Dublă lansare de carte pentru Mircea Țuglea - „Jivina, divina“ şi „Literarsură” (galerie foto)



Ziua Mondială a Cărţii a fost sărbătorită, sâmbătă, la Constanţa, printr-un eveniment editorial. Poetul, publicistul şi criticul literar Mircea Țuglea şi-a lansat cel de-al treilea volum de poezie, intitulat „Jivină, divină“, şi volumul de critică „Literarsură”, în cadrul unui eveniment moderat de Ileana Marin, lector al University of Washington, Seattle.

Cine e Mircea Țuglea?

S-a născut în Tecuci, fiind fiul lui Petre Țuglea şi al Ioanei Țuglea. Studiile liceale le-a făcut în Constanţa, la Liceul „George Călinescu”, unde a fost redactor al revistei liceului, „Păi“, şi unde-şi publică primele poezii. După absolvirea liceului, în anul 1992, urmează Facultatea de Litere a Universităţii „Ovidius” Constanţa, absolvind în anul 1996.
 
Între anii 1996 şi 1998, a fost bursier Herder la Universitatea din Viena, după o recomandare venită din partea lui Marin Mincu, şi a studiat literatura comparată şi germanistica.
 
În anul 2007, devine doctor în Litere al Universităţii din Bucureşti, cu o teză de doctorat consacrată operei lui Paul Celan, teză din care se va naşte cartea „Paul Celan şi avangardismul românesc. Reactualizarea sensului“.
 
În perioada 2011 - 2013, primeşte o bursă postdoctorală din partea Academiei Române pentru studiul liricii poetului Paul Celan, în urma căreia publică volumul de critică şi cercetare literară „Lirica lui Paul Celan şi gândirea contemporană”, în anul 2013.

M. Țuglea - „Mi-a fost frică că se va pierde ceea ce este jivin şi divin în noi“

„Vreau să vă spun că am strâns aceste texte din frica de a nu le pierde. Toate sunt publicate pe blog, dar în ordine inversă, adică ultimul de aici e cel mai recent pe blogul meu. Aţi văzut că din 2001 până în 2015 nu am mai publicat nicio carte de poezie, dar am scris în acest timp publicând pe la diverse reviste sau pe blogul meu personal, care a devenit un fel de atelier literar, dar toate aceste texte s-au risipit. Eu, de felul meu, sunt foarte împrăştiat, practic, în toţi aceşti ani în care nu am mai publicat pe hârtie, am scris, cred, vreo cinci-şase volume de tipul acesta, care nu au fost strânse, nu au fost completate, nu au fost puse într-o structură consistentă. Și acest volum l-am publicat la câteva săptămâni de când l-am terminat, tocmai de teamă ca aceste texte să nu se piardă şi ele în diverse foldere de pe calculator.
 
Am avut o strângere de inima şi dorinţa de a-l publica cât mai repede. Și doar o parte, că am continuat să scriu şi poeme de acest gen. Impusul care m-a făcut să ajung să scot jivina din mine, vă spun drept, a fost acesta al fricii, de a nu scăpa, de a nu pierde ceea ce este jivin şi divin în noi”, a precizat Mircea Țuglea.
 

Volumul de poezii este compus din trei mari texte („O rândunică în mall”, „Cinema - de 3 ori 3D”, şi „Divina”), la rândul lor alcătuite, fiecare, din 12 fragmente. „Sunt prezenţe ale unor obsesii generalizate, zboruri în planare deasupra şi înăuntrul realităţii, care, abia prin asta, îşi dezvăluie consistenţa - în acelaşi timp de jivină şi de divină. Ceea ce suntem fiecare dintre noi”, a completat autorul.
 
Mircea Țuglea a exclus intenţionat umanul ca poziţie tragică între natural şi divin. „Sensul pe care eu l-am citit în acest volum este acela că cele două sunt absorbite într-unul. Este ca şi cum ar fi o trinitate într-o singură fiinţă. Există doar o singură referinţă la persoană, în poemul «Umăr», în rest, doar jivine“, a afirmat lectorul Ileana Marin.

