Deschidere editie

Contracte cu Soti Cable şi Conpress Holding Primarul Radu Mazăre, un nou dosar la DNA. Este suspectat de conflict de interese (documente)

Nici pe site-ul Primăriei Constanţa, nici pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate nu figurează declaraţia de interese pe anul 2014 a primarului Radu Mazăre
 
Inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate au sesizat, ieri, Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la posibila săvârşire de către Radu Ştefan Mazăre, primarul municipiului Constanţa, a infracţiunii de conflict de interese. Edilul-şef este acuzat că, „în calitate de reprezentant al municipiului Constanţa, a semnat cinci contracte şi un acord-cadru (cu cinci contracte subsecvente) încheiate între Primăria Constanţa şi două societăţi comerciale (SC Conpress Holding SRL şi SC Soti Cable Neptun SRL), care îl au ca asociat pe Strutinsky Sorin Gabriel, persoană cu care Radu Ştefan Mazăre se află în relaţii comerciale în alte opt societăţi comerciale“.
 
Precizăm, încă de la început, că redactorii cotidianului ZIUA de Constanţa i-au solicitat un punct de vedere primarului Radu Mazăre în legătură cu noul dosar, însă edilul-şef a precizat că va face declaraţii azi, în faţa Poliţiei Judeţului Constanţa, unde dă cu subsemnatul, el fiind cercetat sub control judiciar într-o altă cauză.

„Să cerceteze“

În schimb, Sorin Gabriel Strutinsky ne-a transmis câteva cuvinte despre sesizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie: „Ce să comentez? Să cerceteze. Nu ştiu ce mi s-ar putea reproşa mie, d-apăi fostului meu asociat. Cele două firme despre care amintiţi (n.r. SC Soti Cable Neptun SRL şi SC Conpress Holding SRL) au participat la licitaţii şi probabil că au câştigat. Pentru că, probabil, am îndeplinit condiţiile cerute de organizatorii acelor licitaţii. Dar sunt multe licitaţii care s-au şi pierdut. Domnul Mazăre nu mai este demult partener cu mine în aceste firme, ca în multe altele. Mai mult, aceste firme nu au dat dividende. Să cerceteze.“
 
Radu Mazăre este cercetat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, pentru două infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, dar şi pentru stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate, faţă de valoarea comercială reală, a bunurilor aparţinând autorităţii publice în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestora.
 
Mai mult decât atât, edilul este cercetat şi în Dosarul Campusului Social „Henri Coandă“, pentru luare de mită şi fals în declaraţii.

Daune morale în valoare totală de 10.000 de lei

Nu este pentru prima dată când ANI îl „promovează“ pe Radu Mazăre. Pe data de 4 august 2009, Agenţia Naţională de Integritate, în baza prevederilor Legii nr. 144/2007, cu modificările și completările ulterioare, a anunţat constatarea faptului că „domnul Mazăre Radu-Ştefan s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 23.04.2003 - 06.11.2003, întrucât a deţinut şi exercitat concomitent atât funcţia de Primar al Municipiului Constanța, cât şi funcţia de administrator la o societate comercială“. După cum menţionam şi în ediţiile trecute, edilul a afirmat că este vorba despre mai multe greşeli ale Registrului Comerţului. Radu Mazăre s-a adresat judecătorilor, iar Curtea de Apel Galaţi a obligat Agenţia Naţională de Integritate să-i dea primarului daune morale în valoare totală de 10.000 de lei.
 
Citeşte şi
Solutie-şoc la Galaţi
Agenţia Naţională de Integritate, îngenuncheată de Mazăre

Contractele atribuite „amicilor“ - mărul discordiei între Radu Mazăre şi ANI 

Potrivit unor surse, în raportul care a stat la baza sesizării ANI se face referire la o serie de contracte încehiate pe o perioadă de câţiva ani. Conform aceloraşi surse, sesizarea Agenţiei de Integritate ar veni ca urmare a publicării articolului „Banii Constanţei, cheltuiţi cu amicii“ în care se preciza faptul că „Primăria lui Radu Mazăre plăteşte firmei unui asociat al său un milion de euro pentru paza unor bunuri publice din staţiunea Mamaia (...) firmei Conpress Holding”. Iată care ar fi mărul discordiei între primarul Radu Mazăre şi Agenţia Naţională de Integritate.
Pe acea listă s-ar afla contractul încheiat cu societatea comercială Conpress Holding SRL, ce are ca obiect „paza bunurilor din Constanţa“, atribuit la data de 14.11.2008, valoarea acestuia fiind de 4,7 milioane de lei.
 
