Apel la transparenta

Cui a atribuit Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa contracte în anul 2015 (document)

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa nu a atribuit în anul 2015 contracte de achiziţie publică în urma desfăşurării procedurii de achiziţie - licitaţie deschisă, prevăzută de OUG 34/2006. Potrivit răspunsurilor oficiale primite de la CJAS Constanţa, în anul 2015 au fost atribuite prin cumpărare directă zece contracte. Majoritatea au fost pentru servicii de mentenanţă a reţelei informatice, a sistemului informatic sau a sistemului de alarmare antiefracţie şi a instalaţiei de alarmare împotriva incendiilor, dar şi pentru lucrări de amenajare.
 
Astfel, în 2015 au fost atribuite două contracte către SC Romnaţional SRL. Primul a fost încheiat pe 30 aprilie 2015 şi a avut ca obiect servicii de însoţire a transporturilor de bunuri şi valori. Valoarea acestuia a fost de 2.250 de lei/lună fără TVA, fiind valabil până la data de 31 decembrie 2015. Al doilea a avut ca obiect servicii de pază şi protecţie sediu administrativ şi a fost în valoare de 53.100 de lei fără TVA.

Despre Romnaţional SRL

Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, consultat la data de 10 august 2017, firma a fost înfiinţată în anul 1994 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Societatea are un capital social subscris de 1.000 de lei, integral vărsat, iar unic asociat este Iulian Zagaevschi, acesta fiind şi administratorul firmei. Domeniul de activitate principal îl reprezintă „activităţi de protecţie şi gardă“.
 
Potrivit Ministerului de Finanţe, pentru anul 2016, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 4.431.497 de lei, profit de 120.414 lei şi 145 de salariaţi.
 
Pe data de 30 aprilie 2015, CJAS Constanţa a atribuit contractul pentru servicii de mentenanţă sistem supraveghere video către societatea Junior Group SRL. Valoarea acestuia a fost de 1.200 de lei/lună. 

Despre Junior Group SRL  

Conform informaţiilor furnizate de Registrul Comerţului, consultat la data de 18 august 2017, firma a fost înfiinţată în anul 2002 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Societatea are un capital social subscris de 5.000 de lei. Asociaţi persoane fizice sunt Adrian Valeriu Coandă şi Elena Coandă, fiecare cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 50% / 50%. Administratorul societăţii este Adrian Valeriu Coandă, iar domeniul de activitate principal îl reprezintă comerţul cu amănuntul al calculatoarelor, al unităţilor periferice şi al software-ului in magazine specializate.
 
Potrivit Ministerului de Finanţe, pentru anul 2016, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 2.250.512 lei, profit de 80.124 de lei şi 15 salariaţi.
 
Tot în 2015, CJAS Constanţa a atribuit un contract către SC Xeno Soft Design SRL. Acesta a fost încheiat pe 11 mai 2015 şi a avut ca obiect servicii de mentenanţă a echipamentelor de telefonie, a reţelei tv şi a iluminatului exterior. Valoarea acestuia a fost de 1.200 de lei/lună fără TVA şi a fost valabil până pe 31 ianuarie 2016.
 
Menţionăm că în lista transmisă de reprezentanţii CJAS societatea este SC Xeno Soft Design SRL, dar în anunţul de atribuire aceasta figurează ca fiind SC Xenno Soft Design SRL-D. 

Despre SC Xenno Soft Design SRL-D

Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, consultat la data de 10 august 2017, firma a fost înfiinţată în anul 2012 şi are sediul social în Năvodari. Societatea are un capital social subscris de 200 de lei, integral vărsat, iar unic asociat este Constantin Cozma, acesta fiind şi administratorul societăţii. Domeniul de activitate principal îl reprezintă activităţi de realizare a softului la comandă (software orientat client).

Potrivit Ministerului de Finanţe, pentru anul 2016, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 26.075 de lei, pierdere de 40.785 de lei şi un salariat.
 
Tot pe 11 mai 2015, CJAS Constanţa a atribuit un contract de servicii de mentenanţă sistem de alarmare antiefracţie şi instalaţie de alarme împotriva incendiilor. Contractul a fost câştigat de SC RT Total Services SRL, valoarea acestuia fiind de 1.200 de lei/lună fără TVA.

