Pachetele Iepuraşului vă aşteaptă 13 spectacole în luna aprilie, la Teatrul „Oleg Danovski“ (document)

Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“ vă aşteaptă în sala de spectacole şi în foaier, şi în luna aprilie, propunându-vă 13 seri cu evenimente muzicale şi coregrafice de înaltă ţinută artistică: şapte spectacole de operă, trei spectacole de balet, două seri lirice, o seară camerală şi un concert simfonic. 

Şapte opere

Luna se va deschide cu o operă donizettiană, „Elixirul dragostei“ (2 aprilie), care cuprinde perla ariilor de operă, „Una furtiva lagrima“, şi se va încheia tot cu o lucrare din creaţia marelui compozitor, „Don Pasquale“ (30 aprilie). În programul lunii aprilie se mai regăsesc două opere verdiene: „Bal mascat“ (8 aprilie) şi „Traviata“ (21 aprilie), „Cavalleria rusticana“, de Pietro Mascagni şi „Paiaţe“, de Ruggiero Leoncavallo, care se vor cânta în aceeaşi seară, pe 12 aprilie, precum şi o lucrare de Rossini: „Bărbierul din Sevilla“ (23 aprilie).

Trei spectacole de balet 

Cele trei spectacole de balet ale lunii Prier sunt: „Cenuşăreasa“, de Serghei Prokofiev şi Jules Massenet (9 aprilie), „Don Quijote“, de Ludwig Minkus (22 aprilie), şi „Max şi Moritz“, de Gioacchino Rossini (29 aprilie).

Seri lirice, un recital cameral şi un concert simfonic 

Cele două seri lirice, care vă oferă prilejul să vă întâlniţi în foaier cu soliştii Teatrului „Oleg Danovski“, sunt programate pe 5 şi 26 aprilie, iar seara camerală va avea loc pe 11 aprilie.

De asemenea, concertul simfonic cu Leonard Boga la pupitrul orchestrei şi violoncelistul Marin Cazacu, ca solist, este programat pe 28 aprilie.

„Pachetele Iepuraşului“

Cei care şi-au propus ca luna aceasta să nu lipsească de la operă sau balet îşi pot procura abonamente la preţuri speciale. Există două tipuri de astfel de abonamente, numite şi Pachetele Iepuraşului, la preţuri de: 135 de lei - 13 spectacole (nouă bilete şi patru invitaţii), 100 lei - nouă spectacole (cinci bilete x 20 de lei, la alegere, şi un spectacol gratuit, la alegere, plus trei invitaţii), precum şi pachete speciale pentru pensionari: 120 de lei - 13 spectacole (opt spectacole x 15 lei plus două spectacole gratuite, la alegere, plus trei invitaţii) şi pentru studenţi: 80 de lei - 13 spectacole (opt spectacole x 10 lei, plus două spectacole gratuite, la alegere, plus trei invitaţii).

Consultaţi în secţiunea „Documente“ din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa lista cu „Pachetele Iepuraşului“. 

Citiţi mai jos programul complet al lunii aprilie:

  • Duminică, 2 aprilie, ora 19.00, Sala Teatrului   

„Elixirul dragostei“, de Gaetano Donizetti     

Solişti: Laura Eftimie, Doru Iftene, Daniel Pop - Bucureşti, Marius Eftimie, Mihaela Ionescu. Conducerea muzicală: Sebastian Pascale. 
  • Miercuri, 5 aprilie, ora 19.00, foaier

Seară lirică

Solişti: Elena Rotari, Stela Sîrbu, Lucia Mihalache, Ionela Duma, Slivia Simionescu, Răzvan Săraru. La pian: Natalia Gribinic. 
  • Sâmbătă, 8 aprilie, ora 19.00, Sala Teatrului    

„Bal mascat“de Giuseppe Verdi  

Solişti: Akiko Hayakawa - Japonia, Răzvan Săraru, Iordache Basalic - Bucureşti, Veronica Granatiero - Italia, Alina Dragnea - Bucureşti, Laurenţiu Severin, Constantin Acsinte, Marius Eftimie, Andrei Băican. Conducerea muzicală: Koichi Inoue - Japonia. 
  • Duminică, 9 aprilie, ora 19.00, Sala Teatrului   

