Viorel Ilişoi - „Reportajul e o acadea. Place la toată lumea“ (galerie foto)

Ar putea fi el însuşi sursă de inspiraţie pentru un reportaj sau, de ce nu, ar putea fi personaj de... roman. Parcursul său biografic îl recomandă în ambele cazuri. 
 
Viorel Ilişoi s-a născut într-o familie cu 12 copii, de aceea are fraţi răspândiţi în toată ţara (unul locuieşte chiar la Năvodari), a crescut la o casă de copii, s-a apucat de presă din anul 1990, când nu existau şcoli de jurnalism şi meseria se învăţa din mers, a fost condamnat pentru publicarea unui pamflet la trei luni de închisoare cu executare, din care a făcut doar 19 zile, la insistenţele presei internaţionale.
 
A trecut prin redacţiile mai multor ziare, unde şi-a făcut un nume, fiind considerat cel mai bun autor contemporan de reportaje, un gen jurnalistic rar abordat, deoarece presupune multă dăruire şi din partea autorului, şi a redacţiei. O parte dintre aceste scrieri jurnalistice, aflate la graniţa dintre literatură şi publicistică, le-a strâns în volumul „Cele mai frumoase reportaje“, pe care l-a publicat la editura GRI, despre care, a avertizat el, nu se găsesc date pe internet, deoarece îşi are sediul chiar la el în sufragerie! „Avertismentul“ a fost făcut joi, în localul „La Taclale“, unde fosta sa colegă de la „Jurnalul Naţional“ Paula Anastasia Tudor, nume cu rezonanţă şi pentru presa culturală tomitană (retrasă, din păcate pentru cititori, din breasla reporterilor), a fost gazdă primitoare şi atentă a Atelierelor Revistei „Tomis“, ediţia cu numărul 11, eveniment în prim-planul căruia s-au aflat Viorel Ilişoi şi „Cele mai frumoase reportaje“ ale sale, strânse într-un volum de peste 400 de pagini.
 
GRI nu este (doar) o culoare, aşa cum s-ar crede, ci reprezintă acronimul Grupului Reporterilor Independenţi, pe care l-a înfiinţat şi din care fac parte el şi câţiva colegi. Însă în tonuri de gri, cu negru, este realizată, intenţionat, coperta cărţii. „Coperta am făcut-o intenţionat neagră, ca realitatea din România, cu această fereastră luminoasă, o urmă de speranţă. M-am gândit la fereastra de la sfârşitul romanului «Procesul», de Kafka. E un simbol de speranţă că am putea ieşi din acest negru absolut“, a explicat Ilişoi.
 
Referitor la titlul ales, „Cele mai frumoase reportaje“, Ilişoi mărturiseşte că s-a întrebat: „Nu cumva e prea arogant titlul?“ A fost convins şi s-a convins şi singur că nu este. „Nu e vorba de aroganţă, dar sunt cele mai frumoase reportaje, alese pe criteriul acesta, al frumuseţii. Poate unele suferă la nivelul documentării. Ele sunt frumoase la nivel formal. Sunt scrise îndelung, rescrise ca pentru carte. Dacă le-aţi citit pe site, să ştiţi că aici (n.r. - în carte) e altceva. Unele s-au dublat (...), la altele, dimpotrivă, am mai tăiat. Am muncit foarte mult la ele, sunt nişte texte la care ţin“, a explicat jurnalistul.

„Rigorile de netrecut ale textului jurnalistic“ 

Lansarea „Celor mai frumoase reportaje la Constanţa“ a fost un pretext pentru Viorel Ilişoi pentru a le dezvălui celor prezenţi câteva dintre „rigorile de netrecut ale textului jurnalistic“, în comparaţie cu textul literar: „Eşti obligat de timp, trebuie să scrii repede, să te încadrezi într-un anumit număr de semne. Eu am încercat să împac aceste rigori ale jurnalismului cu literatura, care e marea nostalgie a vieţii mele, aceea că n-am ajuns scriitor“.
 
