Vanlex Servicii Comerciale SRL a câştigat licitaţia pentru plaja sector I Năvodari, subsector 13 (documente)

Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral a organizat, anul trecut, o licitaţie publică pentru atribuirea contractului de închiriere a plajei sector I Năvodari, subsector 13.
 
Ca şi în cazurile anterioare, ofertele pentru licitaţie s-au depus la secretariatul Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral, până la data de 31 mai 2016, ora 16.30, iar deschiderea ofertelor a avut loc tot la sediul ABADL, în data de 1 iunie 2016.
 
La această licitaţie a participat doar SC Vanlex Servicii Comerciale SRL, care a oferit 28.998,40 de lei. Asta în condiţiile în care preţul de pornire a licitaţiei pentru sectorul de plajă a fost de 16.794,40 de lei.
 
Criteriul aplicat pentru evaluarea ofertelor a fost „oferta cea mai avantajoasă din punctul de vedere al punctajului total“.
 
Oferta celor de la Vanlex Servicii Comerciale a fost verificată de o comisie de evaluare, care a fost alcătuită din Rodica Vasile (preşedinte), Gabriela Constantinescu (membru), Luminiţa Chiriţă (membru), Tănase Grasu (membru) şi Valentin Radu (membru).
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta procesul-verbal încheiat în vederea atribuirii contractului de închiriere a plajei sector Năvodari, subsector 13.
 
În aceeaşi secţiune puteţi consulta şi declaraţiile de avere şi de interese ale Rodicăi Vasile, cu menţiunea că declaraţiile celorlalţi membri ai comisiei nu au fost identificate pe ANI ori pe site-ul oficial al Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral.
 
Potrivit datelor puse la dispoziţie de Registrul Comerţului, consultat la 6.06.2017, Vanlex Servicii Comerciale SRL are sediul social în municipiul Constanţa. Asociat unic al firmei este Mihai Răzvan Cîrstea, născut la data de 13.01.1989, în Constanţa. Vanlex Servicii Comerciale are ca obiect de activitate „baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor“.
 

Mihai Răzvan Cîrstea mai apare, tot potrivit Registrului Comerţului, în SC Cruxler Consilium Srdar şi SC Tactic Events SRL.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria comunei Tuzla, județul Constanța, achiziționează servicii de salvare acvatică

13 Apr 2024 460

Anunț de participare la licitația publică pentru închirierea unor bunuri proprietate publică a statului aflate în administrarea Administrația Națională “Apele Române”

28 Feb 2024 449

Alarmă în turism! Operatorii de plajă din Constanța avertizează cu privire la ritmul lent al noilor licitații

02 Feb 2024 1032

Administrația Națională „Apele Române” organizează licitație publică pentru mai multe sectoare/subsectoare de plajă

30 Jun 2023 1023

Ghid Apele Române. Întrebări și răspunsuri despre modul de închiriere al plajelor

29 May 2023 1038

Alte 39 de subsectoare de plajă au fost adjudecate în Etapa II a licitației naționale. Cine sunt câștigătorii?

11 May 2023 2255

Începe a doua etapă a licitației pentru închirierea suprafețelor de plajă cu destinație turistică ale Mării Negre pentru sezoanele estivale 2023 - 2024

21 Apr 2023 1065

Sondaj de opinie Credeți că litoralul românesc va fi pregătit la data de 1 mai?

17 Apr 2023 1725

Câștigătorii licitațiilor de închiriere a plajelor se întâlnesc la Constanța

12 Apr 2023 1221

Investitori imobiliari, firme de transport și din industria ospitalității s-au „duelat“ pentru plajele din sudul litoralului

29 Jul 2021 2449

Licitaţie pentru un sector de plajă important din stațiunea Mamaia

26 Jun 2021 3224

Licitație publică pentru branșamentul electric al Plajei Modern din Constanța

21 Sep 2020 1733

Sumele sunt impresionante Anunț important pentru afaceriști, publicat în prima zi de Crăciun. Ce planuri are ABADL pentru litoral și cât e dispus să plătească

26 Dec 2019 4185

Administraţia Naţională Apele Române scoate la licitaţie sectoarele de plajă de pe raza judeţului Constanţa. Unde sunt poziţionate (documente)

26 Feb 2019 10485

Asociaţia Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România, fondată de Gheorghe Oancea, contract de milioane de lei cu Primăria Constanţa (document)

10 Jul 2018 4128