Alt contract încheiat cu societatea comercială Conpress Holding SRL ar fi cel având ca obiect „paza bunurilor din staţiunea Mamaia“, valoarea acestuia fiind de 8,7 milioane de lei.
 
Un al treilea contract ar putea fi cel încheiat între Primăria Constanţa, la data de 25.06.2008, cu Soti Cable Neptun, ce vizezază „organizarea spectacolelor artistice din perioada sezonului estival“.

De asemenea, tot un contract încheiat cu Soti Cable Neptun este şi cel ce are ca obiect „prezentarea spectacolelor organizate cu ocazia zilei Constanţei“, valoarea acestuia fiind de 630.000 de lei.

Nu în ultimul rând, în vizorul ANI ar fi intrat şi contractul încheiat cu aceeaşi societate comercială Conpress Holding SRL având ca obiect „paza şi protecţia primăriei“, încheiat pentru perioada 15.02.2009-15.02.2012 contra sumei de 624.960 de lei.

O altă atribuire privită cu suspiciune de ANI este şi cea consfinţită în urma contractului încheiat la data de 1.09.2011 cu societatea comercială Conpress Holding SRL, ce are ca obiect „asigurarea serviciilor de pază“.
De altfel, din contractul încheiat la data de 1.09.2011 cu SC Conpress Holding SRL, având ca obiect asigurarea serviciilor de pază se desprind şi alte contracte subsecvente, după cum urmează:
A) acord-cadru de servicii - privind serviciul de pază a bunurilor publice şi private aparţinând Municipiului Constanţa, din staţiunea Mamaia, în perioada 5.09.2011 - 5.09.2014, înregistrat cu nr. 122905/01.09.2011, contra sumei de 4.519.264,32 de lei fără TVA.
Vezi AICI
 
B). Contract subsecvent acordului-cadru de servicii privind serviciul de pază a bunurilor publice şi private aparţinând municipiului Constanţa, din staţiunea Mamaia nr. 122908/01.09.2011, având ca obiect „servicii de pază a bunurilor private şi publice aparţinând municipiului Constanţa, din staţiunea Mamaia, în perioada 5.09.2011 - 31.12.2011“, contra sumei de 408.743,04 lei fără TVA.
 
C). Contract subsecvent nr. 2 acordului-cadru de servicii privind serviciul de pază a bunurilor publice şi private aparţinând municipiului Constanţa, din staţiunea Mamaia nr. 169315/29.12.2011, având ca obiect „servicii de pază a bunurilor private şi publice aparţinând municipiului Constanţa, din staţiunea Mamaia în perioada 1.01.2012 - 31.12.2012“, servicii asigurate pentru suma de 1.506.421,44 de lei fără TVA.
 
D). Contract subsecvent nr. 3 acordului-cadru de servicii privind serviciul de pază a bunurilor publice şi private aparţinând municipiului Constanţa, din staţiunea Mamaia-Pasarelă şi Pontoanele de acostare ambarcaţiuni de agrement nr. 72285/01.06.2012. Contractul avea ca „termen de valabilitate perioada 1.06.2012-31.12.2012“ pentru suma de 37.393,44 de lei fără TVA.
 
E). Contract subsecvent nr. 4 acordului-cadru de servicii privind serviciul de pază a bunurilor publice şi private aparţinând municipiului Constanţa, din staţiunea Mamaia nr. 154999/28.12.2012, contract valabil în perioada 1.01.2013 - 31.12.2013“ pentru suma de 1.597.234,08 lei fără TVA.
 
F). Contract subsecvent nr. 5 acordului-cadru de servicii privind serviciul de pază a bunurilor publice şi private aparţinând municipiului Constanţa, din Staţiunea Mamaia nr. 162379/30.12.2013, valabil în perioada 1.01.2014 -4.09.2014“ la preţul de 1.157.301,12 lei fără TVA.

