Cultura

Imagini de la eveniment „Coborât-a coborât“, atmosferă de sărbătoare la Bazilica „Sfântul Anton de Padova“ (galerie foto + video)

A fost o atmosferă înălţătoare, de bucurie şi de speranţă, miercuri seară, la Bazilica „Sfântul Anton de Padova“, unde corurile reunite ale Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius“ şi al Colegiului Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“, dirijate de lect. univ. dr. Adrian Roşu, respectiv asist. univ. dr. Mirela Voicu, au anunţat vestea cea mare a Naşterii Domnului, prin concertul de colinde „Coborât-a coborât“. 
 
Frumoasele colinde româneşti au răsunat minunat în sfântul lăcaş de cult, spre bucuria publicului. „Gazde mari, nu mai dormiţi!“, de Tiberiu Brediceanu, „O, ce veste minunată“, de Dumitru Georgescu-Kiriac, „Astăzi S-a născut Hristos“ şi „Praznic luminos“, de Timotei Popovici, „Domnuleţ şi Domn din cer“ şi „Am plecat să colindăm“, de Gheorghe Cucu, în interpretarea studenţii anilor I, II şi III - specializarea Muzică şi anul I - specializarea Arta Educaţiei Muzicale, au transpus publicul în frumoasa atmosferă a sărbătorilor tradiţionale.
 
Studenţii Mihaela Liţescu (anul I) şi Alexandru Stoica (anul II), alături de invitaţii lor, elevii Ioana Lariu şi Gabriel Isbăşoiu, de la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“, au pregătit un micro-recital pianistic şi vocal tematic, în spiritul frumoaselor sărbători de iarnă aşteptate cu drag de cei mici şi de cei mari.
 
Soprana asist. univ. dr. Mirela Voicu, acompaniată la pian de lect. univ. dr. Andreea Bratu, a interpretat înălţătorul „Ave Maria“, de Charles Gounod, oferind în dar publicului şi frumoase colinde româneşti având la bază aranjamentul muzical al compozitorului Tiberiu Brediceanu.
 
Şi corul Colegiului Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu“ a transpus publicul în atmosfera magică a naşterii Pruncului Iisus, prin colinde precum: „În vârful a nouă meri“, „Răsună blând“ (muzica Răzvan Niţucă şi coordonator prof. univ. dr. Daniela Cojocaru) şi „Hallelujah“, de Leonard Cohen.
 
La finalul emoţionantului concert, monseniorul Ieronim Iacob s-a adresat adolescenţilor şi tinerilor, mulţumindu-le pentru darul lor oferit din suflet şi îndemnându-le părinţii să aibă grijă de ei, pentru a duce mai departe tradiţiile şi spiritul românesc pe aceste meleaguri.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Dacă-ţi trebuie minuni, prin Anton le dobândeşti” A început Trezena la Bazilica Sfântul Anton din Constanța

25 Aug 2016 3115

Constanța. Odată pe an se face sfințirea crinilor. Știai asta? Uite despre ce este vorba

14 Jun 2016 1416

Fotoreportaj – Smerenie şi bucurie în Duminica Floriilor, în sânul comunităţii romano-catolice din Constanţa

20 Mar 2016 2651

A început „pelerinajul“ la Bazilica „Sfântul Anton“ din Constanța (galerie foto)

02 Apr 2014 1632

Relicvă unică în România - un ghimpe din Coroana de spini a Mântuitorului va fi adusă la Bazilica „Sfântul Anton“ din Constanţa

01 Apr 2014 2181

Relicvă unică în România Un ghimpe din Coroana de spini a Mântuitorului va fi adusă la Bazilica „Sfântul Anton” din Constanţa

31 Mar 2014 1338

Padre Pio - un model de credinta

29 Jul 2006 1217

Moastele Sfantului Anton de Padova vor fi aduse la bazilica catolica

27 May 2004 534