La RAJA Constanța vine Moş Crăciun

 
Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi  iar magia acestora ne cuprinde pe toți, mai mici sau mai mari, așteptând cu nerăbdare și bucurie în suflet apropierea de cei dragi, împodobirea bradului, dar mai ales sosirea lui Moș Crăciun.

Și pentru că darurile fac parte din farmecul acestei perioade feerice, Sindicatul Liber RAJA Constanța îi invită pe cei mai mici „membri” ai săi, copiii angajaţilor SC RAJA SA, luni (21 decembrie), la ora 13,00, la Casa de Cultură Constanța, să participe la Serbarea Pomului de Crăciun. Aici, ajutoarele Moșului au pregătit pentru cei mici un tărâm de poveste, cu scenete, poezii, cântece şi colinde specifice, menite să ne amintească de Spiritul Crăciunului și de frumusețea sărbătorilor de iarnă.

Startul spectacolului va fi dat de Fanfara „Muzica Apelor”, ce va fi urmată de un miniconcert de colinde și de câteva scenete de poveste în care actorii principali vor fi cei mici.

La final, copiii sunt invitați să descopere, cu complicitatea spiridușilor, darurile dulci specifice sărbătorilor de iarnă, din sacul lui Moș Crăciun.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Se oprește apa în Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus! Vezi când

25 Apr 2024 301

RAJA Constanța Se oprește apa în localitățile Poiana, Săcele și Traian!

24 Apr 2024 332

Constanța Ambasadorul Japoniei în România, în vizită la RAJA (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 457

Atenție, se oprește apa în mai multe cartiere din Constanța!

23 Apr 2024 1074

O lucrare programată de RAJA SA în județul Constanța, va fi replanificată. Ce localități erau vizate

23 Apr 2024 2824

RAJA SA Furnizarea apei în satele Palazu Mic și Piatra, din comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, orpită joi

23 Apr 2024 389

Locuitorii din Mihai Viteazu și Corbu, județul Constanța, fără apă la robinete miercuri

23 Apr 2024 409

RAJA Constanța Apa, oprită în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

22 Apr 2024 529

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Corbu și Mihai Viteazu! Vezi când

22 Apr 2024 358

RAJA Constanța anunță întreruperea furnizării apei în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

21 Apr 2024 3085

Avarie RAJA în Constanţa. Ce zonă a municipiului este afectată?

19 Apr 2024 639

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

19 Apr 2024 414

RAJA ConstanțaSe oprește apa în localitățile Mihai Kogălniceanu, Culmea și Oituz!

18 Apr 2024 410

RAJA Constanța UPDATE. Avarie în această după-amiază. Iată consumatorii afectați

16 Apr 2024 862

RAJA Constanța Se oprește apa în Stațiunea Eforie Nord! Vezi când

16 Apr 2024 651