„Cenuşăreasa“, de S. Prokofiev/J. Massenet

Solişti: Irina Ganea Mihaiu, Adrian Mihaiu, Laima Costa, Ayaka Kishi, Mihai Pâslaru, Jin Mizutani, Francesco de Benedictis 
  • Marţi, 11 aprilie, ora 19.00, foaier

Seară camerală

Solişti: Ana Maria Simion - vioară, Carmen Simion - vioară, Dan Simion - percuţie, Inga Dăşanu - pian. 
  • Miercuri, 12 aprilie, ora 19.00,  Sala Teatrului   

„Cavalleria Rusticana“, de P. Mascagni  

Solişti: Stela Sîrbu, Mauro Pagano - Italia, Valentin Marele - Braşov, Lucia Mihalache, Anca Bănică - debut.

„Paiaţe“, de R. Leoncavallo      

Solişti: Nicoleta Ardelean, Alfredo Pascu - Bucureşti, Ştefan Ignat - Bucureşti, Daniel Pop - Bucureşti, Doru Iftene. Conducerea muzicală: Naiden Todorov - Bulgaria. 
  • Vineri, 21 aprilie, ora 19.00, Sala Teatrului

„Traviata“, de Giuseppe Verdi

Solişti: Lynette Tapia, John Osborn - SUA, Iordache Basalic - Bucureşti, Lucia Mihalache, Andrei Băican, Bogdan Ocheşel, Marius Eftimie, Laurenţiu Severin, Ionela Duma. Conducerea muzicală: Peter Popelka - Cehia. 
  • Sâmbătă, 22 aprilie, ora 19.00, Sala Teatrului  

„Don Quijote“, de Ludwig Minkus

Solişti: Nozomi Miura,Shigeyuki Kondo, Bogdan Bîrsănescu, Mayu Takahashi, Keito Shimomura, Ştefan Răuţ, Gelu Râpă, Mihai Pâslaru şi Andreea Rusu. 
  • Duminică, 23 aprilie, ora 19.00, Sala Teatrului

„Bărbierul din Sevilla“, de Gioacchino Rossini

Solişti: Daniel Pop - Bucureşti, Smaranda Drăghici, Mihai Irimia - Braşov, Ştefan Schuller - Bucureşti, Constantin Acsinte, Gabriela Dobre, Bogdan Ocheşel. Conducerea muzicală: Gheorghe Stanciu. 
  • Miercuri, 26 aprilie, ora 19.00, Sala Teatrului

Seară lirică

Solişti: Doru Iftene, Cristian Caragea, Natalia Gribinic. 
  • Vineri, 28 aprilie, ora 19.00, Sala Teatrului

Concert simfonic     

Dirijor - Leonard Boga, Solist - Marin Cazacu
În program: R. Schumann - Uvertura „Genoveva“, D. Popper - Rapsodia ungară pentru violoncel şi orchestră, op. 68, M. Bruch - Kol Nidrei pentru violoncel şi orchestră, op. 47 şi Fr. Schubert - Simfonia nr. 5 în Si bemol major, D. 485. 
  • Sâmbătă, 29 aprilie, ora 19.00, Sala Teatrului  
„Max şi Moritz“, de G. Rossini
Solişti: Jin Mizutani, Daia Kashiwaba, Amalia Mîndruţiu, Bogdan Bîrsănescu, Ryan Brown, Gelu Rîpă, Ștefan Răuţ, Dorina Pătraş. 
  • Duminică, 30 aprilie, ora 19.00, Sala Teatrului 
„Don Pasquale“, de Gaetano Donizetti
Solişti: Orest Pîslariu - Bucureşti, Laura Eftimie - debut, Doru Iftene, Marius Eftimie, Laurenţiu Severin, Ştefan Lepădatu, Gabriel Duma, Daiana Gavrilescu, Mihaela Tănase, Adrian Renea. Conducerea muzicală - Gheorghe Stanciu.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.