Despre SC RT Total Services SRL 

Conform datelor furnizate de Registrul Comerţului, consultat la 14 iulie 2017, firma a fost înfiinţată în anul 2004 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Societatea are un capital social subscris de 200 de lei, integral vărsat, iar unic asociat în cadrul firmei este Radu Tamaş, din Constanţa, acesta fiind şi administratorul societăţii.
Domeniul de activitate principal al firmei îl reprezintă lucrările de instalaţii electrice.
Potrivit Ministerului de Finanţe, pentru anul 2016, societatea a raportat o cifră de afaceri netă de 234.935 de lei, un profit de 78.458 de lei şi doi salariaţi.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi consulta lista contractelor atribuite prin cumpărare directă de CJAS Constanţa în anul 2015, astfel cum ne-a fost pusă la dispoziţie de instituţie.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Medicul Hijazi Amer va fi audiat în dosarul lui Dragoş Poteleanu, fostul şef al CJAS Constanţa

07 Nov 2017 869

Curtea Constituţională, sesizată în dosarul lui Dragoş Poteleanu, fostul şef al CJAS Constanţa

01 Nov 2017 450

Cerere de sesizare a Curţii Constitutionale Judecătorii se pronunță azi în Dosarul lui Dragoş Poteleanu, fostul şef al CJAS Constanţa

27 Oct 2017 620

Dosarul lui Dragoş Poteleanu, fostul şef al CJAS Constanţa, amânat pentru 6 octombrie

14 Sep 2017 769

Cui a atribuit Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța contracte în anul 2015 (II) (document)

09 Sep 2017 865

Cui a atribuit Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa contracte în anul 2014 (document)

26 Aug 2017 756

Cui a atribuit contracte Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa în 2013 (II) (document)

21 Aug 2017 1154

Cui a atribuit Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa contracte în anul 2013 (I) (document)

12 Aug 2017 1153

Cui a atribuit Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța contracte în anul 2012 (document)

03 Aug 2017 718

Cui a atribuit contracte Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța în 2011 (document)

27 Jul 2017 830

Cui a atribuit Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa contracte în anul 2010 (II) (document)

20 Jul 2017 752

Cui a atribuit Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Constanța contracte în anul 2010 (I) (document)

15 Jul 2017 1255

Hotărâre definitivă pentru Dragoş Poteleanu

17 Jun 2017 2800

Dragoş Poteleanu, fostul director general al CJAS Constanţa, menţinut sub control judiciar

13 Jun 2017 952

Un nou termen în dosarul în care Dragoş Poteleanu este acuzat de luare de mită (document)

08 May 2017 960

Trimişi în judecată de DIICOT. Cine sunt. Scopul unor achiziţii fictive, decontarea nelegală de la CJAS Constanţa. Detalii

20 Apr 2017 1730

Concurs la Bucureşti, în luna mai Ce condiţii trebuie să îndeplinească viitorul preşedinte - director general al CJAS Constanţa (document)

13 Apr 2017 985

Dosarul lui Dragoş Poteleanu a primit al 17-lea termen (rechizitoriu)

11 Apr 2017 856

Trei autoturisme şi terenuri! Cu ce avere se laudă directorul CJAS Marian Gheorghe (document)

14 Nov 2016 1925

Directorul CJAS Constanţa, medicul Mihaela Vrînceanu, cu două apartamente şi un automobil (document)

12 Nov 2016 2087

Ce avere a strâns directorul economic al Casei de Asigurări de Sănătate Constanţa, Marinel Ciobanu (document)

10 Nov 2016 1956

Casă şi teren în Eforie Sud, apartament în Constanţa! Ce avere a acumulat directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate (documente)

09 Nov 2016 1404

E nevoie de un nou director în cadrul CJAS Constanţa

07 Nov 2016 1402

Hotărâre definitivă pentru Dragoş Poteleanu, fostul director general al CJAS Constanţa (rechizitoriu)

