribuia în data de 16 octombrie 2015 contractul „Lucrări de întreținere periodice - covoare asfaltice pe drumurile din administrarea DRDP București - Secția Autostrăzi”, în valoare de 12.593.280 de lei, fără TVA, către trei operatori economici, printre care se număra și Tehnologica Radion SRL.

În urmă cu cinci ani, în august 2009, un autoturism Dodge Nitro 4X4 a luat foc chiar sub ochii turiștilor cazați la hotelul Rex din Mamaia. Autoturismul aparținea firmei SC Tehnologica Radion SRL, care avea, atunci, sediul în Dâmbovița. Numele firmei fusese vehiculat cu un an înainte, de către directorul de la acea vreme al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța, Jean Paul Tucan. Acesta declara că întreținerea multianuală pentru drumurile naționale aflate în subordinea regionalei Constanța va fi asigurată de consorțiul Delta Euroconstruct - Tehnologica Radion, nota ziuaconstanta.ro în vara anului 2014.
 
Tehnologica Radion SRL nu se află la primul contract încheiat nici cu Primăria Medgidia. În 2009, Primăria municipiului Medgidia a achiziționat de la Tehnologica Radion SRL 2.500 de tone de mixtură asfaltică și 18 tone de emulsie bituminoasă, valoarea contractului fiind de 814.198 de lei - 193.216 euro. Tot în 2009, la Medgidia, aceeași firmă a încheiat un contract pentru construcția infrastructurii rutiere în scopul dezvoltării afacerilor transfrontaliere Medgidia - Silistra, în valoare de 857.305,82 de lei.

De asemenea, în data de 3 octombrie 2011, Tehnologica lui Berna câștiga încă un contract cu Primăria Medgidia pentru efectuarea lucrărilor suplimentare la străzile Mihai Viteazu, Libertății, Dezrobirii, Libertății, Dumitru Chicos și Viorelelor în cadrul proiectului administrației „Reabilitare tramă stradală în municipiul Medgidia” pentru 328.078,92 de lei. În același proiect de reabilitare a străzilor din Medgidia, administrația locală îi atribuie un alt contract, în valoare de 162.328,93 de lei, aceleiași firme pentru asfaltarea drumurilor Decebal și Mărgăritarului. Acest contract a fost atribuit la data de 10 iunie 2011.

Un an mai devreme, în luna decembrie a anului 2010, Tehnologica Radion SRL punea mâna pe un alt contract al Primăriei Medgidia, din același proiect de reabilitare a tramei stradale. Astfel, firma avea să se ocupe de asfaltarea străzilor Viorelelor, Silozului și Viilor pentru 62.085,88 de lei fără TVA.

De asemenea, în prezent, compania are în lucru proiectul privind construcția Magistralei M5 a Metrorex, care va face legătura între cartierele Drumul Taberei și Pantelimon. Compania s-a mai ocupat și de reabilitarea unor puncte precum Pasajul Lujerului, Șoseaua Pantelimon - Iancului, Piaţa Sfânta Vineri, Piața Sfântu Gheorghe, Calea Moșilor și Pasajul Obor, toate din capitală.

Licitații trase la indigo

Ne-am întrebat și noi cum a reușit Tehnologica Radion SRL să câștige licitație după licitație cu Primăria Medgidia. Astfel, reprezentanții companiei cereau prețul maxim, adică atât cât oferea comisia de evaluare pentru atribuirea unui contract. Practic, compania nu scădea nimic din preț, motivând că toate calculele dau prețul cerut de companie și propus de comisie. Probabil că acest lucru era motivat de faptul că Tehnologica Radion SRL era și singura firmă participantă la licitații, comisia neavând alternative, atribuind astfel contractul la prețul cerut de singurul competitor.

