Deschidere editie

Copil atacat de câini la Casa de Cultură. Sesizări şi nemulţumiri Primăria Constanţa a semnat contractul de ecarisaj. Cu ce preţ

În Constanţa, ziua şi noaptea, câinii se plimbă nestingheriţi pe străzi, reprezentând un adevărat pericol, care pândeşte oriunde bătrâni, femei, copii, adulţi. Problema nu este nouă pentru municipiul Constanţa.
 
În ediţia din 4 aprilie, cotidianul ZIUA de Constanţa a publicat articolul „UPDATE Constanţa. O haită de câini s-a repezit la un copil. În parc, la Casa de Cultură, lângă Liceul de Artă. Incredibil cum s-a salvat copilul! (galerie foto)“, în care prezentam faptul că patru câini mari s-au năpustit, marţi după-amiază, pe un copil, elev la Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria“ din Constanţa. Speriat, copilul a reuşit să fugă de aceştia, alergând printre maşini. Deşi, iniţial, nimeni nu a sărit în ajutorul minorului, o persoană din trafic, văzându-l, a intervenit şi l-a luat în maşină.
 
Articolul nu a rămas fără ecouri şi zeci de constănţeni au reacţionat la postarea din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa.
 
„Protecţia Copilului nu se mai revoltă? De ce nu ia la întrebări primarul, consilierii şi alţi mâncători de bani publici?“, a comentat Nicolae T. „În Constanţa nu există Primărie. E doar o clădire goală şi la propriu, şi la figurat. Cardurile de salarii ale celor care muncesc din greu sunt alimentate lunar... moca! Oribil!“, ne-a scris Nelik P. „Iubirea asta de câini vagabonzi e ridicolă. Iubeşti un animal, îl iei şi îl îngrijeşti, ieşi cu el pe stradă, faci curat după el, dacă muşcă, răspunzi. Primăria să-şi facă datoria şi să strângă de pe străzi animalele necontrolate şi fără aparţinător“, crede Gabi S.

Ce spun oficialii 

Am discutat cu Doina Mitrică, directorul Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria“ Constanţa, care a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că nu s-au înregistrat cazuri de atacuri asupra elevilor de la unitatea şcolară de către câinii maidanezi. „Sunt mai mulţi căţei maidanezi în parcul de la Casa de Cultură, dar nu am avut cazuri în care copiii să fie atacaţi. Vom sesiza Primăria Municipiului Constanţa să ia măsuri pentru că astfel de cazuri să fie evitate“, a spus Doina Mitrică.
 
La rândul său, Petre Dinică, directorul executiv al DGASPC Constanţa, a menţionat că va sesiza municipalitatea să ia măsuri împotriva haitelor de câini maidanezi. „Din punct de vedere legal, Protecţia Copilului intervine atunci când copilul este pus în pericol, iar părinţii nu iau nicio măsură. Părinţii trebuie să sesizeze Primăria, să facă plângeri împotriva lor. La fel şi şcoala. Noi vom atenţiona Primăria Constanţa cu privire la faptul că aceşti câini vagabonzi pun în pericol siguranţa şi viaţa copiilor. Nu avem alte atribuţii. Nici să dăm amenzi“, a explicat Petre Dinică.

Explicaţia psihologului 

Un copil încolţit de câini maidanezi s-ar putea alege cu o fobie, spun specialiştii. „Este o experienţă de viaţă traumatizantă, mai ales pentru un copil care s-a văzut încolţit din mai mute părţi de câini. Dar este o fobie specifică, care se poate trata prin psihoterapie, fiind necesare trei-patru şedinţe de psihoterapie. Copilul poate discuta cu un psihoterapeut şi sunt anumite trasee de parcurs ca el să scape de această fobie. Nu este un lucru grav, dacă se ia din pripă, copilul nu apucă să dezvolte această frică faţă de orice câine pe care îl întâlneşte.
 