26 Sep 2016 1218

Dragoş Poteleanu află astăzi dacă scapă de controlul judiciar (rechizitoriu)

23 Sep 2016 781

Veste proastă de la magistraţi pentru Dragoş Poteleanu, fostul director general al CJAS Constanţa (rechizitoriu)

19 Sep 2016 1620

Top decontări Bani de la CJAS Constanţa pentru Citosan Plus, Diago Medical, Personal Genetics, Mate-Fin Medical şi Domina Sana (VIII)

27 Aug 2016 1606

Laboratoarele Synlab, Sanamed Center şi Centrul Medical Unirea, printre societăţile care primesc bani de la CJAS Constanţa (VII)

26 Aug 2016 2205

Top decontări Peste jumătate de milion de lei de la CJAS Constanţa, în conturile a şase laboratoare medicale (VI)

25 Aug 2016 1334

Top decontări Pe ce bani au bătut palma Provita 2000, Laborator Otilia, Vital Medimar şi Centrul Medical Z3 cu CJAS Constanţa (V)

24 Aug 2016 2622

Ce contracte au semnat Laborator Biotest, Romar Clinic, Sammarina Medical sau Clinica Sante cu CJAS Constanţa (IV)

23 Aug 2016 2179

CJAS a decis! Medicii pot răsufla uşuraţi. Municipiul Constanţa rămâne zonă deficitară!

20 Aug 2016 5184

Scandal cât casa în Sănătate Obligați să opteze între stat și privat, doctorii amenință - „Plecăm la privat, desființăm Facultatea de Medicină!”

19 Aug 2016 927

Dragoş Poteleanu, fostul director general al CJAS Constanţa, rămâne sub control judiciar (rechizitoriu)

30 Jul 2016 1459

CJAS Constanţa le interzice medicilor să lucreze şi la stat, şi la privat! Cătălin Grasa - „Se pune presiune pe Spitalul Judeţean“

28 Jul 2016 3296

Revista presei locale

25 Jul 2016 965

Decizie definitivă pentru Dragoş Poteleanu, fostul director general al CJAS Constanţa (rechizitoriu)

04 Jun 2016 1994

Fostul director general al CJAS Constanţa, Dragoş Poteleanu, rămâne sub control judiciar

31 May 2016 625

Liste de așteptare pentru analize, la Constanţa?. „Unele laboratoare sunt preferate de pacienţi”

27 Apr 2016 631

Averea noului director interimar al CJAS Constanţa, George Mirel Cristescu (documente)

27 Apr 2016 2727

După demiterea lui Dragoş Poteleanu Casa judeţeană de Asigurări de Sănătate are un nou director

25 Apr 2016 1511

CJAS Constanţa, despre autorizaţia de funcţionare a aparatului de radioterapie de la Spitalul Judeţean

05 Apr 2016 1616

Dragoş Poteleanu, fostul director general al CJAS Constanţa, rămâne sub control judiciar

02 Apr 2016 959

Primul a absentat, al doilea a obţinut 5,5 puncte Claudiu Teliceanu şi Ionuţ Ionescu, la concursul pentru funcţia de director al CJAS Constanţa

05 Mar 2016 2584

Interviu online cu medicul de familie Zitta Rozalia Popa „Există un conflict între medicii de familie și CJAS Constanța”

26 Feb 2016 5309

Postul lui Poteleanu, scos la concurs Viitorul director al CJAS Constanţa nu trebuie să aibă probleme penale

09 Feb 2016 1636

S-a dispus începerea judecăţii faţă de Dragoş Poteleanu, fostul director general al CJAS Constanţa (rechizitoriu)

05 Feb 2016 761

Spitalul Orăşenesc, în impas financiar Primăria Hârşova dă în judecată CNAS şi CJAS. Cere daune de peste 100.000 de lei

04 Feb 2016 1207

Dragoş Poteleanu, fostul director general al CJAS Constanţa, menţinut sub control judiciar

04 Feb 2016 1006

Timp de doi ani, Medicover SRL a încasat peste 10.000 de lei de la CJAS Constanţa pentru servicii de radiologie

23 Jan 2016 2352