Această metodă practicată de Radion s-a regăsit în cel puțin trei licitații organizate de Primăria Medgidia. În prima, pentru asfaltarea străzii Vasile Lupu, în a doua licitație, pentru asfaltarea străzilor Viorelelor, Silozului și Viilor, dar și în ce-a de a treia licitație, pentru asfaltarea străzilor Decebal și Mărgăritarului. Pentru toate cele trei contracte, societatea a solicitat prețul maxim oferit de autoritatea contractantă și a refuzat toate contraofertele înaintate de comisiile de evaluare.

Ce spune fostul primar în apărarea sa? Marian Iordache - „Totul este transparent”

Pentru a afla cum a reușit Tehnologica Radion SRL să câștige mai multe licitații cu administrația din Medgidia în același proiect, l-am contactat pe fostul primar al municipiului, Marian Iordache, sub autoritatea căruia s-au desfășurat toate aceste proceduri.

„Noi am avut de la Uniunea Europeană 210 miliarde de lei alocate pentru reabilitarea tramei stradale din Medgidia. În urma tuturor licitațiilor, au fost utilizate 130 de miliarde de lei pentru realizarea lucrărilor. Acești bani au fost suplimentați cu aproximativ un miliard pentru efectuarea unor alte lucrări necesare pentru construcția unor capete de străzi. Toate documentele sunt la Primărie. Totul este transparent. Nu am nimic de ascuns și nu am avut nimic de ascuns”, a declarat, în exclusivitate pentru cotidianul ZIUA de Constanța, fostul primar al municipiului Medgidia, Marian Iordache, actual consilier județean din partea PNL.

În secțiunea „Documente” puteți consulta anunțul de participare, procesul-verbal și raportul procedurii aferente procedurii descrise mai sus. 
 
Sursă foto: ZIUA de Constanța
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Achiziții Constanța Primăria Cernavodă a încheiat un contract cu o firmă din Medgidia. La mijloc sunt 18.000 de euro (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 2014

Volei Turneul de promovare în Divizia A1, găzduit de Medgidia (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 817

Licitații Constanța Primăria Medgidia organizează licitație deschisă, pe un milion de euro, pentru dotarea unităților de învățământ din municipiu (DOCUMENT)

10 Apr 2024 502

Licitații Constanța CNC Romcenter SRL București livrează mobilier urban inteligent în Medgidia, cu peste 390.000 de euro (DOCUMENT)

07 Apr 2024 509

Handbal județul Constanța Trei echipe de pe litoral, calificate, de pe podium, la turneul semifinal. Distincții la faza pe Euroregiune (GALERIE FOTO)

02 Apr 2024 1449

Volei. CS Medgidia, înaintea turneului final Vicențiu Dumitrescu - „Obiectivul nostru e să promovăm în prima ligă“ (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 774

Achiziții Constanța Primăria Medgidia cumpără brazi naturali și platani

13 Mar 2024 1231

Cumpărări directe Constanța Namazu Consulting SRL, cu un singur angajat anul trecut, va exeprtiza tehnic trei blocuri din Medgidia (DOCUMENTE)

10 Mar 2024 553

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 778

Licitații Constanța Cine face curăţenie în birourilor Primăriei Medgidia?

02 Mar 2024 733

Primăria Medgidia a cumpărat direct servicii de consultanță pentru „Cresterea eficientei energetice a Spitalului Municipal"

20 Feb 2024 580

Cumpărări directe Constanța Top Management ING SRL va presta servicii de management pentru proiectului „Creșterea eficientei energetice a Școlii Spiru Haret din Medgidia“ (DOCUMENT)

19 Feb 2024 566

Top Management ING SRL prinde un nou contract la Primăria Medgidia, județul Constanța! Ce vizează?

19 Feb 2024 1017

Petrecerea de 8 Martie organizată de Primăria Medgidia estimată la 120.000 de euro!

19 Feb 2024 4549

Cumpărări directe Constanța Top Geocad SRL, două contracte în aceeași zi cu Primăria Dumbrăveni

16 Feb 2024 705