Cultura

Muzeele constănţene aşteaptă oaspeţi... nocturni. Accesul vizitatorilor e gratuit


Constănţenii, cu mic, cu mare, sunt îndemnaţi să profite de seara liberă şi de vremea frumoasă de sâmbătă pentru a face o călătorie pe-nserat la muzeele de la malul Mării Negre, care se vor deschide special pentru ei. De Noaptea Muzeelor, oaspeţii nocturni au nevoie doar de entuziasm şi de dorinţă de cunoaştere, deoarece de restul se va ocupa gazdele, care asigură accesul gratuit celor care doresc să descopere comorile din muzee. 

Muzeul de Artă îşi va primi oaspeţii între orele 17.00 şi 24.00. Pe lângă picturile şi sculpturile realizate de artişti de top ai artei româneşti, precum Nicolae GrigorescuȘtefan LuchianCorneliu BabaFrancisc ȘiratoNicolae Tonitza şi Ion Jalea, ei vor putea admira şi expoziţii temporare ale plasticienilor contemporani. Este vorba despre expoziţia de acuarele „Lăcaşe de cult“, realizată de arhitectul Ion Bârlădeanu, şi de cea de desen, semnată de Eugen Drăguţescu.
 
Coborând spre Piaţa Ovidiu, constănţenii nu trebuie să ocolească Muzeul de Artă Populară, care va fi deschis, cu intrare liberă, între orele 18.00 şi 24.00. În acest spaţiu încărcat de simbol şi tradiţie, ei pot admira frumoasele obiecte arhaice, reprezentative pentru toate zonele etnografice ale ţării, care alcătuiesc expoziţia permanentă „Arta populară din România“. Totodată, pasionaţii de etnografie vor păşi simbolic în... gospodăria tradiţională din Dobrogea, „reconstituită“ în cele două săli de la parter, dedicate activităţilor cu caracter temporar.
 
Şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) aşteaptă să primească oaspeţi nocturni, sâmbătă, între orele 20.00 şi 24.00. Mai mult, în acelaşi interval orar va fi deschis şi Edificiul Roman cu Mozaic, care va putea fi vizitat în grupuri mici, de câte 30 de persoane. La MINAC, accesul se va face în mod organizat, în grupuri de câte 60 de persoane.
 
Gazdele atrag atenţia că nu va fi permisă vizita simultană a mai mult de două grupuri, din motive de securitate. „Invităm publicul interesat să admire colecţiile de obiecte din sticlă, bijuterii şi sculpturi antice expuse în sala Tezaur şi să urmărească evoluţia comunităţilor umane din preistorie până în perioada medievală, evoluţie istorică reconstituită prin expunerea unor variate categorii de artefacte specifice culturilor lor materiale“, spun amfitrionii. Accesul se va face doar până la etajul I, inclusiv, deoarece nivelul al doilea este închis pentru reorganizare.
 
Muzeul Marinei Române va sărbători şi anul acesta Noaptea Muzeelor, cu porţile larg deschise, între orele 19.00 şi 24.00. Pasionaţii de tradiţie şi spiritualitate marinărească vor vizita impresionanta expoziţie permanentă, cu foarte multe puncte de atracţie, dar vor admira şi cinci expoziţii temporare: „Din istoria paraşutismului militar“, „Din activitatea Cercetaşilor României“, „Expoziţia hispano-română“, realizată de Eduardo DiezMihaela Ilie şi Mircea Romanescu, „Răsfoind filele istoriei“, organizată de Liga Maiştrilor Militari de Marină, precum şi o expoziţie de pictură a elevilor de la Liceul Teoretic „Traian“ din Constanţa, dedicată împlinirii a patru decenii de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ.
 
Animat va fi şi Muzeul Naţional Militar „Regele Ferdinand I“, filiala Constanţa, care, împreună cu Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada“, Secţia Judeţeană de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor, va lansa proiectul cultural cinematografic „Puterea memoriei“. Cu acest prilej, începând cu ora 19.00 până la miezul nopţii, vor avea loc la sediul muzeului tomitan o serie de activităţi speciale: demonstraţii şi reconstituiri istorice realizate de membrii asociaţiilor culturale „Tomis“ şi „Astra Dobrogeană“, prezentarea evoluţiei armamentului de foc în Dobrogea, vizitarea parcului cu tehnică militară din a doua jumătate a secolului al XX-lea, precum şi vizionarea filmului „Triunghiul Morţii“, în regia lui Sergiu Nicolaescu, inspirat din bătăliile de la Mărăşeşti şi Oituz. E bine de ştiut că, în funcţie de cerinţele oaspeţilor nocturni, există posibilitatea de prelungire a programului de vizitare.
 
