Maria Dragomiroiu şi Proconsul, printre invitaţi Maraton de evenimente la Teatrul de Vară Jupiter (galerie foto)

Cei prezenţi la Teatrul de Vară Jupiter (TVJ) în această săptămână vor avea parte de un program variat, potrivit pentru serile de vară. Prin urmare, în seara aceasta, de la ora 21.00, va avea loc concertul de muzică populară „Anii care-i am acuma“. Timp de mai bine de două ore, vor cânta artişti de renume, precum Maria Dragomiroiu, Constantin Enceanu, Petrică Mîțu Stoian, Ciro de Luca, Raoul şi Jean Paler. Titlul concertului vine de la numele unei cunoscute melodii populare din repertoriul lui Constantin Enceanu. Biletele se pot achiziţiona de la Casieria Teatrului de Vară Jupiter, la preţul de 30 de lei, începând cu ora 16.00.

Proconsul, din nou pe scena TVJ 

Şi în stagiunea estivală 2015, formaţia Proconsul continuă serie de concerte live la TVJ. Următorul recital este programat joi seară, pe 13 august. Cei prezenţi la Jupiter vor asculta cele mai cunoscute melodii ale trupei. De asemenea, în luna august, Proconsul va concerta în fiecare seară de miercuri la TVJ. Biletele costă 20 de lei.

Cel mai vândut spectacol din stagiunea 2014

„E greu să fii bărbat cu mai multe femei, dar atunci când bărbatul este Claudiu Bleonț, iar femeile sunt toate Magda Catone, parcă se schimbă puțin situația“, anunţă, cu umor, organizatorii din cadrul TVJ. Prin urmare, pe data de 14 august, iubitorii de teatru vor putea urmări spectacolul „Un bărbat și mai multe femei“, cu începere de la ora 21.00.
 
Acțiunea piesei este foarte simplă: personajul masculin principal, Claudiu Bleonț, întâlnește, în demersurile sale de a obține un document oficial, diferite tipologii feminine, cu care este forțat să se înțeleagă. Datorită interpretării impecabile a Magdei Catone şi a lui Claudiu Bleonţ, un cuplu inedit pe scenă, „Un bărbat şi mai multe femei“ a fost cel mai vândut spectacol din stagiunea 2014. Biletele costă tot 20 de lei. 

Săptămâna se încheie cu un nume nou pentru stagiunea 2015 

După numeroase concerte, un prim turneu național și după primul său concert simfonic, dar și după lansarea unui album, Alexandra Ușurelu, un nume nou pentru stagiunea Jupiter 2015 , ajunge la TVJ pe 15 august. Artista va încânta publicul cu vocea ei plină de căldură începând cu ora 21.00. Biletele costă 25 de lei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Piese de teatru și concerte, zilnic Teatrul de Vară Jupiter și-a deschis porțile. Iată programul!

26 Jul 2019 2593

Irish Way, în turneu Un spectacol de dans irlandez ia cu asalt litoralul

06 Aug 2015 2406

Teatrul de Vară Jupiter, gazda unui spectacol pentru copii

02 Aug 2015 2348

Un spectacol dedicat prieteniei, pe scena Teatrului de Vară Jupiter

19 Jul 2015 1910

La Teatrul de Vară Jupiter Un spectacol vesel pentru copii

12 Jul 2015 2403

Spectacole la Teatrul de Vară Jupiter în perioada 27-29 august

26 Aug 2014 2560

Spectacole la Teatrul de Vară Jupiter, în perioada 20-22 august

19 Aug 2014 2695

Spectacole la Teatrul de Vară Jupiter, în perioada 28 iulie – 3 august

25 Jul 2014 5889