Ambii, strâns legaţi de Constanţa Ce afaceri au Mircea Băsescu şi Marian Căpăţînă, încătuşaţi de procurori (DOCUMENT)

Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, preşedintele României, a fost dus, ieri, la arestare de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Potrivit datelor oficiale, Mircea Băsescu este cercetat pentru trafic de influență, iar în această cauză apare şi Marian Adrian Căpăţînă, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă. În contextul acestui dosar, ZIUA de Constanţa prezintă afacerilor celor doi bărbaţi duşi la arestare.
 
Potrivit Registrului Comerţului, Mircea Băsescu apare ca asociat în A.M.C. Cros SRL (radiată), în Cross Trading SRL (radiată), în MB Consult Company SRL (în funcţiune), din Eforie Nord, în Miral Cross Ships Supply SRL (radiată), în Prod Cros SRL Constanţa (în funcţiune), dar şi în Star Sea Co SRL, firmă aflată în lichidare. Mircea Băsescu apare ca administrator în A.M.C. Cros SRL (radiată), Fattoria Terrantica SRL, cu sediul în Agigea, (radiată), Fattoria Terrantica SRL, cu sediul în Bucureşti (în insolvenţă), în Global Business & Investments SA (în funcţiune), în MB Consult Company SRL (în funcţiune), în Miral Cross Ships Supply SRL (radiată), în Prod Cros SRL (funcţiune), dar şi în Star Sea Co SRL, firmă aflată în lichidare, după cum arătam şi mai sus. Global Business & Investments SA are sediul social în municipiul Constanţa, pe strada Meşterul Manole, şi are un capital social subscris de 90.000 de lei, integral vărsat. Unitatea este condusă, potrivit Registrului Comeţului, de Dragoş şi Raluca Băsescu, dar şi de Adriana Opreanu. Firma are ca obiect de activitate principală „activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management”. MB Consult Company SRL are sediul în Eforie Nord, pe bulevardul Tudor Vladimirescu, Zona Giratoriu - Hotel Belona Complex Turistic. În societate apar Mircea Băsescu, Dragoş Băsescu şi Raluca Băsescu. Firma mai sus precizată are ca obiect de activitate „închiriere şi leasing cu alte maşini, echipamente şi bunuri tangibile”. Potrivit antiţepari.ro, „Fattoria Terrantica SRL, societate administrată de Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, şi-a cerut insolvenţa”. „Societatea Fattoria Terrantica SRL Bucureşti, firmă controlată şi administrată de către Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a solicitat deschiderea procedurii generale de insolvenţă, cerere admisă de către Tribunalul Bucureşti în data de 8 ianuarie 2014“, se arată pe antiţepari.ro. În calitate de administrator judiciar a fost numit practicianul în insolvenţă Prime Insolv Practice IPURL (Bucureşti, Sectorul 3), conform sursei mai sus citate. Antitepari.ro mai arată că societatea Fattoria Terrantica SRL a fost înfiinţată în anul 2002, în judeţul Constanţa, sub denumirea de Plusfood Constanţa SRL. „Firma se ocupă în principal de activitatea de depozitări, dar şi de prelucrarea şi conservarea cărnii de pasăre, capitalul social al acesteia fiind deţinut de MB Consult Company SRL Constanţa. (...) Sediul social al Fattoria Terrantica SRL a fost mutat în Bucureşti în prima parte a anului 2013, iar după câteva luni, în decembrie 2013, Mircea Băsescu a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei, «din cauza pierderilor pe care le  înregistrează această afacere». De asemenea, Băsescu şi-a manifestat intenţia de reorganizare a activităţii acestei societăţi”, potrivit antitepari.ro.
 
