Azi e sărbătoare! Biserica prăznuieşte doi mari sfinţi dobrogeni. Lăcaşuri de cult din judeţul Constanţa le poartă numele (galerie foto)

Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte astăzi, în cea de-a 28-zi a lunii februarie, doi mari sfinţi ale căror nume sunt legate de aceste meleaguri: cuvioşii Ioan Casian şi Gherman. 
 
Deoarece praznicul coincide cu cea de-a doua zi a Postului Paştelui, în biserici se oficiază Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. În această zi nu se ţine slujba Sfintei Liturghii şi se ţine post doar cu pâine şi apă, numai seara.
 
Născut în jurul anului 360 în Dobrogea, cunoscută atunci ca Sciţia Mică sau Scythia Minor, într-o familie înstărită, Sfântul Ioan Casian împreună cu bunul său prieten Gherman, alături de care este pomenit, au părăsit locurile natale şi au plecat spre Locurile Sfinte, ajungând amândoi călugări la Bethleem. Paşii i-au purtat însă în mai multe locuri, întărindu-se în dreaptă credinţă şi căutându-i cu râvnă pe pustnici pentru a le cere sfaturi duhovniceşti. Rodul acestor călătorii şi întâlniri se regăseşte în „Convorbirile duhovniceşti ale Sfântului Ioan Casian“. Acesta este considerat întemeietorul monahismului în Franţa şi ocrotitorul Marsiliei, unde a adormit întru Domnul, în anul 435, ajungând să fie cinstit şi aici ca sfânt.
 
Născut şi el în Dobrogea, ca şi prietenul său de duh, Sfântul Cuvios Gherman a contribuit mult la întărirea vieţii monahale din Dobrogea, Italia şi Galia.  În anii bisecţii, Sfinţi Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman sunt prăznuiţi pe 29 februarie. Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea acestora abia pe 20 iunie 1992.
 
În această zi, Biserica Ortodoxă Română îi mai prăznuieşte pe Sfântul Cuvios Vasile Mărturisitorul şi pe sfinţii mucenici Nestor şi Proterie.
 
În judeţul Constanţa există o mănăstire şi o biserică ce poartă numele celor doi cinstiţi părinţi. Mănăstirea cu hramul „Sfântul Ioan Casian“, binecunoscută de credincioşii dobrogeni, dar nu numai, a fost ridicată în anul 2001, pe Dealul Casienilor, prin strădania părintelui stareţ Iustin Petre. Ea se află pe raza comunei Târguşor. Stareţul aşezământului monahal este protosinghelul Iustin Petre. În vecinătatea mănăstirii se află şi peştera Sfântului Ioan Casian.
 
Potrivit paginii oficiale a Arhiepiscopiei Tomisului, în Constanţa se află şi o biserică cu hramul Sfântului Gherman. Parohia Sfântul Gherman - Constanţa este situată pe aleea Pajurei nr. 1. Aici slujesc preotul paroh Ionuţ Aştefănoaie şi preoţii Iulian Căluţ şi Doru Negricea. 
 
Sursă foto: www.arhiepiscopiatomisului.ro (Mănăstirea „Sfântul Ioan Casian”)

Citeşte şi: 

A început Postul Paştelui! 48 de zile de cumpătare, fapte bune şi doar două dezlegări la peşte

Duminica lăsatului-sec de brânză sau a Izgonirii lui Adam din Rai

Întâia şi a doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul. Zi de vineri, cu dezlegare la ouă, lapte şi peşte


Duminica Înfricoşatei Judecăţi. Ce reprezintă

Sâmbătă sunt Moşii de Iarnă. Postul e aproape. Se fac pregătiri pentru Lăsatul-secului de carne
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea angajează. Vezi dacă îndeplinești cerințele

11 May 2022 1300

Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian“, din Tulcea, angajează îngrijitor

16 Oct 2020 2281

Cauți o oază de liniște și relaxare? Cele mai frumoase peşteri ale sihaştrilor din Dobrogea ar putea fi o alegere (galerie foto+video)

15 Aug 2020 3460

Arhiepiscopia Tomisului Doi sfinți dobrogeni. Hramul mănăstirii „Sf. Ioan Casian”

25 Feb 2020 2463

O nouă asociație cultural-istorică, lansată la Constanța „Dobrogea Străbună” invită la reconciliere din respect pentru tot ce moștenim și nu prețuim (galerie foto)

01 Mar 2019 2549

Codul portocaliu modifică programul slujbelor IPS Teodosie

28 Feb 2018 1774

Astăzi prăznuim doi sfinți dobrogeni. Cine sunt și ce fapte au săvârșit. Unde avem lăcașuri sfinte cu hramul sfinților dobrogeni

28 Feb 2018 3653

Expoziţie Internaţională de Pictură „Peisaj Dobrogean”, la Mănăstirea „Sf. Ioan Casian”

19 Sep 2014 2197

Sfinții Martiri Brâncoveni, cinstiţi la Mănăstirea Sfântul Ioan Casian

14 Aug 2014 2235