De ce nu are primaria bani Musteriii lui Mazare (galerie foto)

deschidere.jpg Campioana de necontestat a banilor publici băgaţi în cont este Mobitom SA, afacere administrată de Gheorghe Oancea, al cărui nume îl regăsim şi în business-uri precum Five Holding (magazinul Brick), On Plonge şi în Asociaţia Naţională a Scafandrilor Profesionişti şi a Salvamarilor din România

Radu Mazăre a intrat, aşa cum a aflat toată lumea, din nou în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate. Anunţul a fost făcut, în urmă cu câteva zile de către primarul Constanţei care susţine că s-a săturat de „panarama asta de ţară" şi de hărţuiala la care este supus de organele de control ale statului denumite generic „dulăii lui Băsescu". Edilul a dat presei şi „scrisorica de amor" primită de la ANI, în care se face referire la „autosesizarea nr. A/1250/I.I/2009, ce are ca obiect verificarea respectării dispoziţiilor legale privind regimul juridic al conflictului de interese".

reabilitare_caminul_de_batrani.jpgÎn fapt, ANI a cerut primăriei conduse de Mazăre copii după documentaţiile de atribuire, prin licitaţie, ale unor contracte. Banii din contracte au ajuns, în aceste cazuri la agenţi economici cunoscuţi în oraş ca fiind legaţi de Radu Mazăre, prin diverse încrengături care-i apropie. Documentul trimis de ANI Primăriei Constanţa aminteşte de contracte atribuite firmelor Pomacost, BMG Bucovina, Mobitom, Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profesionişti şi a Salvamarilor din România, Eucass, Herarconi, Alcor Comco, Geconst Company şi Petroconst. ZIUA de Constanţa vă prezintă câte contracte au câştigat în 2008 şi 2009 societăţile menţionate anterior, la Primăria Constanţa, din bani publici. Primul episod: cererile de ofertă. Strategia este simplă, iar contractele le găseşte orice contribuabil, cu foarte mare uşurinţă, pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice. Evident, nu toţi muşteriii din epistola de la ANI se regăsesc printre fericiţii câştigători ai contractelor atribuite prin cerere de ofertă. Însă, lista nu este nici pe departe scurtă. Să începem cu Herarconi, firma lui Ion Jitaru, unul dintre cei „binecuvântaţi" cu o sumedenie de contracte cu municipalitatea şi Consiliul Judeţean, instituţii conduse de către Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, prieteni ai patronului. Trei contracte a bifat Herarconi în perioada 2008 - 2009: nr. 112510 din 23.07.2008 - confecţionarea şi montarea a 15 cabine din PVC pentru persoanele care asigură paza bunurilor publice şi private din Constanţa (115.294,2 lei fără TVA), nr. 60421 din 15 aprilie 2009 - vopsirea stâlpilor Electrica, RATC şi a bordurilor din Constanţa şi Mamaia (110.148,67 de lei fără TVA) şi nr. 177315 din 22.12.2009 - întreţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor interioare aparţinând Primăriei Municipiului Constanţa şi din cluburile de iarnă şi pavilioanele de vară pentru pensionari (240.699,6 lei fără TVA). Dacă pentru primele două proceduri de atribuire, firma lui Jitaru a mai avut încă un competitor, pentru licitaţia din decembrie 2009 nu s-a mai prezentat nimeni. Al naibii noroc!

Jitaru vs Chichifoi: 3 - 3

Ajungem, în „plimbarea" noastră printre licitaţiile atribuite de municipalitate, la SC BMG Bucovina. Afacerea lui Gheorghe Chichifoi s-a ocupat o bună perioadă de timp şi de reabilitarea şcolilor, obţinând contracte de la RAEDPP. Societatea îşi are sediul în fosta clădire a IPMC (Întreprinderea de Prefabricate şi Materiale de Construcţii). În 2006, BMG Bucovina Construct a sponsorizat, în parteneriat cu Brick şi RAEDPP (Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat), reamenajarea sălii de tenis de masă a Liceului cu Program Sportiv. În 2008 şi 2009, Bucovina lui Chichifoi a fost la egalitate cu Herarconi-ul lui Jitaru în ceea ce priveşte cererile de ofertă atribuite. A marcat tot trei contracte: nr. 168007 din decembrie 2007 - mobilier pentru dotări pavilioane de vară pentru pensionari (40.834 d elei fără TVA), nr. 72869 din 13.05.2008 - două pavilioane de vară (251.413,2 lei fără TVA) şi nr. 103.754 din 8.07.2009 - reabilitare şi modernizare a Căminului pentru persoane vârstnice (1.526.379,97 de lei fără TVA). Dacă pentru ultimul contract bătălia a fost strânsă şi s-au prezentat opt ofertanţi, primele două contracte enumerate au ajuns uşor în portofoliul afacerii lui Chichifoi, BMG Bucovina fiind singurul agent economic interesat de lucrări.

