Un criteriu de atribuire salvator. "Preţul cel mai scăzut" i-a asigurat firmei Tinmar-Ind SA un contract cu CN APMC (documente)

Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC) atribuia, prin licitaţie deschisă, în ianuarie 2013, un contract privind "Cumpărare de energie electrică (la locurile de consum Staţiile Port 1, Port 2, Port 3, Port 4 şi Midia)". Sursa de finanţare a fost proprie, iar legislaţia de care s-a ţinut cont la atribuire a cuprins şi Regulamentul Bursei Române de Mărfuri.
Comisia de evaluare a fost compusă din Alexandru George Iorov, director infrastructură şi preşedinte al comisiei, cu drept de vot, şi membrii Laszlo Eduard Kiss, şef Compartiment FEE - SEP, Aurelian Liţă, şef Birou Achiziţii - Finanţări Interne, Luciana Izabel Mocanu, Serviciul Juridic şi Contencios, Aurelia Roşu, contabil-şef SEP, Sergiu Cârstocea, Compartiment Tehnic SEP, Cristian Stoicescu, Biroul Achiziţii Finanţări Interne, şi membrii de rezervă Maria Mergiu, şef Departament Financiar-Contabil, Luminiţa Boja, Serviciul Juridic şi Contencios, Dorina Constantin, Biroul Achiziţii Finanţări Interne. Nu au fost cooptaţi nici experţi, nici observatori UCVAP.
 
Au depus oferte SC Repower Furnizare Romania SRL, SC Tinmar-Ind SA şi SC CEZ Vânzare SA.
 
SC Repower Furnizare Romania SRL a oferit 245 de lei/MWh, SC Tinmar-Ind SA a oferit 234,32 de lei/MWh, iar SC CEZ Vânzare SA, 245 de lei/MWh.
 
Oferta de preţ reprezintă costul energiei electrice, fără acciză şi TVA. Preţul energiei electrice nu conţine tarifele reglementate de ANRE, contribuţia pentru cogenerare de înaltă eficienţă şi costul cu certificatele verzi.
Valoarea maximă  acceptată: 250 de  lei/MWh, conform ordinului iniţiator. Comisia de evaluare a consemnat datele procesului de tranzacţionare şi nu au fost solicitate clarificări operatorilor economici.
 
Când s-a făcut certificarea ofertanţilor, Bursa de Mărfuri a garantat precalificarea ofertanţilor SC Tinmar-Ind SA până va prezenta certificatele de atestare fiscală, până la semnarea contractului. Comisia de evaluare a analizat propunerile financiare sub aspectul existenţei corecţiilor admise de lege, al încadrării în valoarea estimată a contractului, al preţului aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat. Criteriul de atribuire a fost "preţul cel mai scăzut".
 
Pe acest criteriu, oferta declarată câştigătoare a contractului de achiziţie publică având ca obiect "Cumpărare de energie electrică" a fost cea depusă de SC Tinmar-Ind SA, cu o propunere financiară, fără acciză şi fără TVA, de 234,32 de lei/MWh.
 
În secţiunea "Documente", puteţi vizualiza declaraţiile de avere ale membrilor comisiei de evaluare, aşa cum au fost acestea disponibile pe site-ul CN APMC, în măsura în care aceştia au fost obligaţi să le depună, precum şi anunţul de atribuire a contractului şi raportul procedurii.

Cine este Tinmar-Ind SA?

Potrivit Registrului Comerţului, consultat pe data de 4 august 2015, Tinmar-Ind SA a fost înfiinţată în anul 2001 şi are sediul social în municipiul Bucureşti, Calea Floreasca. Firma are un capital social subscris de 35.000.000 de lei, integral vărsat, compus din 1.400.000 de acţiuni nominative, valoarea uneia fiind de 25 de lei.
 
