STSDA SRL a câştigat contractul privind realizarea studiului de fezabilitate pentru Parcul Industrial din Medgidia (document)

În data de 18 august 2008 a avut loc şedinţa de deschidere a ofertelor pentru atribuirea contractului de achiziţie publică intitulat „Servicii de realizare studiu de fezabilitate pentru Parc Industrial Medgidia (etapa I)”, finanţat prin programul Phare CBC 2005 România - Bulgaria.
 
Anunţul de participare a fost publicat în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice cu numărul 59452, la data de 22 iulie 2008.
Comisia de evaluare, numită prin Dispoziţia nr. 7021, din data de 4 august 2008, a fost compusă din: Mariana Arsene, consilier superior - preşedinte, Valeria Nichiţuş, director executiv, Mădălina Câmpeanu, consilier superior, Mihai Frâncu, consilier juridic şi Simona Amucileniţei, inspector - membri.
 
Trei ofertanţi s-au arătat interesaţi de acest contract. STSDA SRL, Prolar SRL şi Holmed Consultanţă SRL. Întrucât ultimul agent economic a întârziat cu un sfert de oră depunerea ofertei, a fost eliminat din cursa pentru câştigarea contractului. STSDA SRL a propus o ofertă financiară în valoare de 130.000 de lei, adică 36.631 de euro, şi o durată de execuţie de 45 de zile. Prolar SRL a propus o ofertă financiară de 156.000 de lei, adică 43.957,28 de euro, şi o durată de execuţie de 45 de zile. În urma aplicării criteriilor de atribuire, oferta depusă de STSDA SRL, în valoare de 36.631 de euro, a fost declarată câştigătoare, se arată în Raportul procedurii nr. 33192, încheiat la data de 19 august 2008.

Despre STSDA SRL

Firma STSDA SRL a fost înfiinţată în anul 2000 şi se ocupă de activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legată de acestea. Firma are sediul social în Sectorul 2 din Bucureşti, pe strada Nicolae Filipescu. Asociatul unic al firmei este Sorin Corneliu Stan, născut în anul 1944, în judeţul Ialomiţa. Acesta este şi administratorul societăţii, potrivit datelor de la Registrul Comerţului, accesat la 9 decembrie 2016.
 
În anul 2015, STSDA SRL a avut o cifră de afaceri de 285.773 de lei şi trei angajaţi. Anul trecut, firma a avut datorii totale de 561.539 de lei, venituri în valoare totală de 285.837 de lei şi cheltuieli totale de 213.959 de lei, conform vrajitorul.eu.
 
Sursă foto: Litoral TV
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta procesul-verbal şi raportul procedurii descrise mai sus.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Volei. CS Medgidia, înaintea turneului final Vicențiu Dumitrescu - „Obiectivul nostru e să promovăm în prima ligă“ (GALERIE FOTO)

27 Mar 2024 553

Achiziții Constanța Primăria Medgidia cumpără brazi naturali și platani

13 Mar 2024 1149

Cumpărări directe Constanța Namazu Consulting SRL, cu un singur angajat anul trecut, va exeprtiza tehnic trei blocuri din Medgidia (DOCUMENTE)

10 Mar 2024 459

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 705

Licitații Constanța Cine face curăţenie în birourilor Primăriei Medgidia?

02 Mar 2024 649

Primăria Medgidia a cumpărat direct servicii de consultanță pentru „Cresterea eficientei energetice a Spitalului Municipal"

20 Feb 2024 514

Cumpărări directe Constanța Top Management ING SRL va presta servicii de management pentru proiectului „Creșterea eficientei energetice a Școlii Spiru Haret din Medgidia“ (DOCUMENT)

19 Feb 2024 489

Top Management ING SRL prinde un nou contract la Primăria Medgidia, județul Constanța! Ce vizează?

19 Feb 2024 951

Petrecerea de 8 Martie organizată de Primăria Medgidia estimată la 120.000 de euro!

19 Feb 2024 4477

Cumpărări directe Constanța Top Geocad SRL, două contracte în aceeași zi cu Primăria Dumbrăveni

16 Feb 2024 624

Licitații Constanța RC Energo Install SRL, contract prin cumpărare directă cu Primăria Medgidia

13 Feb 2024 916

Licitații Constanța Primăria Medgidia pune la bătaie peste 2,17 milioane de euro pentru renovarea Muzeului de Artă „Lucian Grigorescu“, din oraș (DOCUMENT)

13 Feb 2024 1994

Reacție la cald a lui Valentin Vrabie, în urma deciziei luate de Curtea de Apel Constanța!

09 Feb 2024 1004

CS Medgidia, meciuri pe teren propriu Fotbaliștii - amical cu Hamangia Baia, handbaliștii - duel cu CSM Făgăraș

09 Feb 2024 852

Licitații Constanța Primăria Medgidia, modificări la contractul cu Bau Stark SRL pentru lucrările de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1387