Ce primeşte Simona Halep în calitate de cetăţean de onoare al judeţului Constanţa

Primul proiect de pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Constanţa, de luni, 17 martie, este cel privitor la acordarea titlului de cetăţean de onoare al judeţului Constanţa jucătoarei de tenis Simona Halep. În conformitate cu prevederile Legii administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu Regulamentul pentru acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al judeţului Constanţa”, Consiliul Judeţean poate conferi această distincţie persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite, în baza regulamentului propriu prin care se stabilesc condiţiile acordării şi retragerii titlului conferit, drepturile şi îndatoririle titularilor acestor distincţii. În expunerea de motive la proiectul de hotărâre se menţionează, printre altele, că sportiva „a obţinut rezultate excepţionale în anii 2013 şi 2014, înregistrând o ascensiune spectaculoasă în clasamentul WTA, urcând între primele zece tenismene ale lumii.

Prin conferirea titlului de cetăţean de onoare, se omagiază activitatea profesională a domnişoarei Simona Halep, prin care a reuşit să creeze atât în ţară, cât şi în străinătate o imagine deosebită a sportului constănţean, contribuind totodată la creşterea nivelului spiritual al locuitorilor judeţului. Notorietatea româncei a crescut la cote uriaşe, presa şi toţi specialiştii găsind numai superlative pentru prestaţiile Simonei Halep”. De luni, chiar în ziua şedinţei de Consiliu Judeţean, Simona va ajunge pe locul cinci în ierarhia mondială, cea mai înaltă poziţie ocupată vreodată de o jucătoare de tenis din România. În raportul la proiectul de hotărâre, se arată că, potrivit articolului 7 din Regulamentul pentru acordarea titlului de „Cetăţean de onoare al judeţului Constanţa”, „în cadrul festivităţii de decernare se va înmâna titularului diploma de cetăţean de onoare al judeţului Constanţa şi o plachetă realizată în acest scop”, în cuantum de 500 de lei.
 
Un bun naţional
 

Propunerea de acordarea de către Consiliul Judeţean a celei mai înalte distincţii civice pe care o emite această instituţie, „în semn de recunoaştere deplină a meritelor Simonei”, a venit, potrivit procedurilor, din partea lui Costinel Stan, în calitate de consilier consultant în domeniul sportiv şi recreaţional al CJC, prin adresa înregistrată cu nr. 3535/20.02.2014. În nota de fundamentare, Stan consideră oportună acordarea titlului de cetăţean de onoare, argumentând, printre altele, că „Simona Halep este născută şi locuieşte în judeţul Constanţa împreună cu familia sa. Tatăl ei, Stere Halep, a fost jucător de fotbal la Săgeata Stejaru. Simona Halep este permanent în jurul copiilor constănţeni, ori de câte ori având prilejul participând la acţiuni de caritate sau de promovare a sportului, cum ar fi Kid’s Day (Ziua Copiilor), în data de 7 decembrie 2013. Domnişoara Simona Halep reprezintă în acest moment un bun naţional pentru întreg sportul românesc”.
 
Sursa foto: Mediafax

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

io dixit

21 Mar, 2014 13:06

"Tatăl ei, Stere Halep, a fost jucător de fotbal la Săgeata Stejaru. Simona Halep este permanent în jurul copiilor constănţeni, ori de câte ori având prilejul participând la acţiuni de caritate sau de promovare a sportului, cum ar fi Kid’s Day (Ziua Copiilor), în data de 7 decembrie 2013." sa inteleg ca, costinel stan asta a fost politruc pe timpul lui ceasca? simona are origine social sanatoasa si participa la activitati! fata asta e adevarata, ce-i cu limbajul asta. adica daca nu se intilnea cu copii aia nu merita titlul de cetatean de onoare al constantei? cum sint sefii asa sint si amploiatii!

Articole asemanatoare

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1469

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 683

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4023

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 631

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 879

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1328

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 649

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 639

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 913

Tribunalul Constanța, termen azi în dosarul în care se cere insolvența SNH Gold Imperial SRL, controlată de Stere Halep, tatăl Simonei Halep

10 Mar 2024 850

Simona Halep - „Proba mea de sânge a stat peste două ore la o temperatură greșită!“. Ce spune Laboratorul de control doping

08 Mar 2024 632

Simona Halep va reveni în circuitul WTA! Anunțul sportivei de la malul mării

07 Mar 2024 646

Simona Halep a revenit în țară „Mă bucur că s-a judecat corect și că pot juca tenis din nou“

07 Mar 2024 693

Editorial. Simona Halep se poate întoarce pe teren „Binele și adevărul înving mereu” - sintagma de basm transpusă în realitate

06 Mar 2024 700

Simona Halep, victorie uriașă la TAS Gheorghe Hagi - „S-a dovedit încă o dată că binele bate răul“ (VIDEO)

06 Mar 2024 760