Noaptea Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, marcată pe 18 mai. Evenimentul se bucură de un real succes la Constanţa, pragurile muzeelor tomitane fiind trecute de mii de vizitatori, atraşi de perspectiva unei experienţe inedite, dar şi de faptul că intrarea este gratuită, deşi accesul în aceste instituţii de cultură se face, în restul anului, achitând costul unui bilet cu o valoare modică.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa

Citește și:

Noaptea Muzeelor la Constanţa. RATC prelungeşte programul autobuzelor

Noaptea Muzeelor. Poliţiştii şi jandarmii vor asigura măsurile de ordine

Noaptea Muzeelor 2017 şi proteste Angajaţi ai MINAC participă la „plimbarea“ din faţa Ministerului Culturii. Nu au primit bani pentru şantierele arheologice şi au salarii mici
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Istoria este cea mai frumoasă poveste“ Reflecţii pe marginea adevărului istoric la Muzeul Militar Naţional (galerie foto)

30 May 2017 1141

Noaptea Muzeelor la Constanţa. RATC prelungeşte programul autobuzelor

20 May 2017 2880

Noaptea Muzeelor. Poliţiştii şi jandarmii vor asigura măsurile de ordine

20 May 2017 699

Noaptea Muzeelor 2017 şi proteste Angajaţi ai MINAC participă la „plimbarea“ din faţa Ministerului Culturii. Nu au primit bani pentru şantierele arheologice şi au salarii mici

20 May 2017 3212

Muzeul Național Militar „Regele Ferdinand I" Constanţa participă la Noaptea Muzeelor

18 May 2017 916

Noaptea Muzeelor la Constanţa. Ce surprize pregăteşte Muzeul Marinei Române

16 May 2017 3748

Trafic îngreunat de la Poarta 2 spre Poarta 1... Un cer superb şi o noapte plină...

21 May 2016 1394

Noaptea Muzeelor Cozi imense la muzee şi la Acvariul din Constanţa (galerie foto+video)

21 May 2016 2992

„Noaptea Muzeelor”, la Constanţa

20 May 2016 1787

Muzeul Marinei Române se înscrie în programul național și internațional - Noaptea Muzeelor

18 May 2016 837

Dragoş Neamu a devenit consilier al ministrului Culturii pentru muzee

23 Jan 2016 1080

Revista presei locale

18 May 2015 1042

Mobilizare a Poliţiei Române pentru „Noaptea Albă a Muzeelor”

16 May 2015 822

Noaptea Muzeelor 2015 Muzeul Țăranului Român cere ajutorul vizitatorilor pentru protestul împotriva indiferenței autorităților

16 May 2015 792

Noaptea Muzeelor, marcată de proteste

14 May 2015 735

Noaptea Muzeelor la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand 1” - Filiala Constanța

14 May 2015 739

Noaptea Muzeelor la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” Constanța

14 May 2015 718

NOAPTEA MUZEELOR

14 May 2015 702

„Noaptea Muzeelor” îşi aşteaptă vizitatorii

14 May 2015 820

Revista presei locale

14 May 2015 1281

Concert „Noaptea muzeelor”

12 May 2015 528

Constănțenii au luat ieri noapte cu asalt muzeele (galerie foto)

18 May 2014 1332

Noaptea Muzeelor Iată ce muzee pot fi vizitate în această noapte în Constanţa

17 May 2014 1820

Revista presei locale

17 May 2014 1021

NOAPTEA MUZEELOR LA MUZEUL MARINEI ROMÂNE

16 May 2014 1141

„Noaptea porţilor deschise“ la Muzeul Marinei Române

16 May 2014 1317

Muzeul de Istorie Naţională Constanţa anunță organizarea unei nopți culturale tomitane de neuitat

15 May 2014 1310

Sâmbătă, 17 mai Noaptea Muzeelor la Constanţa

12 May 2014 1820

Noaptea muzeelor la Muzeul Callatis

16 May 2013 956

NOAPTEA MUZEELOR LA MUZEUL CALLATIS

15 May 2013 918

Noaptea Muzeelor, la Muzeul Callatis

15 May 2013 1373

Noaptea Muzeelor în municipiul Constanţa

15 May 2013 2206

Noaptea Muzeelor Constanţa 2013

14 May 2013 2471

Nu am, moarte, cu tine nimic. O paranteză rotundă în Constanţa

22 May 2012 1970

În Noaptea Muzeelor, numeroşi vizitatori au trecut pragul Muzeului Callatis (galerie foto)

20 May 2012 3178

„Noaptea muzeelor cu Clio şi Euterpe”. Află unde!

19 May 2012 837

"Visul lui Adalbert" a ajuns, în sfârșit, piesă de muzeu

18 May 2012 864

Noaptea Muzeelor, marcată şi la Constanţa

13 May 2011 1719

Noaptea Muzeelor, marcată şi la Constanţa

10 May 2011 1556

Noaptea Muzeelor la Muzeul Aviatiei din Bucuresti

14 May 2010 952

Pe 15 mai va fi Noaptea Muzeelor

11 May 2010 1936

MUZEUL AVIATIEI SE ALATURA PROIECTULUI EUROPEAN “NOAPTEA MUZEELOR” - 15.05.2009

15 May 2009 1065

Ziua Internationala a Muzeelor - 14.05.2009

14 May 2009 678

„Noapte dobrogeana", la Muzeul National de Geologie

13 May 2009 861

Acces gratuit la cultura, in "noaptea muzeelor"

16 May 2008 632

"Noaptea muzeelor", la cea de-a treia editie

19 Feb 2007 509