Ilişoi a mai spus că volumul cu cele mai frumoase personaje este un „mozaic al lumii româneşti de azi“. A fost o carte cerută de prieteni. Am scos-o pe banii mei, pe banii de la cititori. Eu sunt un autor întreţinut de cititori. E un criteriu sigur de a evalua impactul, dar nu ţine de valoare. (...) O carte nu o publici decât când eşti sigură că textul acela vrea să spună ceva“, a mai spus Ilişoi.

„Sunt cărţi pe care editurile mari refuză să le publice“ 

Ilişoi speră ca din banii obţinuţi din vânzarea cărţii sale să scoată următoarea carte, o colecţie de texte jurnalistice şi, în timp, de ce nu, manuale de jurnalism sau memorii.
 
„Sunt cărţi pe care editurile mari refuză să le publice. E ceva ignobil. Reportajul eu îl consider o specie absolut onorabilă, ca orice altă specie jurnalistică sau literară, depinde unde vreţi să o încadraţi. Dar editurile nu se bat. Eu, în rândul jurnaliştilor de azi, am un fel de notorietate: mă ştie lumea. De aceea am vrut să-i dau acestei mici edituri (n.r. - GRI), care funcţionează în sufrageria mea, menirea de a scoate cărţi pe care nimeni nu le vrea, dar care trebuie să existe (...) Reportajul e o acadea. Place la toată lumea“, a explicat Ilişoi.

„Presa e un fel de misionariat, ca la preoţi“

„Reportajul e o realitate la mâna a doua, un joc secund. (...) Poate fi consumat, la modul onorabil, şi de un intelectual, şi de un om simplu. Într-un reportaj, lucrurile pot fi aduse la un numitor comun“, spune Viorel Ilişoi, care mărturiseşte că nu a învăţat să scrie reportajul la şcoală, mai ales că nu a avut „modele vii“ atunci când a intrat în presă, în anul 1990, când se publicau ştiri cu găina care a... născut pui vii.
 
„Sunt reportaje care mor a doua zi şi sunt reportaje care pot fi citite şi după zece ani“, a punctat Ilişoi.
 
El a vorbit şi despre importanţa şi menirea jurnalistului dedicat. „Presa a pierdut două lucruri. Şi-a pierdut credibilitatea şi a pierdut din menirea ei. Presa nu este o simplă afacere. De... castraveţi. Te joci cu mintea oamenilor, cu informaţia lor, cu viaţa lor. Când faci presă, e ceva mai... înalt decât o simplă meserie. E un fel de misionariat, ca la preoţi. E o asumare importantă să te apuci să faci presă. Nu vorbesc de cei care fac click aici şi aici. Sunt oameni cu nişte conştiinţe lucide, care fac presă cu conştiinţa că fac ceva important, că fac bine. Ea se formează. Nici Sfântul Pavel nu a fost apostol la început“, a spus autorul celor mai frumoase reportaje.
 
„Viorel Ilişoi are o scriitură ironică şi, în acelaşi timp, tandră, care ne atinge pe toţi. (...) El este unul dintre cei mai buni jurnalişti şi scriitori, pe care avem onoarea să-l avem invitat la Atelierele «Tomis», ediţia a XI-a, şi cu acest prilej vă anunţ că astăzi am depus actele pentru înfiinţarea Asociaţiei Revista Tomis. De un an ne chinuim. Practic, e un act simbolic că îl avem pe Viorel aici şi am reuşit să facem acest lucru după un an“, a spus, în deschiderea Atelierelor Revistei „Tomis“, amfitrionul întâlnirii, Mircea Ţuglea. El a spus că l-a cunoscut pe Ilişoi în urmă cu 25 de ani, la „Cenaclul de marţi“.
 
După ce a promis că va publica şi „Strălucitor. Întâmplări gazetăreşti şi alte bazaconii“ şi a citit câteva fragmente din reportajele sale, la finalul întâlnirii, fără grabă, Viorel Ilişoi a acordat autografe. Şi-a permis... plăcerea de a le scrie în tihnă, cu stiloul, alături stându-i călimara cu cerneala.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanţa

 Citeşte şi:

Bogdan Papacostea, aşa cum nu l-aţi mai cunoscut! Bătăuş...

Atelierele Revistei „Tomis”, sub semnul lui nouă