Deschidere editie

Administrator public. Este prima persoană pe această funcţie la Constanţa Era de aşteptat. Mirela Matichescu îşi consolidează poziţia în Consiliul Judeţean

Consiliul Judeţean Constanţa a organizat concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcţii contractuale de conducere vacante de administrator public în vederea eficientizării managementului în administraţia publică locală prin organizarea, coordonarea şi gestionarea activităţii aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean şi/sau a serviciilor publice de interes judeţean, conform contractului de management. Concursul a fost câştigat, cum era de aşteptat, de Mirela Matichescu, şefa de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean, Horia Marius Ţuţuianu, care este prima persoană ce ocupă această funcţie la nivelul judeţului Constanţa.
 
În şedinţa de Consiliu Judeţean din luna mai, aleşii judeţeni i-au desemnat pe vicepreşedintele CJ Claudiu Palaz şi pe consilierul judeţean Gheorghe Donţu să facă parte din comisia de concurs, iar pe vicepreşedintele Daniel Learciu şi pe consilierul judeţean Adrian Bereş, din comisia de soluţionare a contestaţiilor, în vederea ocupării funcţiei de administrator public la nivelul judeţului Constanţa. Secretariatul comisiei de concurs a fost asigurat de Carmen Comănici. Iniţial, pentru ocuparea postului de administrator public al judeţului şi-au depus dosarele trei candidaţi. Mirela Florenţa Matichescu, Marian Popescu şi Alina Mihaela Stăetu au fost declaraţi admişi de comisia de concurs şi urmau să susţină ieri proba scrisă la sediul Consiliului Judeţean, începând cu ora 10.00. Între timp, din motive necunoscute, ultimii doi candidaţi s-au retras. Gheorghe Donţu, membru al comisiei de concurs, a precizat că Mihaela Stăetu şi Marian Popescu au informat în scris Consiliul Judeţean că nu vor mai participa la concursul pentru postul de administrator public al judeţului. Motivele pentru care cei doi au renunţat nu sunt cunoscute.
 
Mihaela Alina Stăetu este fost director infrastructură în cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (CN APMC), iar Marian Popescu este, potrivit unor surse, fost cadru militar în Ministerul Apărării Naţionale. 

Matichescu, notată cu 89 de puncte la proba scrisă şi cu 95 de puncte la proba orală 

Mirela Matichescu, directorul de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, este noul administrator public din cadrul CJC. De altfel, aşa cum anunţam încă de ieri, Matichescu este şi singurul candidat care a participat la concurs. Potrivit lui Gheorghe Donţu, consilier local şi membru în comisia de concurs, Matichescu a obţinut 89 de puncte la proba scrisă şi 95 de puncte la proba orală. Matichescu va coordona direcţiile şi serviciile care funcţionează în cadrul CJC. „Voi semna contractul de management în următoarele zile, când preşedintele Consiliului Judeţean va reveni la Constanţa“, a declarat pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Matichescu. 

Se retrage din CA-ul Spitalului Judeţean şi al Centrului „Teodor T. Burada“ 

Până la semnarea contractului de management, Matichescu are la dispoziţie câteva zile pentru a renunţa la calitatea de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean Constanţa şi al Centrului Cultural „Teodor T. Burada“. „Voi rămâne în continuare în Consiliul de Administraţie al Aeroportului de la Mihail Kogălniceanu, unde reprezint Consiliul Judeţean, dar şi în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară «ITI Delta Dunării»“ Constanţa“, a mai precizat Mirela Matichescu. 

Cine este Mirela Florenţa Matichescu? 

Directorul de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean, Mirela Florenţa Matichescu, vorbeşte engleza şi franceza, iar potrivit CV-ului, se declară un bun organizator, o persoană cu gândire analitică, bună cunoscătoare a strategiilor de afaceri. În perioada 1991-1993 a susţinut studii de scurtă durată în domeniul tehnic - utilaje şi instalaţii portuare la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa. În perioada 1993-1997 a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe Economice, specializarea Relaţii Internaţionale, la aceeaşi universitate. În 2001, se înscrie şi la Facultatea de Psihologie, tot la Universitatea „Ovidius“, pe care nu o finalizează şi cu diplomă de licenţă.
 
Din 2013 urmează mai multe cursuri de diplomaţie, politică externă sau pentru calificarea ca specialist în parteneriatul public-privat, cursuri organizate de Institutul Diplomatic Român, CCIR sau SC PPP Reaserch Center. Din 2015, urmează un masterat în curs de desfăşurare la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazu“.
 