Citeşte şi
Paza Constanţei, pe mâinile Conpress Holding

Sărbători de Iarnă - Orăşelul Copiilor 2013

Revenind la dosarul instrumentat de ANI şi trimis Direcţiei Naţionale Anticorupţie, inspectorii de Integritate susţin că, „în calitatea sa de primar, Radu Ştefan Mazăre a aprobat, în urma procedurii de selecţie a ofertelor, raportul de atribuire a contractului de finanţare din fonduri nerambursabile necesare susţinerii spectacolelor ce au fost organizate cu ocazia evenimentului «Sărbători de Iarnă - Orăşelul Copiilor 2013», încheiat între Primăria Municipiului Constanţa şi SC Soti Cable Neptun SRL, societate care îl are ca asociat pe Strutinsky Sorin Gabriel, persoană cu care Radu Ştefan Mazăre se află în relaţii comerciale în alte opt societăţi comerciale“.

Citeşte şi
S-a atribuit contractul pentru Sărbătorile de iarnă 2013
Organizarea Orăşelului Copiilor de anul acesta cade tot în sarcina Soti Cable Neptun


Potrivit inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate, valoarea totală a contractelor acordate celor două societăţi comerciale ar fi de 20.621.572,49 de lei, fără TVA (aproximativ 4.582.571 de euro).

Informaţii ce nu sunt destinate publicităţii

„Astfel, Radu Ştefan Mazăre a încălcat dispoziţiile art. 301 din Codul Penal al României, coroborate cu prevederile art. 12, lit. b) din Legea 78/2000. Potrivit art. 301 din Codul Penal al României, «fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial [...] pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică». De asemenea, potrivit art. 12, lit. b) din Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, „sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii“, se mai arată în informarea ANI.
 
Inspectorii de Integritate susţin că edilul a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Averea  

Pe 13 iunie 2014, primarul Radu Mazăre şi-a depus cea mai recentă declaraţie de avere. În urma unei comparaţii, constatăm că, între noua declaraţie şi cea din 11 iunie 2013, există nişte diferenţe. Astfel, edilul-şef deţine două terenuri intravilane în Bucureşti şi un teren (altă categorie de extravilan) de 1,7 hectare, „concesiune Madagascar“. Social-democratul are un apartament de 184,43 de metri pătraţi, situat în Bucureşti şi construit în regie proprie, în 2013. Până aici, nimic nou.

Achiziţii noi 

Noutăţi sunt însă la capitolul bunurilor mobile. Primarul nu mai deţine doar o şalupă cu motor Bayliner şi o remorcă peridoc, ci şi un autoturism Jeep Willys, fabricat în 1968, şi un autoturism „Jaguare-Type Sirie III 5.3.Cabrio“, fabricat în 1974. Ambele bunuri au fost dobândite, potrivit declaraţiei de avere, prin „factură“(!).

Trei firme - new entry 

În ceea ce priveşte activele financiare, în această nouă declaraţie de avere figurează un cont curent de 4.629 de euro, deschis în 2013 la Raiffeisen Bank, suma de 290.000 de euro, deţinută cash, precum şi două carduri de credit la Raiffeisen Bank şi Banca Transilvania, „dar fără cash colateral“. Radu Mazăre are acţiuni şi părţi sociale în SC Sigma Trading SA, SC Ideea Contrast SRL, SC Comtext SA, SC Xenoti SRL, SC Conpress Group SRL, SC Royal Distribution Services SRL. Mai nou, primarul Constanţei deţine acţiuni şi părţi sociale şi în SC Eurosantis Com Invest SA, în SC Alliance Qwest Company SA şi în SC Silk Estate SA. Aceste trei din urmă societăţi nu figurau în declaraţia de avere din 11 iunie 2013. Mazăre a acordat împrumuturi în nume personal către SC Nisipuri SA (1.612.875 de lei) şi către SC Xenoti SRL (16.499 de lei, 47.695 de lei şi 42.060 USD). Şi în această declaraţie de avere, Ioanis Poulos Skantzikas îi datorează lui Radu Mazăre 600.000 de euro, adică exact atât cât îi datora şi anul trecut.

