A instrumentat cauze „grele“ Cine este procurorul care se ocupă de dosarul de şantaj al lui Mircea Băsescu (galerie foto)

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus, ieri, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe o durată de 24 de ore a lui Marius Constantin, ginerele cunoscutului Bercea Mondialu. Potrivit organelor de anchetă, Constantin este acuzat de săvârşirea infracţiunii de şantaj, în stare de recidivă. Cel şantajat era Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, Traian Băsescu. Avocatul lui Băsescu în acest caz este fostul consilier judeţean PDL Adrian Gheorghiţă. Ieri, Tribunalul Constanţa a admis propunerea de arestare pentru 30 de zile faţă de Marius Constantin.

Potrivit surselor noastre, procurorul care instrumentează acest dosar este Andrei Bodean, din cadrul DNA Constanţa. După cum arătam şi în ediţiile trecute, procurorul Bodean conduce ancheta şi în cauza în care primarul municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, este suspectat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi de două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice. Mai mult decât atât, procurorul Bodean, la finele lunii aprilie, l-a trimis în judecată pe Nicuşor Daniel Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), acuzat de abuz în serviciu în formă continuată. Mai mult decât atât, Bodean este magistratul care i-a dat două NUP-uri lui Radu Mazăre, unul pe când era procuror al Parchetului Tribunalului Constanţa, în celebrul dosar „Zvastica“, unde au fost făcute cercetări cu privire la presupusul port de însemne naziste în public de către edilul municipiului Constanţa. Foarte important, NUP-ul dat de Andrei Bodean a încheiat, după cum arătam şi în ediţiile trecute, traseul pe care dosarul „Zvastica“ l-a avut între parchetele din Constanţa. Cel de-al doilea NUP primit de Radu Mazăre de la Bodean a fost în cauza în care Fin.Co.Ge.Ro Spa Catania - Italia, sucursala România, a solicitat „tragerea la răspundere penală a lui Mazăre Radu Ştefan sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (...), abuz în serviciu contra intereselor publice (...), fals intelectual (...) şi uz de fals (...)“. Ulterior cercetărilor specifice, procurorul Andrei Bodean a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Radu Mazăre sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual şi uz de fals, „deoarece faptele nu există“. Acelaşi procuror al DNA a mai dispus neînceperea urmăririi penale faţă de mai multe persoane, printre care se afla şi primarul Constanţei, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi abuz în serviciu contra intereselor publice, „deoarece faptele nu sunt prevăzute de legea penală“, potrivit documentelor. Nu este de trecut cu vederea faptul că procurorul Andrei Bodean a finalizat şi cazul morţii Larei Şaban, unul dintre cele mai mediatizate dosare de la Constanţa. 

Flagrant

Conform DNA, în dosarul lui Mircea Băsescu mai sunt cercetate două persoane, „respectiv Anghel Izaura (n.r. soţia lui Marius Constantin) şi un minor în vârstă de 17 ani, faţă de care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj“. „În ordonanţa de reţinere întocmită de procurori se arată că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, la datele de 26 mai 2014 şi 29 mai 2014, inculpatul Constantin Marius a exercitat constrângeri asupra unei persoane, denunţător în cauză, constând în ameninţarea cu darea în vileag, prin intermediul mass-media, a unor fapte compromiţătoare pentru persoana ameninţată şi pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracţiuni de corupţie. Ameninţările au fost exercitate de inculpat pentru a determina persoana vătămată să dea suma de 280.000 de euro“, potrivit procurorilor Anticorupţie. Oamenii legii mai spun că, „la data de 29 mai 2014, inculpatul Constantin Marius a primit, împreună cu celelalte două, suma de 10.000 de euro de la persoana vătămată, procurorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante, iar faţă de celelalte două persoane, inculpata Anghel Izaura şi un minor (17 ani) s-a luat măsura controlului judiciar“. Ieri, Marius Constantin a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Constanţa, instanţă care a încuviințat solicitarea procurorilor. Din 2010, Mircea Băsescu este naşul de botez al nepoatei lui Bercea Mondialu.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MB Consult Company SRL, controlată de Mircea Băsescu, radiată de la Registrul Comerţului. Procedura insolvenţei, închisă!

22 Sep 2021 1975

Accident rutier la intrare în Eforie Nord. Fratele lui Traian Băsescu, implicat (galerie foto+video)

07 Jun 2019 8556

Nepotul lui Traian Băsescu, Dragoș Băsescu a fost condamnat definitiv la închisoare. Pedeapsa este cu executare (rechizitoriu)

05 Feb 2018 3904

Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel. Ce a decis ieri Curtea Supremă

16 Dec 2017 3672

Traficul dintre Constanța și Lazu este blocat din cauza unui accident. Cine a fost surprins în coloana de mașini (galerie foto+video)

21 Nov 2017 11006

DNA a obţinut redeschiderea dosarului în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat. Ieri, al doilea termen la Curtea Supremă

20 Oct 2017 2563

Credeaţi că s-a terminat? Dosarul în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel, redeschis la cererea DNA

06 Oct 2017 4813

Revedere emoționantă în curtea lui Mircea Băsescu. Cu cine s-a sărutat şi strâns îndelung în brațe (galerie foto+video)

11 Sep 2017 4915

UPDATE. Mircea Băsescu a fost eliberat din Penitenciarul Poarta Albă (galerie foto+video)

11 Sep 2017 4218

UPDATE. Mircea Băsescu va fi eliberat din arest. Decizia instanţei este definitivă

11 Sep 2017 3039

Tribunalul Constanţa a amânat decizia privind cazul lui Mircea Băsescu

04 Sep 2017 2648

Zi importantă pentru familia Băsescu! Decizia Tribunalului Constanţa va fi definitivă

04 Sep 2017 2481

Ultima zi de puşcărie pentru Mircea Băsescu? Totul se decide mâine, la Tribunalul Constanţa

03 Sep 2017 3053

Mircea Băsescu, la Tribunalul Constanţa. Iată când ar putea fi eliberat

11 Aug 2017 2388

Condamnat alături de Mircea Băsescu Marian Căpăţână, fost preşedinte în PDL, eliberat condiţionat

08 Aug 2017 7294