De obicei, copiii sunt iubitori de animale şi reuşesc să treacă uşor peste anumite întâmplări. Şi un adult se sperie de un câine, dar asta nu înseamnă că ulterior se teme de orice câine care îi iese în faţă. Aşadar, fobia se tratează cu ajutorul unui psihoterapeut. Programul de sterilizare a câinilor trebuie să se deruleze continuu, pentru ca aceştia să nu se înmulţească atât de mult. Pe de altă parte, sunt şi persoane care adună mai mulţi câini în jurul blocurilor şi le dau de mâncare. Una e când sunt doi câini maidanezi, şi alta e când patrupedele se adună în haite. Este o responsabilitate pe care unii şi-o asumă până într-un punct“, a explicat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Marieta Căescu, psiholog şi psihoterapeut în cadrul CJRAE Constanţa.

Consilierul local Raluca Trandafir, îngrijorată de situaţie

Raluca Trandafir, consilier local municipal liberal, reprezentant în Consiliul de Administraţie al Liceului de Artă „Regina Maria“, îşi exprimă îngrijorarea faţă de situaţia deosebit de gravă în care viaţa unui copil, elev al acestui liceu, a fost pusă în pericol prin atacul mai multor câini fără stăpân din zona Casei de Cultură.
 
„Aceasta este doar una dintre numeroasele întâmplări de acest gen petrecute în municipiul Constanţa, de această dată având un final fericit. Cu toate că situaţia este una cu adevărat periculoasă, municipalitatea, chiar dacă a atribuit contractul, prin Dispoziţia de primar nr. 290/31.01.2017, către societatea Green Life Recycling, nu l-a semnat nici până în prezent. Asistăm la încă o dovadă a managementului defectuos al administraţiei PSD, care se pare că are nevoie de mai mult de două luni pentru a semna un contract ce ar produce efecte de natura siguranţei cetăţeanului“, a declarat consilierul local municipal Raluca Trandafir. Aceasta atrage atenţia tuturor factorilor implicaţi că nepăsarea şi incapacitatea managerială a autorităţilor pot determina şi conduce la situaţii tragice.
 
„Sunt părinte, iar copiii mei îndrăgesc animalele şi nu vreau să mă tem pentru viaţa lor atunci când merg pe stradă. Vreau să respecte şi să iubească în continuare animalele, fără să le fie teamă că vor fi atacaţi“, a mai spus Raluca Trandafir. „Aşa cum am observat cu toţii, în lipsa unui serviciu de ecarisaj, numărul câinilor fără stăpân a crescut considerabil în ultimul timp. Deşi constănţenii au reclamat în nenumărate rânduri pericolul generat de această situaţie, municipalitatea nu a luat măsuri, tergiversând semnarea contractului cu firma de ecarisaj. Cetăţenii plătitori de taxe au pretenţia să trăiască într-un oraş civilizat, demn de anul 2017, însă activitatea actualei administraţii social-democrate demonstrează contrariul, municipiul Constanţa fiind într-o continuă degradare, chiar regres“, se arată într-un comunicat de presă al PNL. 

Contract semnat cu întârziere 

Contactat telefonic, viceprimarul municipiului Constanţa, Dumitru Babu, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că acest contract a fost semnat în cursul zilei de marţi. Viceprimarul spune că a durat mai bine de o lună semnarea contractului, pentru că cei de la societatea Green Recycling SRL au avut nevoie de mai mult timp pentru a aduce actele necesare completării dosarului. „Înainte să se facă caietul de sarcini, au avut loc întâlniri cu reprezentanţii asociaţiilor pentru protecţia animalelor şi ai ONG-urilor, astfel încât clauzele din contract să fie avantajoase atât pentru iubitorii de animale, cât şi pentru cei care nu-şi doresc câini pe străzi“, a completat viceprimarul municipiului Constanţa, Dumitru Babu.
 