SC Alliance Qwest Company SRL  

În ceea ce priveşte noile firme în care liderul PSD Constanţa are acţiuni şi părţi sociale, acestea sunt, aşa cum am menţionat anterior, SC Eurosantis Com Invest SA, SC Alliance Qwest Company SA şi SC Silk Estate SA. Înregistrată la Registrul Comerţului în august 2013, SC Alliance Qwest Company SRL provine din divizare parţială. Acţionar în firmă este KLD Services SRL, în calitate de fondator. Persoanele fizice care deţin acţiuni în această societate sunt Nicuşor Constantinescu (fondator), preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, care deţine 19.450 de lei, având o cotă de participare de 7,84%, Nelu Mirea, care deţine 23,06% din acţiuni, George Secărea - 22,8% şi Radu Mazăre - 7,83%. O cotă de 7,06% este deţinută şi de alţi acţionari. Administratorul firmei este Septimiu Manuel-Răduca, al cărui mandat expiră în august 2017. Firma are ca domeniu principal de activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.

Eurosantis Com Invest SA  

Eurosantis Com Invest SA provine, de asemenea, din divizare parţială şi a fost înregistrată pe data de 21 august 2013. Acţionari persoane juridice în firmă sunt SC KLD Services SRL (fondator) şi Eurosantis SRL (fondator). Acţionari persoane fizice sunt, aşa cum reiese din datele disponibile pe Registrul Comerţului, Radu Mazăre (fondator) şi Nicuşor Constantinescu (fondator). În firmă există, de asemenea, „asociaţi listă“. Administratorul Eurosantis Com Invest SA este Ionel Căpraru. Ca şi firma precedentă, Eurosantis Com Invest SA are ca domeniu de activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.

Silk Estate SA 

Curios, şi Silk Estate SA a fost înfiinţată tot pe data de 21 august 2013 şi provine tot din divizare parţială. Acţionari persoane juridice sunt aceleaşi KLD Services SRL şi Eurosantis SRL. Acţionari persoane fizice sunt George Secărea, Nelu Mirea, Nicuşor Constantinescu şi Radu Mazăre. Şi în această societate există „asociaţi listă“. Administratorul societăţii este Marius Petre Săvulescu. Firma are ca activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate. „Text suplimentar activitate principală: excepţie leasing“, se menţionează în Registrul Comerţului.

Venituri  

Nu mai puţin important, în anul fiscal anterior completării declaraţiei de avere, Radu Mazăre a realizat, în calitate de primar, un venit de 32.235 de lei. În cea mai recentă declaraţie de avere figurează, de asemenea, o „vânzare de acţiuni contract în rate“ către Enterprises Inc of Monrovia Grecia, contra sumei de 80.000 de euro, dar şi un împrumut restituit de Nisipuri SA, în valoare de 13.435 de lei.
Interesant, nici pe site-ul Primăriei Constanţa, nici pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate nu figurează declaraţia de interese pe anul 2014 a primarului Radu Mazăre.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA a cerut emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Radu Mazăre. ÎCCJ ar putea discuta solicitarea procurorilor pe 10 ianuarie

03 Jan 2018 901

Radu Mazăre îşi caută job. „Uitați-vă la mine. Arăt a om care este pensionar?

14 Apr 2016 1894

Radu Mazăre și Sorin Strutinsky află astăzi dacă rămân sau nu sub control judiciar

11 Dec 2015 948

Editorial Pe cine „trage“ Mazăre după el? Constanţa va avea un nou viceprimar!

10 Dec 2015 2123

Exclusiv! Calcul DNA Radu Mazăre, în rolul inculpatului pentru a treia oară - prejudiciu de aproape 45 de milioane de euro (rechizitoriu + referat DNA)

10 Dec 2015 2293

Veste bună pentru Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu! (referat DNA + rechizitoriu)

08 Oct 2015 825

Conflictul de interese, neconstituțional! Mazăre şi Nicuşor Constantinescu se numără printre avantajaţi (rechizitoriu + referat DNA)

07 Oct 2015 1298

„Diferenţe nejustificate“ Mazăre, trimis la Comisia de cercetare a averilor de o fostă angajată a Primăriei Constanța? (documente)

24 Jun 2015 4366

Sesizare către DNA şi ANAF pentru conflict de interese ANI îl pune pe Nicuşor Constantinescu pe urmele lui Radu Mazăre?

