A doua ediţie a Festivalului Filmului Kazah, găzduită de Cinema „Elvire Popesco”

Ambasada Republicii Kazahstan în România, împreună cu partenerul principal, KMG International, oferă pasionaţilor de film a doua ediţie a Festivalului Filmului Kazah. Unul dintre cele mai mari evenimente de gen din Europa, festivalul se va desfăşura de joi, 29 septembrie, până sâmbătă, 1 octombrie, la Cinema „Elvire Popesco” (Institutul Francez).
 

„Evenimentul este organizat cu ocazia împlinirii a 25 de ani de independenţă a Republicii Kazahstan. Ne face deosebită plăcere să ne prezentăm naţiunea prin intermediului marelui ecran. Popoarele kazah şi român împărtăşesc un trecut fascinant, autentic, definit de dorinţa de afirmare şi evoluţia spre modernism a celor două state”, a explicat Excelenţa Sa Daulet Batrashev, ambasadorul Republicii Kazahstan în România.
 
„De peste nouă ani, suntem un partener al statului român şi un investitor de importanţă strategică în industria şi economia locală. Am reuşit sa creăm o punte energetică între România şi Kazahstan şi să stabilim parteneriate solide în mediul de afaceri. Prin acest eveniment, consolidăm relaţiile culturale între cele două ţări, evidenţiind asemănările istorice între ele, ca popoare ce au luptat mereu pentru independenţă şi au reuşit să-şi păstreze identitatea în vremuri dificile,” a declarat Azamat Zhangulov, vicepreşedinte al KMG International.
 
Programul festivalului include cinci producţii kazahe, printre care şi o coproducţie cu Franţa („Vocile stepei”, cu Gerard Depardieu şi Natalie Dessay), ce abordează teme precum legăturile de familie, iubirea, singurătatea, eroismul, solidaritatea şi lupta pentru libertate, reuşind să ofere o imagine de ansamblu a peste 500 de ani de istorie şi cultură kazahă. Pe parcursul celor trei zile de festival, publicul va putea viziona următoarele producţii cinematografice: „Vocile stepei”, „Aşa s-au aliniat astrele”, „Darul pentru Stalin”, „Bătrânul” şi „Kunanbai”.
 
Institutul Francez/Cinema „Elvire Popesco” şi studiourile de film Kazakhfilm sunt parteneri instituţionali ai evenimentului. Preţul unui bilet este de 10 lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Maria

30 Sep, 2016 22:30

Festivalului Filmului Kazah este unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen organizate în Europa. Bravo KMG pentru inițiativă!

Articole asemanatoare

A șasea ediție a Festivalului de film kazah va fi transmisă online

15 Mar 2021 2132

Zilele Filmului Kazah, la ediția a V-a Nurbakh Rustemov, ambasadorul Republicii Kazahstan în România - „Dorim să aducem cele două națiuni cât mai aproape una de cealaltă"

05 Dec 2019 1779

Artă kazahă Leyla Mahat, una dintre cele mai cunoscute artiste plastice din Kazahstan, expune la Bucureşti

05 Mar 2019 1669

A patra ediţie a Festivalului Filmului Kazah, organizată de ambasada Republicii Kazahstan în România, în parteneriat cu KMG International (galerie foto)

07 Dec 2018 1716

Cu sprijinul KMG International Autorul kazah Abai Kunanbaev, tradus pentru prima dată în limba română, la editura Nemira

23 Oct 2018 2162

„Atât kazahii, cât şi românii au o istorie autentică şi fascinantă“ Cea de-a treia ediţie a Festivalului de Film Kazah, cu cinci filme de excepţie

21 Oct 2017 2097

KMG Internaţional şi Ambasada Republicii Kazahstan în România dau startul Festivalului Filmului Kazah

24 Nov 2015 2988

Comunicat - Festivalul Filmului Kazah (27-30 Nov.)

23 Nov 2015 1707