Negociere fără anunţ de participare Contract de la ABADL pentru Al Stom Company (3 documente)

Printre contractele atribuite de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral firmei Al Stom Company SRL se numără şi cel de execuţie lucrări investiţia „Regularizarea văilor Agigea şi Lazu”, judeţul Constanţa. Vorbim despre un contract în valoare de 40.399,14 lei, atribuit în 2010 de autoritatea contractantă, în urma procedurii de negociere fără anunţ de participare.

Potrivit anunţului de atribuire, dar şi procesului verbal de negociere, la procedură s-a prezentat un singur ofertant, acela fiind, de altfel, şi câştigătorul contractului: SC Al Stom Company SRL. Aşa cum reiese din procesul verbal de negociere, este vorba despre o completare a contractului iniţial de execuţie lucrări atribuit de aceeaşi autoritate contractantă aceluiaşi beneficiar, în anul 2008, însă, în urma aplicării procedurii de cerere de ofertă, contra sumei de 889.563,67 lei. Astfel că, „pentru continuarea şi finalizarea lucrărilor la obiectul 3.1. a fost necesară execuţia unor lucrări suplimentare care nu erau prevăzute în proiectul tehnic”, lucrări care fac obiectul atribuirii din 2010, în valoare de 40.399,14 lei.
Comisia de negociere a fost formată din preşedinte Stelică Hagi, director tehnic Exploatare – Investiţii în cadrul ABADL, şi membrii Marian Dumitraşcu – Consilier Direcţia Generală Investiţii – MMP, ing. Mihai Mircea – Departamentul Dezvoltare, Investiţii şi Achiziţii – ANAR, ing. Rodica Tistea – Şef Serviciu Promovare Investiţii, Urmărire Investiţii – ABADL, sing. Camelia Crăciun – Serviciul Promovare Investiţii, Urmărire Investiţii – ABADL. Din comisie au mai făcut parte şi doi membri de rezervă, respectiv ing. Cristinel Antonaru – Serviciul Promovare Investiţii, Urmărire investiţii – ABADL şi sing. Violeta Burnaz – Serviciul Promovare Investiţii, Urmărire Investiţii – ABADL.

Cine-i beneficiarul?

În ceea ce priveşte firma Al Stom Company SRL, despre aceasta se ştie că este una dintre acele societăţi cu un portofoliu bogat la capitolul achiziţii publice. Numeroasele atribuiri publicate pe SEAP stau mărturie în acest sens. Vorbim despre peste 30 de contracte în valoare de aproximativ 250 milioane lei.
Potrivit datelor Registrului Comerţului, SC Al Stom Company SRL are un singur asociat, în persoana lui Alexandru Papadumitru, care mai figurează ca asociat şi în SC Tehno Consulting SRL. Aceleaşi date de la Registrul Comerţului mai arată că acelaşi Alexandru Papadumitru a mai figurat ca asociat şi în SC Oil Petroleum SRL, SC Smart Real Estate International SRL şi SC Two for Medical SRL, acestea trei fiind, însă, radiate. La sfârşitul anului 2012, firma declarase o cifră de afaceri de 33.853.441 lei, un profit net de 1.848.566 lei şi 318 salariaţi.
Unul dintre oamenii de bază în firmă ai lui Papadumitru este finul Alexandru Cârlig, care este căsătorit cu Maria Gabriela Horga, fiică de parlamentar şi ea însăşi cu funcţii înalte în Ministerul Economiei şi membru în numeroase consilii de administraţie ale unor societăţi cu capital de stat.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Ai nevoie de studii medii

25 Apr 2024 356

Locuri de muncă Constanța Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Detalii

24 Apr 2024 526

Cumpărări directe ABADL a bătut palma cu Kity Krentz SRL, din Constanța! Vizată, zona de îmbăiere aferentă litoralului Mării Negre

23 Apr 2024 491

Tribunalul Constanța examinează o ordonanţă preşedinţială. Părți în dosar, ABADL și Răsărit de Soare SRL

21 Apr 2024 369

Angajări Constanța Cauți un loc de muncă? Sunt posturi vacante la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

21 Apr 2024 843

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 574

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Lilianei Michineci, membru în comitetul director la ABADL (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 479

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 847

ABADL Constanța caută firmă de pază!

10 Apr 2024 568

Declarații de Avere Averea și interesele lui Laviniu Marian Grigorescu, șef birou la ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 537

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Luminiței Gheorghe din cadrul ABADL (DOCUMENTE)

06 Apr 2024 484

ANAR, victorie uriașă la Tribunalul Constanța! Apele Române recâștigă un teren din Faleză Nord, intabulat de Primăria Constanța! Judecătorii radiază dreptul de proprietate al municipalității (MINUTA)

03 Apr 2024 3221

Declarații de Avere Constanța Mihai Dusu, șef formație la ABADL deține un apartament (DOCUMENT)

02 Apr 2024 672

Declarații de Avere Averea și interesele Georgetei Duduta, șef compartiment la Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral (DOCUMENTE)

02 Apr 2024 533

Cumpărări directe Constanța ABADL, asigurări obligatorii pentru aproape 50 de autoturisme din patrimoniul propriu (DOCUMENT)

01 Apr 2024 390