Trafic de coşmar în Constanţa Autostrada Soarelui şi mai multe tronsoane de drumuri, blocate din cauza ninsorii şi a viscolului



Circulaţia rutieră pe mai multe drumuri din judeţul Constanţa a fost închisă, ieri, din cauza ninsorii abundente şi a viscolului, potrivit Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).
 
Mai multe tronsoane ale drumurilor din judeţ au fost blocate ieri, iar intervenţia utilajelor a fost îngreunată din cauza ninsorii şi a viscolului, precum şi a maşinilor rămase pe carosabil. „Utilajele înaintează foarte greu atât din cauza condiţiilor meteorologice, cât şi din cauza autoturismelor care blochează partea carosabilă“, potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“. Tronsoanele de drumuri comunale DC 61 Seimeni - Siliștea, DC 70 la intersecţia cu DN 2A Crişan şi DC 67 Ghindăreşti - Tichileşti au fost blocate. De asemenea, DJ 226B Pantelimon la intersecţia cu DN 2A a fost blocat. Potrivit ISU „Dobrogea“, în urma închiderii DN 22A din judeţul Tulcea, s-a luat măsura închiderii tronsoanelor de drum DN 22A limită cu judeţul Tulcea - Hârşova, DN 22 limită de judeţ Tulcea intersecţie DC86 Sibioara, DN 2A Hârşova - Mihail Kogălniceanu şi DN 3 Vama Ostrov - Băneasa.
 
„Menţionăm că utilajele vor acţiona în continuare pentru menţinerea carosabilului şi posibilitatea de a interveni în situaţii de urgenţă ce ar putea exista pe parcursul avertizării meteorologice în vigoare. În continuare, cele mai afectate zone sunt nordul, nord-estul şi sud-vestul judeţului, cele mai mari probleme fiind semnalate pe DN 22, DN 22A şi DN 2A. Autorităţile fac tot posibilul pentru deszăpezirea drumurilor şi asigurarea unor artere rutiere practicabile în condiţii de siguranţă“, potrivit ISU „Dobrogea“.
 
De asemenea, reprezentanţii ISU „Dobrogea“ avertizează: „Pe parcursul zilei, vremea se va înrăutăţi, motiv pentru care solicităm cetăţenilor să nu părăsească localităţile. Din cauza vântului foarte puternic, vizibilitatea este zero şi există riscul ca utilajele de deszăpezire să nu poată ajunge la autoturismele blocate în trafic“.
 
DJ 226 Năvodari - Mihai Viteazu a fost închis circulaţiei, ieri, începând cu ora 13.30, din cauza depunerilor de zăpadă şi a viscolului, informa ISU „Dobrogea“. Conform sursei citate, mai multe autovehicule au rămas blocate pe acest drum judeţean.
 
DJ 226B din nord-estul judeţului Constanța a fost blocat din cauza depunerilor de zăpadă, iar în zona satului Gura Dobrogei o persoană a rămas blocată în trafic din cauza drumului înzăpezit, a anunţat ieri Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiilor din cadrul ISU „Dobrogea“.
 
De asemenea, tronsonul din E60 Mihail Kogalniceanu - Hârşova s-a închis începând cu ora 14.50.

Circulaţia pe A2, închisă

Circulaţia rutieră pe tronsonul de autostradă A2 a fost închisă, ieri, din cauza ninsorii şi a viscolului puternic, informa CNADNR.
 

„CNADNR anunţă participanţii la trafic că, din cauza ninsorii şi a viscolului puternic, vizibilitatea pe Autostrada A2, între Drajna şi Feteşti, km 106+000 - km 143+400, este sub 25 de metri. Astfel, CNADNR SA, împreună cu Poliţia Rutieră, pentru siguranţa participanţilor la trafic, a dispus închiderea circulaţiei pe acest tronson de autostradă începând cu ora 7.45“, au precizat reprezentanţii CNADNR.
 
31 de localităţi, fără curent electric
 
Ca urmare a condiţiilor meteo, ieri, până la ora 10.00, au rămas fără energie electrică 31 de localităţi rurale: Gârliciu, Ciobanu, Ghindăreşti, Castelu, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazu, Ostrov, Cerchezu, Potârnichea, Hârşova, Băneasa, Canlia, Almalău, Buceag, Lipniţa, Coslugea, Mircea Vodă, Saligny, Nisipari, Nazarcea, Mihail Kogălniceanu, Mioriţa, Cogealac, Tariverde, Crucea, Topalu, Saraiu, Siriu, Gălbiori, Nicolae Bălcescu, Dorobanţu, din cauza avarierii a 16 reţele de medie tensiune.

Porturi închise

Manevrele de navigaţie şi operaţiunile de încărcare - descărcare a navelor la chei au fost suspendate în porturile maritime Constanţa, Midia şi Mangalia, precum şi tranzitul navelor pe Canalul Dunăre - Marea Neagră, din cauza vântului care sufla cu viteză de până la 65 - 70 km/oră din sectorul nordic şi nord-estic.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Conducător auto beat depistat în trafic pe strada Revoluției din Hârșova. Ce alcoolemie avea acesta

18 Apr 2024 199

Acțiune cu radare în județul Constanța. Iată ce au constatat polițiștii (FOTO)

17 Apr 2024 397

UPDATE. Județul Constanța Trafic rutier oprit în localitatea Castelu în urma unui accident rutier (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1815

Știri Constanța ​Lucrări în cartierul Tomis Plus! Sunt anunțate restricții de trafic

15 Apr 2024 408

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier în intersecția de la Costinești! Trafic îngreunat în zonă (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2169

Transportatorii de marfă, în atenția polițiștilor IPJ Constanța, Mai multe amenzi, aplicate în timpul unei acțiuni de control

12 Apr 2024 420

Constanța Conducător auto beat, depistat în trafic pe DN 22, în comuna Cogealac. Ce alcoolemie avea bărbatul

11 Apr 2024 536

Constanța Șofer sub influența substanțelor interzise, depistat în trafic pe DN39 în apropierea comunei Agigea

11 Apr 2024 694

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 500

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 484

Pentru atingerea capacitatii de trafic de 11,5 milioane tone pe an Portul Medigida va fi modernizat și extins de CN ACN Constanța SA

11 Apr 2024 1154

Primăria Constanța Străzile din cartierul Tomis Plus, Constanța, sunt în proces de reabilitare

11 Apr 2024 413

Șofer drogat depistat în trafic pe DN 22, în satul Tariverde, județul Constanța

10 Apr 2024 460

Trafic de droguri, la Constanța! Cinci bărbați, din Marea Britanie, condamnați la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 458

Primăria Constanța Continuă lucrările de reabilitare a carosabilului în cartierul Tomis Plus (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 437