Cu toate acestea, Maria Carmen Bucur, administratorul societăţii Green Recycling SRL, firma care a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei organizate de Primăria Constanţa, i-a sugerat viceprimarului Babu să arate acest contract. „În orice caz, nu mi se pare normal ca în urma desemnării societăţii drept câştigătoare a licitaţiei, diverse persoane din Primărie să ceară diverse acte. Până nu vom semna contractul cu municipalitatea, nu putem interveni pe străzile din municipiul Constanţa. Dacă vom semna acest contract, vom pune la dispoziţie şi numere de telefon pentru reclamaţii“, a menţionat Maria Carmen Bucur, administratorul societăţii Green Recycling SRL.
 
Într-un final, ieri, la ora 16.00, viceprimarul Dumitru Babu a invitat administratorul societăţii Green Recycling SRL să se prezinte la Primăria Constanţa pentru a semna contractul.
 
Administratorul firmei Green Recycling SRL a precizat, ieri, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, că va interveni astfel încât maidanezii din zona Colegiului Naţional de Arte „Regina Maria“ să fie evacuaţi.

500.000 de lei fără TVA pentru Green Life Recycling 

Reamintim că Primăria Constanţa a atribuit prin procedură simplificată „Serviciul de capturare, transport, adăpostire şi alte operaţiuni sanitar-veterinare pentru câinii fără stăpân de pe domeniul public din municipiul Constanţa“. Atribuirea contractului s-a făcut prin Dispoziţia primarului municipiului Constanţa nr. 290/31.01.2017. Obiectul contractului îl reprezintă efectuarea de către prestator a următoarelor activităţi: capturare şi transport de pe domeniul public al municipiului Constanţa până la adăpostul unde vor fi cazaţi câinii; microcipare; tratamente generale, obligatorii pentru toţi câinii cazaţi (deparazitare internă şi externă, vaccinare antirabică); tratamente specifice, aplicabile pe perioada staţionării în adăpost pentru câinii bolnavi sau răniţi care pot fi trataţi (pentru boli sau alte afecţiuni pe perioada staţionării în adăpost); adăpostire (hrănire şi îngrijire în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică); sterilizarea (inclusiv tratamentele ce implică operaţia propriu-zisă, tratamentele postoperatorii - trei zile mascul, zece zile femelă, respectiv administrarea pe cale injectabilă a medicamentelor antiinflamatorii şi antibiotice, administrarea externă a soluţiilor cicatrizante şi, în ultima fază, înlăturarea aţelor chirurgicale); îndeplinirea procedurilor privind revendicarea, adopţia, adopţia la distanţă (în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare); eutanasierea (numai după parcurgerea celorlalte etape, prin promovarea adopţiei în condiţiile stabilite de legislaţia în vigoare) şi neutralizarea.
 
O singură firmă s-a arătat interesată şi a depus ofertă. Este vorba despre societatea Green Life Recycling, care a mai avut şi un contract privind prestarea de servicii de capturare, transport, adăpostire şi alte operaţiuni veterinare pentru câinii fără stăpân de pe domeniul public al municipiului Constanţa, câştigând licitaţia cu ecarisajul, şi în 2016, timp de câteva luni. Contractul are valoarea de 500.000 de lei fără TVA şi se va desfăşura pe durata a 12 luni.

Citeşte şi:

Haită de câini căţărată pe un sens giratoriu în Constanţa. Bulevardul este unul dintre cele mai mari ale municipiului (galerie foto+video)

Constanţa Câinii fără stăpân, în „plimbare” pe trecerea de pietoni şi în parcul de la Gară (galerie foto+video)

Conducerea SC Green Life Recycling SRL fuge de presă! Un fost angajat al Primăriei Constanţa şi-a adjudecat contractul de ecarisaj

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

www.maidanezii.blogspot.ro

18 Jul, 2017 16:05

Iesiti in strada si protestati in fata primariei pentru aplicarea legii sau asteptati sa va omoare maidanezii pe toti .

radu

06 Apr, 2017 19:46

Interveniti si in Baba Novac. Sunt haite de caini periculoase iar acum ca sunt in calduri sunt si agresivi.