În perioada 1998-2006 a fost director comercial la SC Pro Impres SRL Constanţa. Din luna mai 2006 până în luna noiembrie 2007 este director comercial la SC Event Club SRL. Mirela Matichescu a deţinut, în perioada aprilie 2009 - aprilie 2010, funcţia de director general la SC Matti Company SRL, ulterior devenind director economic la SC Everest Construct SRL. La 19 februarie 2013, Mirela Matichesu era numită vicepreşedinte cu rang de subsecretar de stat al Autorităţii Naţionale pentru Turism. În septembrie 2014 a fost numită preşedinte al instituţiei, înlocuindu-l astfel pe constănţeanul Răzvan Filipescu, care a ocupat această funcţie din aprilie 2013.
 
În luna octombrie 2015, Mirela Matichescu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Turism, din motive personale, aşa cum a declarat la acea vreme. Înainte de revenirea la Constanţa, ultimul loc de muncă consemnat al Mirelei Matichescu a fost la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, ca director de cabinet al preşedintelui instituţiei, Bogdan Marcel Pandelică.
 
Din luna martie a acestui an, Matichescu a fost numită preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic Judeţean Constanţa, iar în luna mai, reprezentantul Consiliului Judeţean în Consiliul de Administraţie al Aeroportului de la Mihail Kogălniceanu. Din septembrie 2016, Mirela Matichescu este şi arbitru în cadrul Tribunalului Permanent de Arbitraj. 

Care sunt atribuţiile postului de administrator public?  

Printre atribuţiile postului regăsim: coordonarea aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean, potrivit delegării de competenţă; coordonarea serviciilor publice de interes judeţean prestate prin intermediul aparatului de specialitate şi/sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes judeţean, potrivit delegării de atribuţii; să propună soluţii pentru îmbunătăţirea funcţionării aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean; să urmărească rezolvarea de către structurile din cadrul Consiliului Judeţean a sarcinilor rezultate din corespondenţa repartizată, să reprezinte instituţia la diferite evenimente, în baza delegării de către preşedintele Consiliului Judeţean, să coordoneze proiectele Consiliului Judeţean cu finanţare din fonduri nerambursabile de la bugetul local, de la bugetul de stat sau din alte surse; să coordoneze activitatea privind promovarea şi implementarea proiectelor cu finanţare din fonduri nerambursabile, de la bugetul local, de la bugetul de stat sau din alte surse, potrivit delegării de atribuţii.

Administratorul judeţului poate exercita, prin delegare, atribuţiile de ordonator principal de credite şi trebuie să asigure gestionarea şi utilizarea eficientă a bunurilor aflate în proprietatea publică şi privată a judeţului. Limitele de competenţă sunt stabilite de preşedintele Consiliului Judeţean. Menţionăm că anunţul privind recrutarea administratorului public a fost publicat şi în Monitorul Oficial, Partea III-a nr. 704 din 24.05.3017.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Gelu

20 Jun, 2017 06:51

Cine le știe pe toate,hnu știe nimic in profunzime.Postul este o absurditate.

Articole asemanatoare

Primăria Mangalia scoate la concurs un post vacant. Ce condiții trebuie îndeplinite

02 Nov 2017 596

Mirela Matichescu, administrator public al județului Constanța, are un nou partener de afaceri în Airtours SRL

23 Oct 2017 419

Modificări în societatea Mirelei Matichescu, administrator public al judeţului Constanţa

17 Oct 2017 924

Serviciul Public de Asistenţă Socială Constanţa organizează concurs de angajare. Ce posturi sunt vacante

20 Sep 2017 1676

Licitaţie organizată de RAEDPP Lucrări de reparaţii şi montaj de apometre în Campusul Social Henri Coandă

18 Sep 2017 404

Un nou contract atribuit de SPIT Constanţa pentru lucrări de reparaţie a faţadelor

12 Sep 2017 776

Prin organigrama Consiliului Judeţean Constanţa suflă vântul! (document)

29 Aug 2017 1431

Declaraţie de avere incompletă. Acţionar în trei societăţi şi membru în cinci CA-uri Mirela Matichescu - oficial, administrator public al judeţului Constanţa (documente)

28 Aug 2017 3506

Serviciul Public de Asistență Socială Constanța organizează concurs de angajare

06 Aug 2017 1316

Schimbări în conducerea societății Maritime Pilot Constanța. Cine este asociat unic și ce modificări a făcut

08 Jul 2017 2773

Mirela Matichescu este noul administrator public al judetului. Contracandidaţii s-au retras din concurs!

19 Jun 2017 11645

Luni susţin proba scrisă Şefa de cabinet al preşedintelui CJC, un director din CN APMC şi un fost cadru militar luptă pentru postul de administrator public al judeţului! (document)

17 Jun 2017 5273

Constanța. Firmă nouă cu activitate baruri și servirea băuturilor. Cine este fondator și administrator

13 Jun 2017 1004

Firmă nouă cu profil dezvoltare (promovare) imobiliară în Constanța. Cine este investitor și cine administrator

02 Jun 2017 2150

Un constănţean administrator public al Capitalei

31 May 2017 1206

Firmă nouă cu profil restaurante în Constanța. O femeie este investitor și administrator

29 May 2017 1582

Primăria Băneasa organizează concurs. Detalii

27 May 2017 1004

Se caută administrator public al judeţului Palaz şi Donţu, reprezentanţii CJC în comisia de concurs!

