21 de trenuri care ar fi trebuit să circule în județele Constanța și Ialomița, anulate

În această dimineaţă, CFR  Călători a anulat 21 de trenuri care ar fi trebuit să circule în județele Constanța și Ialomița, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, cu temperaturi extrem de scăzute, potrivit informațiilor publicate pe site-ul companiei.

"La această oră circulația feroviară este adaptată condițiilor meteo nefavorabile, cu temperaturi extrem de scăzute de până la—25 de grade Celsius. Pe unele rute secundare din sudul și sud estul țării se intervine pentru remedierea unor disfuncționalități la macazuri, linia de contact sau la materialul rulant și se circulă doar cu locomotive Diesel. Din aceste cauze unele trenuri pot înregistra întârzieri", precizează compania.

Din cele 1.300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, compania de transport feroviară a luat decizia de a anula sub 3% dintre acestea pentru facilitarea accesului utilajelor și a echipelor de intervenții și pentru evitarea unor situații neplăcute pentru pasageri.

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate și vor să renunțe la călătorie vor primi, la cerere, contravaloarea acestora, menționează sursa citată.

Sursa foto: www.caon.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CFR Călători Modificările intervenite nu afectează circulația trenurilor

17 Apr 2024 333

Licitații Constanța Lenox Prod SRL, furnizorul de bocanci de protecție la SNTFC „CFR Călători“ SA

16 Apr 2024 505

Licitații Constanța CFR Călători SA pune la bătaie peste 130.000 de euro pentru servicii de curățenie la dormitoarele de personal și spațiile administrative din stațiile SRTFC Constanța (DOCUMENT)

09 Apr 2024 629

CFR SA Circulația feroviară spre și dinspre Aeroport închisă temporar între 9 şi 11 aprilie; 14 curse anulate

05 Apr 2024 526

Trenul internaţional ''România'' va circula zilnic între Bucureşti şi Istanbul/Halkali, Varna, Sofia şi retur. Iată de când

02 Apr 2024 2454

Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară

28 Mar 2024 563

CFR Modificări în circulația feroviară. Lista trenurilor vizate

13 Mar 2024 488

Licitații Constanța Efficient Energy Audit elaborează auditul energetic pentru subunități aparţinând SRTFC (DOCUMENT)

10 Feb 2024 575

Licitații Constanța SNTFC „CFR Călători“ SA, contract cu două firme pentru servicii în Stațiile Slobozia Veche și Tulcea (DOCUMENT)

08 Feb 2024 791

CFR Călători Rutele trenului InterCity pe anul 2024! Unde poți ajunge, rapid, din Constanța?

31 Jan 2024 796

CFR Călători SA, contract cu Transguard Security SRL, pentru pază obiective, bunuri și valori! (DOCUMENT)

29 Jan 2024 711

CFR Călători, precizare cu privire la incendiul de la trenul IR 1830 Galați – Cluj Napoca

24 Jan 2024 2463

Numărul călătorilor transportaţi de CFR Călători în anul 2023 mai mare cu 5% faţă de anul 2022

22 Jan 2024 536

Călătoria cu trenul IR582, pe ruta Constanța - București, o experiență dezamăgitoare pentru călători! Toalete nefuncționale și mizerie de nedescris (FOTO+VIDEO)

21 Jan 2024 1904

CFR Circulația feroviară pe secția Caracal – Craiova a fost reluată pe un singur fir

20 Jan 2024 647