„Comunitatea turco – tătară în viziunea pictorilor români”

Centrul Cultural Turc „Yunus Emre” – Constanța a găzduit ieri o conferință dublată de o expoziție pe tema „Comunitatea turco – tătară în viziunea pictorilor români”. Evenimentul a fost organizat în colaborare cu Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța și Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România, prelegerea fiind susținută de Prof. Univ. Dr. Nuredin Ibram.

Președinte al Comisiei de Cultură din cadrul UDTTMR, Prof. Univ. Dr. Nuredin Ibram a făcut o incursiune în cuvinte și în imagini în operele a doi dintre „maeștrii penelului”, Nicolae Tonitza și Iosif Iser. Sunt doi pictori care au cunoscut locurile Dobrogei în perioada 1913 – 1940 și care l-au impresionat pe Prof. Nuredin Ibram prin „bogăția paletei cromatice”. În operele lor vaste, la loc de cinste au stat creații care pun și astăzi în valoare comunitățile de turci li de tătari din Dobrogea.

După cum a arătat în prelegerea sa Prof. Univ. Dr. Nuredin Ibram, „tătarii şi turcii pictaţi de İser cu viaţa lor sobră, cu nelinişti şi puţine bucurii pigmentate de puternicul soare dobrogean, parcă toţi sunt gânditori au o fire contemplativă, tăcută. Ei înţeleg că nu se pot opune destinului. Ei câştigă cât să le ajungă de pe o zi pe alta din munca câmpului, din cărăuşie, din creşterea animalelor, din servicii de croitorie, frizerie, din pregătitul ceaiului, a cafelei sau a iaurtului(„ayran”). Se bucură de viaţă în cafenele şi  ceainării unde se poate servi un ceai, o dulceaţă sau un fruct uscat, merg la geamie, trag nostalgic din narghilea, se deplasează spre cişmele tradiţionale şi ţin din când în când în mâini şi pe cap  vase cu forme alungite, neclasice, îmbrăcaţi în haine („şalvari”) largi şi pitoreşti”.

Despre atracția lui Nicolae Tonitza pentru comunitățile de turci și de tătari din Dobrogea, Prof. Univ. Dr. Nuredin Ibram a spus: „Fascinat de Dobrogea şi ai săi oameni, îndrăgind pe tătari şi turci, veniţi dintr-o altă istorie de secole – Tonitza şi-a exprimat şi exersat crezul artistic şi talentul. Unii dintre oamenii întâlniţi în cartierele tătăreşti – prieteni şi admiratori, mulţi dintre ei săraci – au devenit modele, Tonitza fiind atras de chipurile exotice, de veşmintele lor pitoreşti ample, în culori rafinate, de  modul lor de viaţă, simplu, nesofisticat, de curăţenia caracterului lor de oameni ospitalieri, sinceri şi calzi”.
La conferința de ieri, completată într-un mod deosebit de picturile alese cu grijă și expuse la sediul Centrului Cultural Turc „Yunus Emre” din Constanța, participanții au fost martorii unei reconstituiri a atmosferei dobrogene din perioada interbelică. Mesajul evenimentului a fost, așa cum a declarat, la final Prof. Univ. Dr. Nuredin Ibram, „solidaritate, umanitate, frățietate între oameni indiferent de culturi, de religie sau etnie, într-o Dobroge multiculturală, policulturală și multietnică”.

„Picturile expuse aici demonstrează că în ciuda trecerii timpului nimic nu s-a schimbat în viața comunității turce din Dobrogea și asta datorită toleranței și bunei înțelegeri și conviețuiri cu românii pe aceste meleaguri. Vom continua și pe viitor să avem aceleași bune relații de bună conviețuire”, a declarat consulul General al Turciei la Constanța, Ali Bozçalıșkan.

„Acest eveniment este o expresie a continuității noastre pe aceste meleaguri și, totodată, expresia înțelegerii noastre de care ne-am bucurat mereu”, a declarat președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, care a subliniat buna colaborare pe care uniunea o are cu Centrul Cultural Turc „Yunus Emre” – Constanța, salutând totodată prezența consulului general al Turciei la eveniment.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.