Imagini de la eveniment Aplauze și flori pentru „My Fair Lady“, la festival (galerie foto)

Cea de-a 43-a ediție a Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului a continuat la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“, joi seară, cu un spectacol plin de vervă și culoare, sub bagheta maestrului Gheorghe Stanciu: musicalul „My Fair Lady“.

Muzica bine cunoscută și antrenantă a lui Frederick Loewe, cu refrene celebre, veselia care s-a transmis de pe scenă în sală, replicile savuroase, costumele pline de culoare create de scenografa Adriana Grand și artiștii din distribuție, aflați într-o formă de zile mari, au contribuit din plin la succesul serii.

În rolul principal, al frumoasei florărese Eliza Doolittle, publicul a admirat-o și a aplaudat-o pe mezzosoprana Lucia Mihalache. Aceasta a reușit să ajungă la inimile publicului prin joc actoricesc și prin modul carismatic cu care și-a interpretat personajul. Într-o formă excepțională s-a aflat baritonul bucureștean Stefan Popov, care l-a întruchipat pe exigentul profesor de fonetică Henry Higgins. El a reușit performanța de a ține captivă atenția publicului de-a lungul unui spectacol care a durat aproape patru ore. La înălțime s-a aflat și actorul Lică Gherghilescu, cel care l-a redat pe îngăduitorul colonel Pickering. Basul Constantin Acsinte a fost un jovial și energic... gunoier-filozof Alfred Doolittle, alături de „pupăza“ sa, doamna Hopkins întruchipată de Daiana Gavrilescu. Mezzosoprana Gabriela Dobre a fost împăciuitoarea doamnă Pierce, iar actriţa Cristina Oprean a redat-o pe mama profesorului de fonetică.

Din distribuție au mai făcut parte: Doru Iftene - Freddy, Anca Bănică - doamna Einsford-Hill, Laurențiu Severin - Cârciumarul, Adrian Bădilă - Harry, Octavian Minea - Jamie, Silvia Simionescu - florăreasă, Bogdan Ocheșel - Gonzales, Marian Irimia - polițistul, Robert Safta - Charles, Magda Marcu - Regina, Iulian Bratu - majordomul, Luminița Cristea, Raluca Dărăban, Gerogiana Medeleanu - servante și Ștefan Lepădatu - valetul.

La succesul spectacolului au contribuit corul, dar și balerini ai Teatrului „Oleg Danovski“, care au susținut momentele coregrafice.

Weekend cu „Traviata“ și „Zorba“  

Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului continuă în această sâmbătă, de la ora 18.30, cu opera verdiană „Traviata“ cu soprana Nicoleta Ardelean în rolul principal. Tenorul bucureștean Alfredo Pascu îl va întruchipa pe Alfredo Germont, iar baritonul Ioan Ardelean va fi Giorgio Germont. Conducerea muzicală va fi asigurată de Roberto Buffo din Argentina.

Duminică, de la ora 18.30, pasionații de dans sunt invitați la „Zorba“, spectacol prezentat de ansamblul de balet al Operei Naționale Române Cluj - Napoca. Muzica îi aparține lui Mikis Theodorakis, iar libretul și coregrafia lui Lorca Massine. Solişti vor fi Mircea Munteanu, Dan Haja, Andreea Jura, Augustin Gribincea și Liana Talos.


Sursă foto: ZIUA de Constanța

Citeşte şi:

 
Imagini de la eveniment. Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului. Baletul „Peer Gynt“, succes răsunător pe scena Teatrului „Oleg Danovski“ (galerie foto) 

Violonistul Alexandru Tomescu a revenit la Constanța, pe scena unde și-a început cariera solistică în urmă cu 32 de ani (video)

Imagini de la eveniment. Diplome de Excelență pentru sopranele Gabriela Țigănașu-Popescu și Iacobina Vlad (galerie foto)

Imagini de la eveniment, „Spărgătorul de nuci“, o poveste fără anotimp la Teatrul „Oleg Danovski“. Seara a doua de festival (galerie foto)

Imagini de la eveniment. „Aida“ a deschis... triumfal Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului (galerie foto)

Zile de sărbătoare la Teatrul „Oleg Danovski“ - începe Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fănică Lupu, maestrul coregraf devenit un simbol al lumii artistice din Constanța

23 Nov 2023 925

Operă și musical de excepție în acest final de săptămână la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski" Constanța

19 Jan 2023 1298

Stagiunea lui Florar pe scena Teatrului „Oleg Danovski“

10 May 2019 2156

Scenele constănțene se pregătesc de reîntâlnirea cu publicul

11 Sep 2018 2055

Teatrul Naţional de Operă şi Balet "Oleg Danovski" anunţă deschiderea stagiunii. Când puteţi viziona spectacolul music-hall "My fair lady"

27 Aug 2018 2256

„Traviata“ și „My Fair Lady“, în acest weekend, la Teatrul „Oleg Danovski“

17 Feb 2018 2874

Vreți să vă rezervați un bilet? S-au schimbat... un pic regulile de organizare la Teatrul de Stat Constanța

27 Jan 2017 3017

Lecţie de stil sau cum să devii o lady

27 Jan 2017 2483

Spectacolul „My Fair Lady”, pe scena constănţeană

17 Oct 2015 2078

„My Fair Lady” la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”

22 Feb 2015 1794