Artistul plastic constănțean Cristian Todie prezintă Cartea Obiect

Joi 15 decembrie 2016, orele 17.00,  Sala expozițională situată la etajul 1, Tomis Mall Constanța găzduieşte un eveniment cultural inedit. Artistul plastic constănțean Cristian Todie, care trăiește și crează de peste 40 de ani la Paris prezintă Cartea Obiect .

Aceasta a fost lansată in premieră la Salonul Internațional de Carte de la Paris în 2013 și la Salonul Bookfest 2016 sub egida Institutului Cultural Român. Într-un interviu acordat revistei Paris Mach, Todie mărturisea: “Inspirația m-a găsit acum 10 ani, această carte reprezentând o viziune a transpunerii în artă a celor două mari pasiuni ale mele geometria și arta. Doresc să deschid o cale spre o realitate paralelă cu o carte obiect ce se adresează nu numai cititorilor ci și celor care au o largă deschidere spirituală”.

În final, artistul va prezenta un alt concept artistic revoluționar personal intitulat: Fracturare spațio-temporală, în care un artist nonconformist poate evada din spațiul euclidian. Acest eveniment cultural va fi prefațat de doamna Daniela Turcanu, profesor universitar doctor la Facultatea de Arte a Universității Ovidius Constanța.

Sursa foto: http://media.tvrinfo.ro/
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cristian Todié conferenţiază la Constanţa. Seara se încheie cu concertul „Muze la Pontul Euxin“

22 Mar 2017 2316

În viziunea lui Cristian Todie Cazinoul poate renaşte printr-o şcoală de inginerie a hârtiei şi un centru de artă teoretică (galerie foto)

17 Dec 2016 2839

Constănţeanul Cristian Todie a expus la Paris o carte ce iese din tipare

30 Mar 2016 2690