Despre „Literarsură”

„Literarsură este, pe scurt, o istorie a chinului sau, mai degrabă, una a chinuielii. Adică a prelungului efort al literaturii sau culturii noastre de‑a se (re)inventa. În perioade, epoci, în care niciuna dintre abordările anterioare nu le mai părea fezabilă contemporanilor. Ei au încercat, aşadar, fiecare în parte, şi fiecare în felul său, să‑şi depăşească orizontul epocii, prin simplul efort de auto‑legitimare. Toţi autorii despre care vorbesc în această carte au sărit de (cum spuneam în altă parte) liziera serii, tocmai fiindcă au avut curajul să intre în noapte. Dacă au mai ieşit din ea, greu de spus, rămâne de apreciat”, spune autorul, în prefaţa volumului „Literarsură”.
 
Profesorul de la University of Washington, Ileana Marin, ne atrage atenţia că trebuie să ţinem cont de „trei chei de lectură” a „Literarsurii”: „O dată că literatura te consumă ca autor şi o dată că arderea aceasta devine scris. O altă posibilă cheie de lectură ar fi că literatura îl consumă deopotrivă pe cititor, de îndată ce ai deschis cartea, eşti prins acolo, şi, în sfârşit, a treia cheie ar putea fi că literatura pe care Mircea o alege să o numească literarsură devorează, arde celelalte texte din jur, pentru că el se opreşte numai la textele inovatoare, fundamentale care au produs un spaţiu nou în jurul lor, dar asta cere un sacrificiu, pentru că producerea unui spaţiu nou înseamnă, de fapt, arderea celorlalte”.

 
La finalul evenimentului, Mircea Țuglea a citit trei poezii persoanelor prezente, apoi a împărţit câteva autografe.
 
Felix Rizea este masterand la Facultatea de Ştiinţele Comunicării şi Ştiinţe Politice a Universităţii „Andrei Şaguna” Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

A decedat la Constanța In memoriam Mircea Țuglea, scriitorul care a plecat prea devreme din această lume

18 Aug 2023 1165

In memoriam Mircea Țuglea. „Cel mai mare păcat al rațiunii este de a se crede doar pe sine valabilă“

19 Aug 2022 2060

In memoriam Mircea Țuglea, profesor, critic literar și scriitor - „A fost cel care a adus plăcerea de a citi“

19 Aug 2021 4818

#citeșteDobrogea In memoriam Mircea Țuglea - „Știu, simt, că există trecerea. Către ce? Nu contează. Către dincolo.”

19 Aug 2020 3160

Marea şi-a luat din nou tributul O tânără de 19 ani, înecată! Legătura cu scriitorul Mircea Ţuglea, la aproape doi ani de la moartea sa

13 Aug 2019 16439

„Grazia“, romanul lui Mircea Țuglea, ajunge și în mâinile cititorilor din Galați

25 Apr 2018 2329

Mircea Țuglea ar fi împlinit, astăzi, 44 de ani!

14 Apr 2018 4067

Pe 6 ianuarie „Grazia“ lui Mircea Ţuglea ajunge şi la Braşov

04 Jan 2018 3295

LIVE TEXT. Imagini de la eveniment Visul lui Mircea Țuglea se împlinește azi - romanul „Grazia“, lansat la Constanța (galerie foto)

09 Dec 2017 4149

După lansarea de la „Gaudeamus“„Grazia“ lui Mircea Țuglea ajunge la Constanța, pe 9 decembrie

25 Nov 2017 2548

„Grazia“ lui Mircea Ţuglea, printre noutăţile lunii septembrie, la editura Polirom

21 Sep 2017 3636

Cine a participat la înmormântare Mircea Ţuglea, pe drumul fără întoarcere...

22 Aug 2017 5172

LIVE TEXT Mircea Ţuglea, condus pe ultimul drum de zeci de prieteni şi apropiaţi

21 Aug 2017 4403

„L-a răpit o mare oarecum calmă, dar necruţătoare“ Rămas-bun, Mircea Ţuglea!

21 Aug 2017 7098

Mircea Ţuglea, condus, mâine, pe ultimul drum

20 Aug 2017 3064