Poezia erotică a Ritei Petro, vedetă la Muzeul de Istorie

Iubitorii de literatură au fost invitaţi, joi, la amiază, în aula „Adrian Rădulescu“ a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, pentru a participa la un eveniment editorial special în centrul căruia s-a aflat volumul de poezie erotică „Originea lumii“, semnat de una dintre cele mai apreciate autoare contemporane din Albania, Rita Petro.
 
Moderatorul întâlnirii literare la care au participat, alături de autoare, traducătorii versurilor din limba albaneză, Luan Topciu şi Marius Dobrescu, a fost arheologul şi scriitorul Liviu Lungu. Cartea a fost prezentată de preşedintele filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, prof. univ. dr. Angelo Mitichievici, şi de redactorul-şef al revistei „Ex Ponto. Text, imagine, metatext“, prozatorul şi publicistul Ovidiu Dunăreanu.
                                                                                                                                         
„Rita Petro este o poetă foarte importantă a literaturii contemporane albaneze. Este poetă, om de afaceri, conduce o editură foarte importantă în Albania şi are şi o tipografie mare. (...) Volumul său «Originea lumii» a avut un mare succes în Albania, nu doar din punct de vedere literar, ci şi extra-literar, pentru că a fost o provocare a opiniei publice, a atins nişte teme tabu, pentru că limbajul şi tematica poeziei au fost de un curaj ieşit din comun (...). În limitele libertăţii, a atins această limită“, a spus Luan Topciu, prefaţator al cărţii şi co-traducător.
 
„Avem de-a face, în cea mai mare parte, nu integral, cu o poezie erotică de cea mai bună calitate (...). Rolul pe care îl joacă Rita Petro este acela al unei bacante, o bacantă care, paradoxal, nu este îmbătată cu vin, ci cu propriile sale simţuri şi este suficient de trează în această beţie, astfel încât să le facă să fie comunicabile în versuri poetice“, a apreciat prof. univ. dr. Angelo Mitchievici.
 
La rândul său, prozatorul Ovidiu Dunăreanu şi-a manifestat entuziasmul de a citi o surprinzătoare „Origine a lumii“, care pendulează între clasic şi modern: „De mult nu am mai avut bucuria să citesc o asemenea carte: frumoasă, valoroasă, de anvergură, din toate perspectivele: construcţie, substanţialitate (...). Această carte are o forţă specială, o sinceritate excepţională“.
 
În eveniment au fost incluse şi momente de recitaluri poetice, susţinute de Ovidiu Dunăreanu, Lavinia Dumitraşcu şi poeta, care a recitat o poezie în limba albaneză.
Pentru acest volum, poeta Rita Petro a fost distinsă cu premiul „Lumo Skendo“ şi cu premiul „Cartea de Poezie a Anului 2014“, acordat de Biblioteca Naţională din Albania.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.