17 Jun 2015 3764

Zece conturi, cinci terenuri şi două case Cine este şi ce avere are femeia care l-ar putea elibera pe Radu Mazăre (documente + referat DNA)

19 May 2015 3780

La două luni după reţinere Radu Mazăre, scos din arest şi dus în faţa judecătorilor de la Curtea Supremă. Iată motivul! (referat DNA)

18 May 2015 1761

DEZVĂLUIRI EVZ Cum direcționa Nicușor Constantinescu banii publici către hotelul Flora, controlat de baronul PSD, Radu Mazăre și Sorin Strutinsky

02 May 2015 1960

Curtea Supremă dă mâine soluția la cererea DNA de menținere în arest lui Mazăre și Strutinsky (Referat DNA)

28 Apr 2015 929

Exclusiv DNA cere mâine ca Radu Mazăre și Sorin Strutinsky să rămână în arest (REFERAT DNA)

27 Apr 2015 1048

Radu Mazăre află mâine decizia magistraţilor de la Curtea Supremă

01 Apr 2015 1160

UPDATE 2. Procurorii DNA cer arestarea Radu Mazăre aşteaptă decizia magistraţilor de la Curtea Supremă

01 Apr 2015 1649

UPDATE 1. Soluţia pe scurt a ÎCCJ Radu Mazăre, cercetat în libertate

18 Mar 2015 1906

DNA vorbeşte despre un prejudiciu de 26 de milioane de euro Ce ar câştiga statul în cazul unui sechestru pe averea lui Mazăre (document)

18 Mar 2015 1863

UPDATE. Stiripesurse.ro Un fost europarlamentar recunoaște. Am contribuția mea la încătușarea lui Radu Mazăre

17 Mar 2015 1186

Stiripesurse.ro INCREDIBIL. Cum au fost cazați Horia Georgescu și Radu Mazăre în arest

17 Mar 2015 1409

Dosarul lui Radu Mazăre şi al lui Sorin Strutinsky a ajuns la Curtea Supremă. Şedinţa începe la 16.30

17 Mar 2015 1043

Veste bună pentru Radu Mazăre!

17 Mar 2015 2209

„Oftică a rămas” Mazăre îl atacă pe inspectorul ANI care a sesizat DNA-ul cu privire la un posibil conflict de interese al primarului

19 Dec 2014 1312

Elena Galan, director general Averea şi interesele inspectorului ANI care a sesizat DNA-ul în cazul lui Mazăre (documente)

11 Dec 2014 4409

Cum a aflat Radu Mazăre, de la tanti Tanța, că are un nou dosar la ANI ”Domnule primar, mai aveţi un dosar! Aoleu, zic”

10 Dec 2014 1607

Sare în apărarea Soti Cable Neptun şi a lui Radu Mazăre Sorin Strutinsky, furios pe ANI

09 Dec 2014 1443

UPDATE. Un alt dosar pe numele lui Radu Mazăre Sorin Strutinsky - „Mazăre nu mai este demult partener cu mine în aceste firme“

08 Dec 2014 1670

Constanta.ro Cum şi-a înavuţit Mazăre asociaţia din declaraţia de interese (documente)

07 Aug 2014 3724

Vezi reacţia lui Mazăre Crin Antonescu - Solutia pentru alesii locali - amnistie pentru conflictul de interese si recurs in interesul legii pentru incompatibilitate

25 Sep 2013 1831

Liderul de opinie Dreptate si despagubiri pentru primarul Constantei - ANI haituieste si contribuabilul plateste

30 Jun 2010 705

ANI nu vrea sa se judece la Constanta cu Mazare

14 Jan 2010 900

Radu Mazare, cercetat pentru conflict de interese in cazul contractelor de publicitate

26 Nov 2009 871

Mazare, a treia oara anchetat de ANI „La mai mare!"

22 Aug 2009 1148

ANI s-a autosesizat in cazul contractelor date de Mazare la televiziunea prietenilor

06 Aug 2009 1442