Acolo unde dragoste nu e, nimic nu e Constanţa a marcat cea mai slabă ediţie a Zilei Marinei de până acum (galerie foto)

Constanţa a marcat, ieri, cea de-a 112-a aniversare a Zilei Marinei. Oficialităţile nu au părut copleşite de tradiţia mai veche de un veac a sărbătorii, căci nici premierul României, nici preşedintele şi nici măcar primarul Constanţei, Radu Mazăre, nu au catadicsit să vină la festivităţile dedicate oamenilor mării.

Evenimentul derulat pe faleza din faţa Comandamentului Flotei a debutat cu ceremonialul ridicării pavilionului, geacului şi Marelui Pavoaz la catarg şi a continuat cu deschiderea oficială a festivităţilor de către şeful Statului Major al Forţelor Navale. Manifestările de anul acesta au fost însă marcate de un eveniment cu totul neprevăzut: din cauza condiţiilor meteo deosebite, cinci marinari s-au simţit rău, fiind la un pas de leşin. Acestora li s-a acordat asistenţă medicală la faţa locului, însă, dat fiind incidentul, garda de onoare a fost retrasă, ulterior, de pe faleză.

Manifestările prilejuite de Ziua Marinei Române au debutat în jurul orei 10.00, când oficialităţile locale şi centrale venite la eveniment au fost întâmpinate de Garda de Onoare, însă nu înainte de a fi prezentate navele militare ancorate în apropierea falezei. Printre ele, s-a aflat şi crucişătorul american USS „Vella Gulf“. Nava s-a aflat în misiune în Marea Neagră şi în luna iunie, perioadă care a coincis cu vizita secretarului american al apărării, Chuck Hagel.

Evenimentele au continuat în ritm solemn, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, fiind primit de Garda de Onoare cu onoruri militare, după care au fost arborate drapelul, geacul şi Marele Pavoaz, în intonarea solemnă a imnului României, în timp ce au fost trase 21 de salve de tun. Şeful Statului Major al Forţelor Navale, contraamiral dr. Alexandru Mârşu, a transmis mesajul său cu ocazia Zilei Marinei Române: „Încă de la înfiinţare, Forţele Navale Române şi-au îndeplinit cu succes misiunea de a veghea şi a apăra graniţele de apă ale ţării, fie că vorbim de cele de pe Marea Neagră, fie că discutăm de cele de la Dunăre. Anul acesta, mai mult decât în anii anteriori, fregatele, precum şi alte nave din cadrul Forţelor Navale au desfăşurat multiple exerciţii de antrenament în comun cu nave ale statelor aliate, chiar aici, în Marea Neagră. Avem eroi, avem victorii de care ne aducem aminte cu mândrie, avem comandanţi care au intrat în istorie“, a transmis şeful Forţelor Navale. „Situaţia politico-militară din zonă s-a schimbat mult datorită crizei din Ucraina şi, având în vedere faptul că România este stat de graniţă al NATO şi UE, securitatea maritimă, mai ales în regiunea Mării Negre, este vitală“, a mai spus contraamiral dr. Alexandru Mârşu. După acest discurs, s-a dat citire Ordinului Comun al Ministrului Apărării Naţionale, al Ministrului Transportului şi al Ministrului Administraţiei şi Internelor privind sărbătorirea Zilei Marinei Române.

Pentru eroii marinei militare căzuţi la datorie, dar şi pentru buna călăuzire a cadrelor active, ÎPS Teodosie şi un sobor de preoţi au oficiat o slujbă religioasă, în timp ce, în valurile mării, au fost depuse ancore de flori. La evenimentul dedicat Zilei Marinei a venit şi Zeul Neptun, însoţit de patru nimfe.

Dacii şi romanii, o pseudo-defilare care nu figura în program

Sărbătorită, pentru prima dată, în 1902, Ziua Marinei a fost marcată, ieri, la Constanţa, în prezenţa oficialităţilor, a constănţenilor şi a câtorva mii de turişti, mai puţini însă decât la ediţiile precedente. Ziua Marinei 2014 a fost, fără îndoială, cea mai modestă manifestare de până acum, sau, cel puţin, o acţiune care a lăsat o puternică impresie de mediocritate. Amintim, în acest sens, că Primăria municipiului Constanţa nu a alocat niciun leu acestui eveniment. Asta spre deosebire de celelalte primării ale oraşelor-port din ţară, care au sărbătorit Ziua Marinei şi care, conform lui Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale, au susţinut financiar festivităţile. Totodată, amintim că, probabil, pentru prima dată după Revoluţia din Decembrie 1989, Ziua Marinei nu beneficiază, la Constanţa, de focuri de artificii.

Menţionăm şi că, pentru prima dată, în organizarea evenimentelor dedicate Zilei Marinei s-a implicat şi Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral Delta Dunării, al cărei preşedinte este Corina Martin. Asociaţia a avut un moment special, neprevăzut în program, ce-i drept, în contextul manifestărilor, şi anume o pseudo-defilare a dacilor şi a romanilor care vor fi implicaţi în Festivalul Antic Tomis. Care a fost legătura momentului cu Ziua Marinei nu a înţeles nimeni, reprezentaţii Forţelor Navale Române declarând, neoficial, că aşa-numita defilare, „la pachet“ cu nelipsita şedinţă foto, nu a fost prevăzută în program, dar şi că s-au „trezit“ efectiv cu figuranţii daci şi romani la faţa locului.