25 May 2017 1774

Consiliul Judeţean Constanţa înfiinţează postul de administrator public Consilierii, chemaţi să voteze atribuţiile "şefului apolitic" al administraţiei judeţene! Cine este în cărţi?

25 Apr 2017 4087

Constanţa Director economic, contabile, funcţionari, trimişi în judecată. Detalii despre activităţile infracţionale

18 Apr 2017 1065

Un teren deţinut de fosta firmă a ex-consilierului Dănuţ Moisoiu, de vânzare. Iată la ce valoare a fost evaluat!

18 Mar 2017 2554

Concursul pentru ocuparea unui post de administrator la Primăria Techirghiol a fost amânat

14 Mar 2017 661

Reabilitarea Muzeului de Istorie din Constanţa, în faţa judecătorilor. Ce s-a decis ieri (rechizitoriu)

03 Mar 2017 975

Primăria Techirghiol angajează. Află pentru ce post!

02 Mar 2017 1734

Primăria Eforie organizează concurs de recrutare. Eşti interesat?

28 Jan 2017 3763

Mara Construct SRL, firma care s-a ocupat de restaurarea Cetăţii Capidava, datorii de peste 43,5 milioane de lei

26 Jan 2017 980

Mega-asfaltatorul Theodor Berna a vândut, pe mii de euro, Primăriei Medgidia materiale pentru asfaltări (document)

09 Dec 2016 4568

Rechizitoriu DNA Consiliul Judeţean Constanţa ar fi cheltuit ilegal aproape 12 milioane de lei pentru cadastrarea judeţului (document)

06 Dec 2016 2446

Vântul puternic și ninsoarea viscolită au închis drumul către Muntele Mic din județul Caraș-Severin

02 Dec 2016 933

Serviciul Public de Asistență Socială Constanța angajează administrator și șef serviciu

19 Nov 2016 1181

Pentru a administra reţeaua de apă potabilă şi canalizare a întregii comune Primăria Pantelimon şi-a înfiinţat firmă

03 Nov 2016 995

NASA va dezvălui cercetările pe internet

22 Aug 2016 967

Creanţe de aproape 4 milioane de lei Tabelul definitiv al obligaţiilor societăţii Nimada SRL, făcut public

23 Jul 2016 1242

Nicuşor Constantinescu şi directorii din CJC, în aşteptare. Judecătoarea Trancă a amânat pronunţarea (rechizitorii)

15 Jul 2016 1747

Anunțul de la Altex Romania. Despre ce este vorba

30 Mar 2016 1225

Ce a stabilit Adunarea Generală Extraordinară a Daewoo-Mangalia Heavy Industries pentru șantier

24 Mar 2016 2763

Cutremur la Societatea pentru Servicii de Mentenanță a Rețelei Electrice de Transport SMART

22 Feb 2016 1343

Ce a hotărât Omer Susli referitor la Praktiker

16 Feb 2016 3617

Schimbare importantă la SIND Romania. Vezi ce mare lider sindicat este administrator

31 Jan 2016 1129

Schimbare de mare impact la Daewoo-Mangalia Heawy Industries SA

28 Jan 2016 3660

Kaufland Romania SRL-anunț important

22 Jan 2016 1758

Administrator revocat la SELGROS Cash&CARRY

17 Jan 2016 998

HBO Romania-ultimele noutăți. Pe cine a numit asociatul unic din Ungaria administrator

12 Jan 2016 807

Fără precedent. Opt primari reţinuţi, azi noapte, pentru infracţiuni de corupţie

09 Dec 2015 1930

Adunarea creditorilor, în ianuarie 2016 Inevitabilul s-a produs! Handbal Club Municipal (HCM) Constanţa a intrat în insolvenţă

07 Dec 2015 1447

Creditorii CES Construct SRL nu au căzut la un acord asupra valorificării terenului din Mamaia

01 Dec 2015 1122

Tabelul preliminar al creanţelor Sunrise Investments SA, dezvoltatorul proiectului Del Sole, făcut public

27 Nov 2015 1152

Anca Pavel-Nedea a fost revocată din funcţie

25 Nov 2015 2055

Ce gest au făcut francezii pentru copiii românilor morţi în atentatele de la Paris

22 Nov 2015 943

Firma apare în dosarul lui Strutinsky A fost dispusă intrarea în faliment a debitoarei Mamaia Luxury Construction SRL

03 Nov 2015 755