Nea Gigi se dă în... bănci

Campioana de necontestat a banilor publici băgaţi în cont este Mobitom SA, afacere administrată de Gheorghe Oancea, al cărui nume îl regăsim şi în business-uri precum Five Holding (magazinul Brick), On Plonge şi în Asociaţia Naţională a Scafandrilor Profesionişti şi a Salvamarilor din România. Lista contractelor trase pe turta lui Oancea este de-a dreptul... satisfăcătoare: nr. 45811 din 21.03.2008 - amenajare parc Ţara Piticilor de la intersecţia străzilor IL Caragiale şi Nalbei (311.225,03 lei fără TVA), nr. 45.942 din 21.03.2008 - executare lucrări + servicii de proiectare pentru amenajare teren de sport pe bvd. IC Brătianu (251.989,95 de lei fără TVA), nr. 52.075 din 1.04.2008 - reparare, vopsire, montare, demontare, transport şi depozitare bănci şi copertine în municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia (174.597,83 de lei fără TVA), nr. 73974 din 15.05.2008 - furnizare şi montare 200 de bănci de odihnă (99.600 de lei fără TVA), nr. 83542 din 2.06.2008 - reparare scenă piaţetă Cazinou Mamaia (42.001,82 de lei fără TVA), nr. 117.113 din 31.07.2008 - achiziţionare bănci pentru parcurile din Constanţa şi Mamaia (49.800 de lei fără TVA), nr. 68105 din 9.05.2009 - repararea, montarea şi întreţinerea scenelor şi a ringului de dans şi Mamaia (52.845,55 de lei fără TVA), nr. 58292 din 10.04.2009 - reparare, vopsire, montare, demontare, transport şi depozitare bănci şi copertine în municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia (210.012,07 de lei fără TVA) şi nr. 11731 din 24.07.2009 - achiziţionarea şi montarea a 150 de bănci de odihnă în Constanţa şi Mamaia (81.250,5 de lei fără TVA). Cam multe bănci pentru un oraş şi-o staţiune, nu?! Anumite evidenţe nu ne pot scăpa, cum ar fi că firmele locale nu se înghesuie să concureze Mobitom-ul la licitaţii, cele mai multe atribuiri fiind făcute în urma unor selecţii la care firma lui Gigi Oancea a fost singurul participant. Apoi, nu putem trece cu vederea că într-un singur an repararea, vopsirea, montarea, demontarea, transportul şi depozitarea băncilor şi copertinelor s-a scumpit cu vreo 30.000 de lei. Scump, domn-le, scump!

Când e văr lângă văr...

Periplul printre contracte ne duce înspre altă afacere... de familie: Pomacost. Societatea este administrată de Basarab Popa, cel despre care se spune că ar fi vărul primarului Radu Mazăre. De-a lungul timpului, firma a fost abonată, putem spune, la contractele municipalităţii, de la care a câştigat bani frumoşi. Ba chiar numele lui Basarab Popa apare şi în telenovela retrocedărilor, dosar în care vărul este inculpat. Pomacost deţine o pepinieră la ieşirea din oraş. Terenul pe care este amplasată aceasta a ajuns la Pomacost în urma unei retrocedări „instrumentate" de Radu Mazăre. Lista cererilor de ofertă ajunse în grădina lui Basarab este înfloritoare: nr. 168847 din 18.12.2007 - reabilitare şi extindere spaţii verzi din zona Parc Tăbăcărie - ExpoFlora (117.650 de lei fără TVA), nr. 53320 din 3.04.2008 - furnizare plante (canna indica) pentru rabate şi parcurile din Constanţa şi Mamaia (165.640 de lei fără TVA), nr. 52.683 din 2.04.2008 - achiziţionare arbuşti ornamentali pentru plantat în municipiul Constanţa (208.566 de lei fără TVA), nr. 180981 din 11.12.2008 - montarea şi întreţinerea ghivecelor de flori de pe stâlpii din Constanţa şi Mamaia (147.982,24 de lei fără TVA), nr. 52020 din 31.03.2009 - furnizare sămânţă gazon pentru refacerea peluzelor degradate pentru acţiunea Flori de mai (82.109,44 de lei fără TVA), nr. 52019 din 31.03.2009 - achiziţionare material dendrologic pentru acţiunea Flori de mai (135.150 de lei fără TVA)), nr. 91.062 din 15.06.2009 - achiziţionare arbuşti pentru plantat (202.407 de lei fără TVA) şi nr. 121.685 din 14.08.2009 - amenajare spaţii verzi prin montarea rulourilor de gazon (269.100 de lei fără TVA). Adevărul este că avem şi o Constanţa... verde şi frumoasă. Ca şi câştigurile vărului Basarab care, numai în 2008 şi 2009 a câştigat din cereri de ofertă nu mai puţin de 1.328.604,68 de lei fără TVA.

