„Muzica se opreşte şi rămâne o linişte apăsătoare“ Artiştii Teatrului „Oleg Danovski“ deplâng moartea prematură a sopranei Roxana Bageac (galerie foto + video)

Soprana Roxana Camelia Bageac, solistă a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ din Constanţa, s-a stins din viaţă, după o luptă grea cu boala. Pe data de 16 septembrie, ar fi împlinit 35 ani. Ea va fi condusă pe ultimul drum joi, la Galaţi, acolo unde s-a născut.
 
„A fost nedreaptă plecarea ei dintre noi. Cred că supărările şi durerea bolii au învins-o. A fost o moarte foarte violentă şi rapidă, m-am rugat pentru ea să câştige lupta cu moartea, am sperat până în ultimul moment că îşi va reveni. Aşteptam un miracol, dar pentru ea nu s-a putut face o minune. Nu este drept! Ne va lipsi foarte mult!“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Daniela Vlădescu, directorul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“.
 
Roxana Camelia Bageac s-a născut la 16 septembrie 1980 şi a absolvit Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“ din Galaţi (1999), apoi Facultatea de Arte de la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, secţia Canto (2004). În 1999, a devenit corist la Filarmonica „Marea Neagră“. În perioada 2001-2004, Roxana Bageac a fost corist la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, între 2004 şi 2006, a fost artist liric, pentru ca în 2006 să devină solistă a aceleiaşi instituţii. Publicul constănţean a admirat-o pe soprana Roxana Camelia Bageac în spectacole precum „Rigoletto“, unde a interpretat rolul Gilda, „Lucia di Lammermoor“, în care a fost Lucia, „Elixirul dragostei“ (Adina), „Don Pasquale“ (Norina), „Nunta lui Figaro“ (Susanna), „Răpirea din Serai“ (Konstanze) sau „Bărbierul din Sevilla“ (Rosina).

Regrete…

Pe pagina de Facebook a Roxanei Camelia Bageac, colegii, prietenii şi toţi cei care au admirat-o ca artist au scris mesaje pline de regret.
 
„Roxi ! Am vrut să te sun, să te întreb ce faci, dacă totul e bine. N-am mai apucat“, „Doamne, Roxi! Mult prea devreme ai plecat dintre noi! Dumnezeu să te aibă în grija lui!“, „Timpul nu a mai avut răbdare“, „Mie nu mi-au trebuit ani pentru a te cunoaşte, ci mi-au ajuns câteva luni. Nu mi-au trebuit decât câteva sunete, izvorâte din vocea ta mirifică, pentru a-mi da seama că erai o soprană respectată. Of, Roxana! Am tot sperat că te vei face bine. Cât am fost în acel frumos colectiv al operei, mereu m-am interesat de starea ta de sănătate. Îl aveam pe tata bolnav, apoi l-am pierdut şi voiam să te ajut cum puteam eu, din experienţa pe care o acumulasem. O rugam pe Smaranda să-ţi transmită să renunţi la citostatice, să treci numai pe tratamente naturiste, să învingi boala aia şi să te întorci lângă noi, colegii tăi... Însă boala a fost prea avansată. A fost prea grea pentru organismul tău fragil. Cancerul a mai luat o viaţă... a luat viaţa ta, draga mea, tu, care ai fi împlinit 35 de ani. Lacrimi, durere, suferinţă... muzica se opreşte şi rămâne o linişte apăsătoare. Aşa şi trebuie să fie, fiindcă muzica a pierdut o valoare incontestabilă, iar lumea, un om cu un caracter deosebit.
Acum încânţi îngerii cu glasul tău. Acum te ascultă şi tatăl meu. Cu adevărat un an 2015 execrabil! Dumnezeu să te odihnească în pace, Roxana!“
 
„Cuvintele sunt de prisos, având în vedere că te-am şi cunoscut. Sunt şocată, tristă, revoltată. Cel de Sus s-a grăbit să te ducă printre îngerii din ceruri, deşi tu erai un ÎNGER aici, pe pământ. Vei rămâne veşnic în inimile tuturor celor ce te-au cunoscut şi ascultat. O voce de aur, un suflet şi un chip angelic, un mare talent, dar o imensă pierdere! Dumnezeu să te odihnească în pace, Bageac Roxana Camelia! De acum, vei cânta în Rai. Îmi curg lacrimi amare... mâine ar fi fost ziua ta de naştere. Eu tot îţi spun: La mulţi ani în ... eternitate!“, „Îţi mulţumim pentru vocea superbă care ne-a încântat de atâtea ori, a fost o bucurie să te cunoaştem! Dumnezeu să te odihnească în pace!“, „Atâta muncă ai lăsat în urmă şi ce glas frumos ai luat cu tine! În ultimul timp, mi-a sfâşiat inima trecerea în nefiinţă a atâtor oameni buni, valoroşi şi atât de dragi. Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul în pace, dragă Roxana!“
 
„Cuvintele sunt de prisos pentru a spune şi a arăta recunoştinţa noastră, a tuturor, pentru ce a făcut Bageac Roxana Camelia pentru muzică. Cu câtă dragoste şi munca s-a dăruit scenei lirice! A fost un exemplu de dăruire, de muncă şi de respect faţă de meserie, pentru noi, colegii ei mai tineri. Viaţa este nedreaptă şi uneori de neînţeles! Odihnă veşnică şi sincere condoleanţe familiei îndurerate! Dumnezeu să o aşeze în rai pentru a cânta alături de îngeri. Ne vei lipsi, draga noastră colegă Bageac Roxana Camelia...“, „Drum bun, suflet frumos!“, „Condoleanţe familiei Bageac. Roxana a plecat dintre noi mult prea devreme. Dumnezeu să te odihnească! Avea 35 de ani…“, „Doamne, Roxi! Mult prea devreme ai plecat dintre noi! Dumnezeu să te aibă în grija lui!“, „O zi tristă pentru noi, cei care nu ne mai bucurăm de glasul şi puritatea ta! Dumnezeu să o odihnească în pace!“

Citeşte şi

 „Timpul nu a mai avut răbdare“- O mare artistă din Constanţa a murit, după ce s-a luptat cu o boală necruţătoare

Roxana Bageac - Canzone di Doretta - Magda
 

Roxana Bageac-Constanze-Martern aller arten

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Regretata soprană Roxana Bageac ar fi împlinit astăzi 41 de ani

16 Sep 2021 3620

Astăzi, soprana Roxana Bageac ar fi împlinit 40 de ani

16 Sep 2020 5701

In memoriam Roxana Bageac, talentata soprană constănţeană dispărută prematur

16 Sep 2019 7412

Soprana Roxana Bageac, condusă pe ultimul drum „Dumnezeu să te odihnească în pace, Roxana! De acum, vei cânta în Rai…“ (galerie foto + video)

18 Sep 2015 5392

UPDATE2 Va fi condusă pe ultimul drum joi - O mare artistă din Constanța a murit, după ce s-a luptat cu o boală necruțătoare

15 Sep 2015 4847