Carmen

06 Apr, 2017 13:31

Sigur, părerea unui constănțean nu contează. Totuși! Cred cu tărie că toată povestea este o minciună! Cred cu tărie că s-a dorit semnarea contracului, pentru că graba de a spolia banii urbei este totdeauna mare! Nu văd nici un factor de decizie din oraș să se străduiască să creeze condiții pentru patrupedele comunitare! De ani de zile edili și localnici se mulțumesc să ucidă cainii, în 14 zile, fără să dea cea mai mică șansă la viața acestor ființe! Presupun că veți face toate eforturile să publicați contractul și anexele aferente, spre știința concitadinilor și poate veți descoperi că nu "doar" 500.000 lei (fără tva!) se duc prin buzunare dubioase, ci vreo 1.400.000 lei. Nu știu... Dar dacă tot aveți pretenția de echidistanță față de subiect, măcar demonstrați.

Niklaus

06 Apr, 2017 09:41

In Tomis Nord zona Penny Market e mai grava situatia decat la Casa de Cultura. Noaptea parca esti in padure, numai hau hau, problema e ca umbla cate 5-10 la un loc !!!!!!!!!

Daniel Iorgu

06 Apr, 2017 09:21

I s-a intamplat baiatului meu marti 04.04, a trebuit sa apelez la institutii si persoane publice din Bucuresti ca Primaria Constanta sa isi faca treaba cum trebuie in oras! Orasul Constanta, prin grija primarului Decebal Fagadau si a inaintasilor sai, a ajuns groapa de gunoi a tarii! Tin sa multumesc doamnei care a sarit in ajutorul copilului si l-a scapat din coltii cainilor si care l-a urcat in masina ducandu-l pana acasa. Inca o data doamna, va multumesc si sunt bucuros ca mai exista persoane cu suflet care sar in ajutorul celorlalti semeni aflati in pericol! Multumesc si Primariei Constanta ca "s-a autosesizat" si a luat aceasta masura, numai dupa ce intamplarea a fost facuta publica si a juns si la urechile celor care pot lua cu adevarat masuri pentru cetateni....... Miercuri dimineata a fost semnat contractul cu firma de ecarisaj. Miercuri seara, hingherii Primariei au adunat toti cainii din zona Casei de Cultura Constanta.

Articole asemanatoare

Maidanezi ucişi barbar şi aruncaţi la ghenă. Vinovatul este căutat de poliţişti

29 Nov 2017 455

Atenție turiști Mai mulți câini își fac siesta pe o plajă din stațiunea Mamaia (galerie foto+video)

06 Aug 2017 3452

Cât plăteşte Primăria Constanţa pentru fiecare câine maidanez adunat de pe străzile din oraş

12 Apr 2017 2160

Copil în stare foarte gravă după ce a fost muşcat de patru câini

31 Mar 2017 1466

Haită de câini căţărată pe un sens giratoriu în Constanţa. Bulevardul este unul dintre cele mai mari ale municipiului (galerie foto+video)

27 Mar 2017 8264

Sesizările curg Constănţenii, indignaţi de lipsa iluminatului public şi de haitele de maidanezi

23 Feb 2017 1890

Maidanezii, în atenţia Primăriei Constanţa. Consultarea pieţei privind repararea adăpostului pentru câinii fără stăpân (documente)

01 Feb 2017 912

Moş Crăciun ajunge şi la Topalu! Peste 900 de pachete, împărţite de Primărie

19 Dec 2016 2364

Comuna Topalu are un nou consilier local Administraţia a găsit soluţia pentru problema câinilor maidanezi

20 Oct 2016 1308

Sondaj de opinie Constănţenii susţin construirea unei biobaze moderne în municipiu şi strângerea câinilor din cartiere!

26 Sep 2016 1760

Revoltă internaţională privind masacrul câinilor din Constanţa! Primăria promite să ia măsuri

16 Sep 2016 1722

Zeci de mii de semnături pentru salvarea câinilor maidanezi de la Constanţa

14 Sep 2016 4710

O turistă a fost muşcată de un câine pe plaja de la Trei papuci

20 Aug 2016 3014

Sondaj de opinie 68% dintre respondenţi, de acord ca cea de-a doua biobază din Constanţa să fie amplasată pe strada Caraiman

22 Feb 2016 1826

Sondaj de opinie Sunteţi de acord ca cea de a doua biobază din Constanţa să fie amplasată pe strada Caraiman?

