"Cant de ingeri" si urari de anul nou de la Villanella

1198007205.jpg

Concertul s-a incheiat cu un colind de Mos Ajun "Buna dimineata", creatie a maestrului Boris Cobasnian

La Biblioteca Judeteana IN Roman, corul Villanella al Facultatii de Arte, specializarea Pedagogie Muzicala, clasa Dirijat Coral din cadrul Universitatii Ovidius, a sustinut luni, cu o saptamana inainte de Ajunul Craciunului, un concert de colinde, de muzica religioasa si cantece de iarna. La spectacolul care a devenit, deja, o traditie a participat si Inalt Prea Sfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, sustinator al muzici corale, dar si dirijorul si compozitorul Boris Cobasnian, precum si coristi ai corului Vox Maris. Membra in Consiliul Director al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, conducatoarea a Filialei UCMR din zona sudica a tarii, conf. univ. dr. Mariana Popescu, a facut o traditie din a promova colindele romanesti. Corul ale carui destine le conduce de sapte ani a reusit sa impresioneze publicul, alcatuit din cunoscatori, dar si din persoane care au ales sa petreaca geroasa seara de iarna in atmosfera calda a colindelor de Craciun. Concertul a reprezentat si un examen pentru studentii din anii terminali care, asistati fiind de profesorul Mariana Popescu, si-au demonstrat in fata publicului maiestria dirijorala, trecand cu succes "examenul de public". Ca un omagiu pios adus Nasterii domnului, concertul s-a deschis cu o lucrare de Mariana Popescu "Sfinte Dumnezeule", continuand pe parcurs sa imbine cu naturalete colindele romanesti cu cele din repertoriul universal. Concertul s-a incheiat cu o "Urare de anul nou" pregatita de catre conf. univ. dr. Mariana Popescu si cu un colind de Mos Ajun "Buna dimineata", creatie a maestrului Boris Cobasnian. Facand ca emotiile sa lucreze in favoarea lor, studentii din anii III si IV de la Pedagogie Muzicala: Dumitru Voicu, Silviu Dumitrascu, Daniel Niculescu, Catalina Dragomir, Catalin Florea, Mirela Anton, Doina Lazar, George Manea si studentii de la specializarea Dirijat -Cor Academic, anul IV: Ciprian Ionescu, Mihaela Mihailovici, Alexandru Matesica, Mariana Soimu - Paun au iesit in fata publicului, reusind sa-si demonstreze maiestria in arta dirijatului. Repertoriul sau este deosebit de variat incluzand muzica religioasa si laica din Renastere, preclasicism, clasicism, romantism, muzica din secolul XX, pana la muzica contemporana. Valoarea sa este recunoscuta prin distinctiile valoroase primite la festivaluri nationale si internationale. Acest lucru se datoreaza, in mare masura profesoarei Mariana Popescu a carei valoare e confirmata la nivel international. In luna noiembrie 2007, corul "Vlastarele Orastiei" a interpretat la Concursul International de Muzica Corala "Franz Schubert" de la Viena, Austria, piese corale de Mariana Popescu: "Tatal nostru" si "Ave Maria", obtinand doua medalii de argint. Tot in noiembrie, acelasi cor a interpretat cele doua lucrari de Mariana Popescu la Concursul International de la Praga, unde a obtinut medalia de argint.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Educației, anunț de ultim moment despre procedura de distribuție aleatorie a antepreșcolarilor/ preșcolarilor/elevilor în formațiunile de studiu

13 Mar 2024 566

Proiectul pilot de reorganizare a IPJ Constanţa, printre soluțiile implementate în 2023 în plan structural-organizatoric de Poliția Română

10 Feb 2024 991

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ce posturi sunt scoase la concurs

22 Nov 2023 1329

În primele zece luni ale anului 2023 Peste 23.000 de participanţi la cursurile organizate de ANOFM

16 Nov 2023 599

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

31 Oct 2023 688

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

30 Oct 2023 639

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

29 Oct 2023 658

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

28 Oct 2023 638

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

27 Oct 2023 546

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

26 Oct 2023 504

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

25 Oct 2023 652

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

24 Oct 2023 661

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

23 Oct 2023 573

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

22 Oct 2023 579

Societate comercială cu profil de construcții ușoare și amenajări peisagistice cu sediul în Valu lui Traian angajează muncitori calificați

21 Oct 2023 540