UPDATE. Cel mai geros Revelion al secolului XXI. VÂNTUL AR PUTEA DEPĂŞI 65KM/H ÎN DOBROGEA

 Vremea este deosebit de rece în această dimineaţă, local geroasa în centrul, sudul şi estul ţării. Vântul sufla slab cu unele intensificări în sud-est şi la munte. Marţi noaptea au fost -29,8 la Întorsura Buzăului în Covasna, potrivit Digi24. La ora 6.30 erau -25 de grade la Miercurea Ciuc, -23 de grade la Braşov, -21 la Sibiu, -19 la Târgovişte şi Semenic, -18 grade la Bucureşti Băneasa, -17 la Ploieşti şi Cluj-Napoca, - 16 la Timişoara şi Reşita, -15 la Alexandria şi Deva.

Cel mai cald era la Constantă şi Mangalia, unde se înregistrau -7 grade Celsius.

Diferenţe foarte mari de temperatură faţă de Crăciun, când au fost înregistrate până la 20 de grade la Calafat.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse miercuri între -11 şi -1 grad. Nu va mai ninge şi vor fi doar unele înnorări în sud. Vântul va mai avea intensificări, cu rafale de până la 40-50 km în Dobrogea, sudul Moldovei şi în jumătatea estică a Munteniei, unde va spulbera zăpada depusă.

"În noaptea de Revelion, mercurul din termometre va coborî sub -25 de grade. Putem vorbi despre una dintre cele mai reci nopţi de Revelion din ultimii 50 de ani", a spus meteorologul Meda Andrei citat de Digi24.

Meteorologii au transmis o informare meteo potrivit căreia, până în 2 ianuarie la ora 10.00, vremea va fi deosebit de rece, geroasa mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor în toată ţara. Temperaturile minime vor coborî frecvent sub -15 grade, iar izolat chiar sub -25 grade. Maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor încadra între -10 şi 0 grade, cu aproximativ 10 grade mai mici decât normalul acestei perioade.

UPDATE: Potrivit unei avertizări nowcasting emise de meteorologi, Până la ora 14.35 Dobrogea se află sub incidenţa Codului Galben. Local în Dobrogea se vor semnala: intensificări de vânt cu viteze la rafală ce vor atinge şi depăşi 55 –65 km/h.

UPDATE: Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (10:45), pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa vântul bate cu putere, spulberând zăpada de pe câmp pe partea carosabilă, formând suluri, mai ales pe porţiunile kilometrice 40-50 şi 65-75. Se acţionează cu utilaje de deszăpezire. Este necesar să se ruleze cu viteză redusă şi să se mărească distanţa în mers între autovehicule. Sunt obligatorii anvelopele de iarnă. Întrucât acest fenomen se semnalează şi pe alte drumuri naţionale din sud-estul ţării, le recomandăm conducătorilor auto să-şi doteze autovehiculele cu lanţuri antiderapante şi lopată.

UPDATE 15.57

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare pentru Dobrogea, valabilă în intervalul orar 14:30 si 20:30. Astfel, potrivit ANM, în această perioadă, în Dobrogea se vor semnala, local, intensificări de vânt cu viteze la rafală ce vor atinge şi depăşi 55 –65 km/h.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vreme frumoasă în ultimele zile din 2023 la malul mării! Anunțul meteorologilor

29 Dec 2023 604

Cum va fi vremea de Revelion, la malul mării. Ce spun specialiştii

27 Dec 2021 1707

MAE - atenţionare de călătorie pentru Spania Vreme extremă în peninsula iberică

31 Dec 2014 2501