15 Feb 2016 4604

Dezbatere aprinsă pe tema câinilor maidanezi Constanţa va avea o a doua biobază, aproape de centrul oraşului (galerie foto)

13 Feb 2016 3181

Litoral Tv Elevii găsesc soluții pentru câinii fără stăpân

04 Nov 2014 898

Stop Eutanasia! Miting în Europa şi în Constanţa

24 Sep 2014 1110

Poliţiştii cercetează cazul câinilor maidanezi omorâţi cu cruzime în Constanţa

08 Apr 2014 1172

Maidanezii încă sunt o problemă De luni, adopțiile de câini vor fi limitate

21 Mar 2014 1033

Un nou copil atacat de câini maidanezi

20 Oct 2013 1172

Protest cu leşinuri după decizia CCR privind eutanasierea câinilor maidanezil

25 Sep 2013 1151

Curtea Constituţională a decis Câinii maidanezi pot fi eutanasiaţi

25 Sep 2013 1040

Protest împotriva câinilor maidanezi în Capitală

22 Sep 2013 882

Film EMOŢIONANT postat de mama copilului ucis de câini "Unde eşti? Cum să te aduc înapoi, acasă?" (video)

21 Sep 2013 2023

Constanta.ro Constanța a strigat - ”NU EUTANASIERII”

18 Sep 2013 1954

Deputatul PDL Florin Gheorghe a susţinut o declaraţie politică. Vezi pe cine a atacat

18 Sep 2013 1485

Top oraşe cu cei mai mulţi câini vagabonzi. Vezi pe ce loc este Constanţa

12 Sep 2013 2344

În 2002 erau peste 4.000 de maidanezi. Azi mai sunt 250 A început recensământul câinilor la Cernavodă

12 Sep 2013 1222

Problema câinilor maidanezi, dezbătută astăzi la Litoral TV

11 Sep 2013 1091

Despre câini și fățărnicie

11 Sep 2013 1932

Cum te aperi de atacul cainilor maidanezi

09 Sep 2013 1611

Litoral TV Vasile Blaga - Putem lua exemplul SUA în privința câinilor fără stăpân

07 Sep 2013 1469

Mama băieţelului ucis cheamă oamenii în stradă. Mitingul va avea loc mâine

05 Sep 2013 2088

Problema câinilor vagabonzi, dezbătută „În arenă”

05 Sep 2013 1202

Apariţie misterioasă, la Agigea, unde a fost sfâşiată o fetiţă Un câine cu crucea pe frunte

05 Sep 2013 2567

Breşa legală pentru eutanasierea câinilor fără stăpâni Cum a rezolvat Tulcea problema maidanezilor

05 Sep 2013 2416

Sondaj pe tema câinilor maidanezi, la Constanţa

17 Jun 2013 1921

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, invitat la „Radiografia zilei“

10 Oct 2012 816

Cuget Liber Vecini de palier cu maidanezii, romii de la Biobaza Mangaliei ii cer socoteala primarului Claudiu Tusac

10 Aug 2010 548

Constanta Blog Animalele fara stapan

08 Jul 2010 1247

Constanta Blog Animalele fara stapan

08 Jul 2010 480

Sinagoga Mare. Rugam ocoliti. Cad bucati de istorie

31 Mar 2010 4931

Directoarea de la „Oleg Danovski”, creste 200 de caini si pisici

12 Feb 2010 1004

Fetita mancata de maidanezi a fost ingropata

15 Apr 2008 956

Dosar penal pentru ca a lovit un catel

21 Feb 2008 560

A vrut sa se sinucida din cauza primarului Hansa

01 Sep 2007 549

Cadavrul unui nou-nascut, mancat de caini

18 Mar 2004 416

Topul celor mai saraci 20 de milioane

19 Nov 2003 600