Fără oficialităţi de vârf în an electoral

Ziua Marinei 2014 a fost, de asemenea, săracă în ceea ce priveşte prezenţa oficialităţilor la eveniment. Cu excepţia ministrului Apărării Naţionale, nicio personalitate de la centru nu a fost prezentă la Constanţa pentru a marca sărbătoarea dedicată Marinei şi oamenilor mării. Preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta şi ministrul Transporturilor Ioan Rus nu au participat la festivităţi. De altfel, nici primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, nu a venit la manifestările oficiale de la Comandamentul Flotei. El a anunţat că va defila vineri seară, în costum de amiral. Chiar şi aşa, subliniem absenţa sa de la un eveniment marcant pentru cei care îşi dedică viaţa mării.
Totodată, de precizat este şi că Prinţul Paul şi Prinţesa Lia au participat la festivităţile dedicate Zilei Marinei, la Constanţa. În tribuna oficialităţilor au putut fi văzuţi prefectul judeţului Constanţa, Radu Volcinschi, subprefecţii Ersun Anefi şi Levent Accoium, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristian Darie, senatorii Mircea Banias şi Gigi Chiru şi directorul CERONAV, liberalul Ovidiu Cupşa. Prezent la manifestări, viceprimarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a declarat: „Este un eveniment de tradiţie, este un eveniment important nu doar în viaţa celor care activează în domeniul marinei, atât militară, cât şi civilă. Este un eveniment în viaţa urbei noastre. Sper ca această tradiţie să continue, să găsească faleza din ce în ce mai plină de oameni“, a mărturisit viceprimarul.

Demonstraţii în direct

Nu mai puţin important, Decebal Făgădău a anunţat că, începând din 2015, acţiunile organizate cu ocazia Zilei Marinei vor fi transmise live. „În premieră, vă pot anunţa că, anul viitor, cei care nu vor putea fi în Constanţa vor putea urmări prin camerele de supraveghere toată demonstraţia. Camerele vor avea câte un IP extern şi vor putea fi accesate de pe un site, astfel încât se vor putea urmări toate evenimentele“, a menţionat edilul.

Un nou program pentru Ziua Marinei

Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale, a anunţat, ieri, că, date fiind incidentele cu cei cinci marinari care s-au simţit rău, programul Zilei Marinei va suferi modificări începând din 2015, astfel că manifestările vor începe la ora 9.00, nu la 10.00, ca până acum.
Dacă autorităţile şi-ar fi dat ceva mai mult interes şi ar fi dat dovadă măcar de puţină dăruire, cel mai probabil, festivităţile dedicate Zilei Marinei ar fi fost mai frumoase, mai bine organizate. Pentru a avea o imagine cât mai exactă a evenimentelor de ieri, trebuie totuşi menţionat că toate exerciţiile - fie că vorbim despre respingerea atacurilor aviaţiei inamice, despre demonstraţia scafandrilor de luptă sau despre căutarea şi atacul submarinului inamic - au fost executate de marinari cu profesionalism şi pasiune. Ceea ce, evident, lipseşte autorităţilor locale şi centrale.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Frumoasa şi bestia, varianta Marinei Române. Locotenent Ştefana Farcaş, navigatorul care a îmblânzit Fregata „Regele Ferdinand“ (galerie foto)

13 Aug 2019 6677

Cerere în căsătorie pe bricul "Mircea"

15 Aug 2015 3318

Comunicat Fortele Navale Române - 28.01.2015 Lansări de carte la Muzeul Marinei Romane

28 Jan 2015 1718

Lansare de carte la Muzeul Marinei Române

28 Jan 2015 1882

Proiect susţinut de Enel la Ziua Marinei Constanţa 2014 „City of Energy”, în stațiunea Mamaia

18 Aug 2014 2215

Editorial. Primarul „amiral“ al Constanţei Radu Mazăre sărbătoreşte Ziua Marinei noaptea

18 Aug 2014 2183

Câteva mii de spectatori, prezenţi în Portul Turistic Mangalia, de Ziua Marinei - 16 august 2014

15 Aug 2014 1333

Ziua Marinei, sărbătorită la Heaven’s Hell din Constanţa

15 Aug 2014 1948

Ziua Marinei Constanţa 2014 Personalităţi, exerciţii demonstrative, nave în marş, Zeul Neptun şi sirenele sale (galerie foto)

15 Aug 2014 3046

Ziua Marinei 2014 Programul complet al manifestărilor militare, culturale şi religioase

15 Aug 2014 4808

Asigurarea măsurilor de ordine publică cu ocazia Zilei Marinei - 15 august 2014

14 Aug 2014 1604

Programul activităţilor din Constanţa - Vineri, 15 august 2014

14 Aug 2014 2021

Restricționare trafic rutier în Constanța - 15 august 2014

14 Aug 2014 1972

Accesul autoturismelor va fi restricţionat în zona Portului Tomis Poliţiştii şi jandarmii vor asigura ordinea publică de Ziua Marinei

14 Aug 2014 1955

În Mangalia au început repetiţiile pentru Ziua Marinei (galerie foto)

13 Aug 2014 4203