Acţionari persoane juridice sunt Victory Executive SRL, cu sediul social în municipiul Bucureşti, Calea Victoriei nr. 155, cu 263.624 de acţiuni (18,83% din capitalul social), Mar-Tin Consulting & Management SRL, cu sediul social în municipiul Bucureşti, Calea Victoriei, cu 214.588 de acţiuni (15,33% din capitalul social), Jo Holding AG, cu sediul în Elveţia, Seestrasse, cu 921.788 de acţiuni (65,84% din capitalul social). Persoane împuternicite sunt: George Alexandru Oancea, născut pe 9.04.1980, în Câmpina, Prahova - director general, Mar-Tin Consulting & Management SRL, cu sediul social în Bucureşti, strada Cpt. Av. Alexandru Şerbănescu, reprezentată prin Augustin Constantin Oancea, Ion Daniel, născut pe 1.12.1981, în Bucureşti - reprezentant al sucursalelor din Republica Cehă şi Republica Slovacă. Activitatea principală a societăţii constă în "comercializarea energiei electrice".
 
Numele lui George Alexandru Oancea apare, conform Registrului Comerţului, ca asociat persoană fizică în Victory Executive SRL, în Expert Facility SRL şi în Mar-Tin Consulting & Management SRL.
 
Mar-Tin Consulting & Management SRL a fost înfiinţată în noiembrie 2004 şi se ocupă de "activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management". Asociaţi persoane fizice în firmă figurau, la Registrul Comerţului, pe 27 iulie 2015, George Alexandru Oancea şi Augustin Constantin Oancea, cel din urmă fiind şi administratorul societăţii.
În ceea ce priveşte Victory Executive SRL, firma a fost înfiinţată în 2005 şi are ca obiect de activitate "administrarea imobilelor pe bază de comision sau contract". Asociat unic în firmă este George Alexandru Oancea, care îndeplineşte şi funcţia de administrator.
 
În 2014, Tinmar Ind SA a avut o cifră de afaceri de 2.425.791.857 de lei, având un număr mediu de salariaţi de 66. În aceeaşi perioadă, firma a avut un profit net de 40.764.855 de lei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Drumurile intens circulate din Portul Constanța vor fi asfaltate

26 Mar 2024 384

Oportunități de afaceri în portul Constanța Intensificarea parteneriatelor comerciale între România și Austria

13 Mar 2024 558

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța anunță licitație pentru lucrări de foraj orizontal dirijat (DOCUMENT)

01 Mar 2024 656

Licitații Constanța CN APM Constanța investește în servicii de legătorie a documentelor (DOCUMENT)

27 Feb 2024 572

Compania Administrației Porturilor Maritime Constanța a dat în judecată Primăria Năvodari și compania din „sfera sa de interese" a liderului PSD, Ion Dumitrache

23 Feb 2024 857

Licitație organizată de CN APM Constanța pentru lucrări de instalații electrice pe digul de sud (DOCUMENT)

21 Feb 2024 709

Licitații Constanța Licitație organizată de CN APM Constanța pentru securitate și detecție la incendii pentru clădirile instituției (DOCUMENT)

14 Feb 2024 576

Justiție Constanța Dosarul dintre CN APM Constanța vs. Envirotech SRL, pe masa magistraților. Soluția instanței

09 Feb 2024 649

Decizii importante luate în prima ședință a Adunării Generale a Acţionarilor Companiei Naţionale „Administrația Porturilor Maritime” Constanţa din 2024

08 Feb 2024 836

Licitații Constanța Licitație organizată de CN APM Constanța pentru achiziția unui sistem de baraj antipoluare (DOCUMENT)

06 Feb 2024 833

Licitație organizată de CN APM Constanța pentru modernizarea și extinderea infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare în Portul Constanța (DOCUMENT)

06 Feb 2024 742

CN APM Constanța, la judecată cu două firme. Iată despre ce e vorba

28 Jan 2024 870

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța închiriază parcele de teren!

12 Jan 2024 639

Licitații publice CN APM Constanța, contract de revizuire documentații pentru realizarea cheului din dana 8 (DOCUMENT)

10 Jan 2024 772

Achiziția pentru „Infrastructură Virtualizare”, organizată de Compania Administrația Porturilor Maritime SA, în atenția CNSC. Ce decizii au fost dictate?

07 Jan 2024 770