SC Geconst Company nu a fost tocmai norocoasă în această perioadă, cel puţin în ceea ce priveşte atribuirile cererilor de ofertă. Afacerea lui Gheorghe Trandafir şi-a adus aportul, însă, la cartierul de locuinţe ieftine pentru tineri din Baba Novac şi nu se poate plânge că nu are ce presta. Însă, Geconst a punctat numai două contracte, ambele în 2009: nr. 136142 din 18.09.2009 - amenajare parcul viitorului din zona CET (238.000 de lei fără TVA) şi nr. 169893 din 3.12.2009 - lucrări de împrejmuire şi realizarea iluminatului pentru ansamblul al II-lea de locuinţe pentru tineri, cel din zona Ştefăniţă Vodă (159.968 de lei fără TVA).

Curat ghinion!

Lista Continuă cu Eucass şi Alcor Comco, business-urile lui Iusuf Mahir. Eucass este una dintre firmele implicate în proiectul locuinţelor ieftine pentru tineri. Societatea lui Iusif Mahir a luat banii şi pentru Gravity Park şi este băgată şi în construirea Portului Turistic Tomis. Eucass a fost mai activă, câştigând mai multe contracte: nr. 41083 din 14.03.2008 - reparaţie şi vopsire elemente de protecţie stradală (61.092 de lei fără TVA), nr. 50.674 din 31.03.2008 - confecţionare şi montare garduri metalice de protecţie în Constanţa şi Mamaia (217.710 de lei fără TVA), nr. 53588 din 3.04.2008 - achiziţie şi montare echipamente sportive (155.233,6 de lei fără TVA), nr. 140236 din 24.09.2008 - confecţionare şi montare a împrejmuirilor pentru terenurile de sport (419.304,91 de lei fără TVA) şi nr. 55750 din 7.04.2009 - lucrări de reparaţii şi vopsire a elementelor de protecţie stradală (76.236 de lei fără TVA). Şi de această dată observăm cum funcţionează inflaţia şi cum în 2009 vopsirea şi repararea „elementelor de protecţie stradală" a costat cu 15.144,19 lei fără TVA mai mult decât în anul precedent. Alcor Comco, cealaltă afacere a lui Mahir nu s-a căpătuit decât cu un contract, cel care poartă numărul 111.740 din 24.07.2009, pentru confecţionarea şi montarea gardurilor de protecţie din Constanţa şi Mamaia, pentru care a primit 210.445,1 lei fără TVA. Numai că... ghinion! Unicul contract semnat între această firmă a lui Iusuf Mahir şi primăria lui Radu Mazăre a ajuns în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate. Curat ghinion! Nu trebuie să uităm că aceste contracte au fost atribuite numai în urma procedurii de cerere de ofertă. „Mai puţini bani, mai puţine achiziţii. Mai puţine achiziţii, mai puţine anchete", a spus, în urmă cu doar câteva zile primarul Radu Mazăre. Pe cale de consecinţă, muşteriii licitaţiilor din bani publici vor avea ceva probleme...


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 468

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 705

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 808

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 552

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 728

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 626

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 800

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1459

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 677

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 508

Cumpărări directe Constanța În satul Moșneni, comuna 23 August, se va construi un teren de sport multifuncțional (DOCUMENT)

16 Apr 2024 733

Fotbal județul Constanța Rezultatele de la Liga a 5-a și clasamentele. CS Peștera a câștigat cu 12-0

15 Apr 2024 1277

Cumpărări directe Constanța Alsar Pro Construct SRL a bifat trei contracte cu Primăria Grădina în valoare de peste 300.000 lei (DOCUMENTE)

14 Apr 2024 447

Constanța „Nu te vom uita!“. Competiție memorială în amintirea celui ce a fost Paul Cămui, antrenorul de volei decedat la numai 27 de ani

14 Apr 2024 1061

Farul Constanța Pe lângă Louis Munteanu, și Mihai Popescu ar fi pe lista de achiziții a FCSB. Ce a declarat Gheorghe Hagi

12 Apr 2024 1086