Cultura

Pictura zilei „Călători în faţa troiţei" de Ignat Bednarik

Ignat Bednarik s-a născut pe 8 martie 1882, la Orșova, localitate aflată pe atunci în Austro-Ungaria. A fost un pictor, desenator și artist decorator român, recunoscut mai ales pentru acuarelele sale.
 
Părinți lui, Adalbert Bednarik și Genoveva Hauschka, erau cehi, aflaţi la a doua lor căsătorie.  A studiat, potrivit Wikipedia, la Școala Națională de Artă din București, între anii 1898- 1900. Şase ani mai târziu, termină Academia de Arte din Paris.
 
Opera lui Ignat Bednarik cuprinde lucrări de pictură, acuarelă, desen și ilustrație de carte. Împreună cu soția sa, Elena Alexandra Barabaș Bednarik, a participat la seratele Cenaclului Idealist. A dat expresie unei problematici filosofice, atât prin compozițiile sale sociale sau simbolice, cât și prin simbolismul portretelor sau al florilor care redau întotdeauna o stare de spirit.
 
Ignat Bednarik a fost, printre altele, membru fondator al Sindicatului Artelor Frumoase din România, adept al curentului Art Nouveau și ilustrator al cărților Reginei Maria a României.
 
Sursa foto: Facebook.com

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cu prilejul Zilei Dobrogei Expoziţie de pictură şi lansare de carte, organizate de Grupul Civic Tătar

01 Nov 2017 805

Pictura zilei „Terasă cu flori” de Eustaţiu Stoenescu

03 Jul 2016 2321

Pictura zilei „Marea la Balcic” de Gheorghe Petrașcu

02 Jul 2016 3694

Pictura zilei „Pe gânduri” de Nicolae Grigorescu

07 Jun 2016 3138

Pictura zilei „În fața porții” de Nicolae Grigorescu

16 May 2016 2203

Pictura zilei „Faleză la Constanţa” de Petre Iorgulescu-Yor

15 May 2016 2018

Pictura zilei „Ţarăncuţă cu ulcior” de Nicolae Vermont

25 Apr 2016 3159

Pictura zilei „Aşteptare” de Nicolae Vermont

09 Apr 2016 2113

Pictura zilei „Irişi şi trandafiri” de Vincent van Gogh

06 Apr 2016 2407

Pictura zilei "Ulcică cu viorele" de Aurel Băeșu

05 Apr 2016 1696

Pictura zilei „Rodii si vâsc” de Ignat Bednarik

04 Apr 2016 1512

Pictura zilei „Hora de duminică” de Theodor Aman

03 Apr 2016 2362

Pictura zilei „Peticarul” de Octav Băncilă

26 Mar 2016 1659

Elevele Isabela Bădoi şi Oana Bianca Ozkan, premiul I la Concursul de pictură „Apa este viaţă“, organizat de RAJA SA (document+galerie foto)

21 Mar 2016 2345

Elevii din Constanţa, premiaţi de SC RAJA SA în urma concursului „Apa este viaţă!” (galerie foto)

19 Mar 2016 1243

Pictura zilei „Dimineaţa la ţară” de Aurel Băeșu

19 Mar 2016 2172

Pictura zilei „Veronica” de Nicolae Tonitza

18 Mar 2016 2268

Pictura zilei „Garofițe” de Nicolae Vermont

13 Mar 2016 1665

Pictura zilei „Primăvară în Bretania” de Nicolae Grigorescu

05 Mar 2016 2177

Pictura zilei "Trecerea râului" de Ludovic Basarab

27 Feb 2016 1763

Pictura zilei „Tango” de Leonid Afremov

24 Feb 2016 1828

Pictura zilei „Fetiţa în alb” de Nicolae Tonitza

21 Feb 2016 2055

Pictura zilei „Peisaj fantastic” de Adam Bălţatu

11 Feb 2016 2228

Pictura zilei „Femeie privind marea” de Gheorghe Petraşcu

10 Feb 2016 1985

Pictura zilei „Case la Mangalia” de Adam Bălțatu

09 Feb 2016 1950

Pictura zilei „Farfurie țărănească cu mere” de Samuel Mutzner

08 Feb 2016 2028

Pictura zilei „Gospodărie” de Adam Bălțatu

06 Feb 2016 1837

Pictura zilei „Cântecul cobzarului” de Theodor Aman

05 Feb 2016 1650

Pictura zilei „Mere” de Ştefan Luchian

01 Feb 2016 2616

Pictura zilei „Apus la Saint Malo” de Gheorghe Petrașcu

31 Jan 2016 1228

Pictura zilei „Întoarcerea de la bâlci” de Nicolae Grigorescu

23 Jan 2016 2111

Pictura zilei „Drum de iarnă” de Jean Cheller

18 Jan 2016 1857

Pictura zilei "Poveste de iarnă" de Ignat Bednarik

15 Jan 2016 1754

Pictura zilei „Iarnă” de Jean Cheller

04 Jan 2016 1979

Pictura zilei „Peisaj de iarnă în Dobrogea” de Jean Cheller

01 Jan 2016 2512

Pictura zilei „Capra” de Ignat Bednarik

31 Dec 2015 2030

Pictura zilei „Iertat” de Greg Olsen

29 Dec 2015 1619

Pictura zilei „Spiritul Crăciunului” de Thomas Kinkade

26 Dec 2015 1653

Pictura zilei „Ia mâna mea” de Greg Olsen

25 Dec 2015 1272

Pictura zilei „Ajunul Crăciunului” de Thomas Kinkade

24 Dec 2015 1607

Pictura zilei „Îngerii Crăciunului” de Greg Olsen

23 Dec 2015 1486

Pictura zilei „Adoraţia magilor” de Sandro Botticelli

22 Dec 2015 1948

Pictura zilei „Doamna cu pălărie” de Nicolae Tonitza

21 Dec 2015 1818

Pictura zilei "Popas" de Nicolae Vermont

17 Dec 2015 1388

Pictura zilei „Vedere spre Santa Maria della Salute” de Nicolae Dărăscu

15 Dec 2015 1463

Pictura zilei „Plimbare pe lac” de Ludovic Basarab

08 Dec 2015 1450

Pictura zilei „Poveste de iarnă” de Ignat Bednarik

07 Dec 2015 1765

Pictura zilei „Viaţa la ţară” de Rudolf Schweitzer Cumpăna

05 Dec 2015 2096

Pictura zilei „Drumul spre casă” de Ignat Bednarik

04 Dec 2015 1309

Pictura zilei „Iarnă grea” de Aurel Băeșu

03 Dec 2015 1698