Magic Alprod SRL din Constanţa
 
Marian Căpăţînă este fostul preşedinte al PDL Drăgăneşti-Olt şi fost candidat la alegerile parlamentare din 2012. Bărbatul a fost administratorul firmei Magic Alprod SRL, cu sediul pe strada Soveja, din Constanţa, firma fiind în prezent radiată. Căpăţînă a mai fost administrat Alfa & Beta SRL din Drăgăneşti-Olt, unitate aflată în lichidare, conform Registrului Comerţului. Căpăţînă apare ca asociat în Alfa & Beta SRL, în Aversa Production&Co SRL (în funcţiune), în Eurogrup Almar SRL, din Drăgăneşti-Olt (radiată), dar şi în Magic Alprod SRL. Aversa Production&Co SRL are sediul în Bucureşti - Sectorul 3. Foarte interesant, SC Exprotur Trading SRL, din oraşul Ovidiu, judeţul Constanţa, ca asociat persoană juridică în Aversa Production&Co SRL. De asemenea, Marian Căpăţînă apare ca asociat în Aversa Production&Co, dar şi ca administrator. Domeniul de activitate al firmei este „fabricarea de pompe şi compresoare”. Exprotur Trading SRL, din oraşul Ovidiu, are sediul după cum spuneam şi mai sus, în oraşul Ovidiu, asociatul unic şi administratorul fiind Marian Căpăţînă. Potrivit Registrului Comerţului, Exprotur Trading se ocupă de hoteluri, dar şi de alte facilităţi de cazare similare.

În politică în 2009

Marian Căpăţînă a intrat în politică în 2009. Potrivit ziuanews.ro, „în 2009, firma controlată de Marian Căpățână, SC Exprotur Trading SRL, se lipea de compania SC Aversa SA București, cu ajutorul lui Sorin Blejnar, care era, atunci, șeful ANAF”. „SC Aversa SA se ocupa cu fabricatul pompelor, iar firma lui Căpăţînă avea ca domeniu de activitate hoteluri şi alte facilităţi de cazare. În ciuda diferenţelor, societatea administrată de Marian Căpăţînă a devenit intermediar între Aversa şi clienţii săi, potrivit Gazeta Nouă. Astfel, firma lui Căpăţînă a ajuns să încheie mai multe contracte cu companii de stat. Pe site-ul Ministerului Finanţelor, firma figura cu 0 angajaţi, dar a încheiat, în 31 mai 2012, un contract cu Complexul Energetic Turceni SA. Complexul Energetic Rovinari şi Regia Autonomă pentru activităţi Nucleare din Drobeta Turnu Severin au fost alţi clienţi ai firmei lui Căpăţînă”, conform ziuanews.ro.

Ulterior deliberărilor, aseară, Tribunalul București a decis arestarea preventivă atât a lui Mircea Băsescu, cât și a lui Marian Căpățînă. Cei doi pot ataca hotărârea tribunalului, cu contestație, la Curtea de Apel București. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MB Consult Company SRL, controlată de Mircea Băsescu, radiată de la Registrul Comerţului. Procedura insolvenţei, închisă!

22 Sep 2021 1967

Accident rutier la intrare în Eforie Nord. Fratele lui Traian Băsescu, implicat (galerie foto+video)

07 Jun 2019 8550

Nepotul lui Traian Băsescu, Dragoș Băsescu a fost condamnat definitiv la închisoare. Pedeapsa este cu executare (rechizitoriu)

05 Feb 2018 3897

Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel. Ce a decis ieri Curtea Supremă

16 Dec 2017 3667

Traficul dintre Constanța și Lazu este blocat din cauza unui accident. Cine a fost surprins în coloana de mașini (galerie foto+video)

21 Nov 2017 11002

DNA a obţinut redeschiderea dosarului în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat. Ieri, al doilea termen la Curtea Supremă

20 Oct 2017 2561

Credeaţi că s-a terminat? Dosarul în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel, redeschis la cererea DNA

06 Oct 2017 4808

Revedere emoționantă în curtea lui Mircea Băsescu. Cu cine s-a sărutat şi strâns îndelung în brațe (galerie foto+video)

11 Sep 2017 4907

UPDATE. Mircea Băsescu a fost eliberat din Penitenciarul Poarta Albă (galerie foto+video)

11 Sep 2017 4215

UPDATE. Mircea Băsescu va fi eliberat din arest. Decizia instanţei este definitivă

11 Sep 2017 3035

Tribunalul Constanţa a amânat decizia privind cazul lui Mircea Băsescu

04 Sep 2017 2644

Zi importantă pentru familia Băsescu! Decizia Tribunalului Constanţa va fi definitivă

04 Sep 2017 2477

Ultima zi de puşcărie pentru Mircea Băsescu? Totul se decide mâine, la Tribunalul Constanţa

03 Sep 2017 3045

Mircea Băsescu, la Tribunalul Constanţa. Iată când ar putea fi eliberat

11 Aug 2017 2384

Condamnat alături de Mircea Băsescu Marian Căpăţână, fost preşedinte în PDL, eliberat condiţionat

08 Aug 2017 7289