Din administrarea Fundaţiei Fantasio, propus spre concesionare Viitorul Pavilionului Expoziţional, pentru a doua oară în mâinile consilierilor judeţeni (documente)

Înfiinţată pe 25 martie 2005, printr-o hotărâre a Consiliului Judeţean Constanţa, Fundaţia Fantasio Constanţa a avut, până nu demult, drept de administrare asupra imobilului Pavilion Expoziţional Constanţa, devenit proprietate publică a Judeţului Constanţa în 2009, ca urmare a unei hotărâri a CJC.

În ianuarie 2015, Consiliul Judeţean i-a retras Fundaţiei Fantasio dreptul de administrare a Pavilionului Expoziţional. După ce Fundaţiei Fantasio i-a fost retras dreptul de administrare a obiectivului - fundaţie care a fost trimisă în judecată de procurorii DNA Constanţa cu suspiciunea de constituire a unui grup infracțional organizat şi evaziune fiscală în cel mai recent dosar al lui Nicuşor Constantinescu -, Pavilionul Expoziţional a revenit în administrarea CJC.
 
Citeşte şi
Drumul banilor până la Sibiu: Nicuşor Constantinescu, finul Zgabercea şi un interpret de muzică populară, trimişi în judecată de DNA
 
În şedinţa din 11 martie, vicepreşedintele CJC Cristinel Dragomir a iniţiat un proiect de hotărâre privind demararea procedurii de concesionare a Pavilionului Expoziţional Constanţa, aflat în domeniul public al Judeţului Constanţa. Surpriză însă: proiectul, care avea nevoie de 2/3 din voturi, nu a trecut atunci de votul aleşilor judeţeni, întrucât zece consilieri liberali au votat împotrivă. Aşa cum afirma atunci vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte al CJC, Cristinel Dragomir, proiectul a fost introdus, din nou, pe ordinea de zi a următoarei şedinţe ordinare, adică a celei programate miercuri, 22 aprilie. În expunerea de motive, vicepreşedintele CJC explică: „La nivelul judeţului Constanţa, periodic, sunt înregistrate solicitări cu privire lа desfăşurarea de expoziţii, târguri sau alte astfel de evenimente, iar Pavilionul Expoziţional reprezintă un spaţiu propice în vederea organizării acestora.

În vederea obţinerii unor venituri la bugetul judeţului, dar ţinând cont şi de regimul juridic аl proprietăţii publice, Pavilionul Expoziţional poate face obiectul unui contract de concesiune“. Astfel, în baza acestui contract, „concesionarul va avea posibilitatea de a administra bunul proprietate publică, în sensul de organizare a unor evenimente socio-culturale, în schimbul plăţii unei redevenţe се se constituie venit lа bugetul judeţului“, se mai arată în documentul citat. Mai mult, odată cu demararea procedurii de concesiune a Pavilionului Expoziţional, se aprobă şi efectuarea unui studiu de oportunitate în vederea concesionării imobilului. În prezent, de administrarea Pavilionului Expoziţional se ocupă Direcţia Coordonare Instituţii Subordonate şi Operare Pavilion Expoziţional, care a luat această denumire după ce Fundaţia Fantasio nu s-a mai ocupat de administrarea acestui spaţiu.
 
Citeşte şi
Fundaţia Fantasio rămâne amintire? CJC vrea să aducă bani la buget de pe urma concesionării Pavilionului Expoziţional
 
La şedinţa precedentă, proiectul de hotărâre a fost respins pentru că aleşii judeţeni liberali nu au vrut să audă de concesionarea obiectivului, venind cu propunerea înfiinţării unul SRL. Reacţia viceliderului Cristinel Dragomir a fost promptă: „Am avut un SRL (n.r. referindu-se la DPPJ, SRL-ul Consiliului Judeţean, dizolvat în urmă cu câteva luni) şi l-am închis pentru că a rămas fără activitate“. „Orice acţiune de concesionare va da posibilitatea unui privat să încaseze de 2-3 ori mai mult decât CJ. Este un obiectiv la cheie! Cui nu-i convine să-l preia şi să desfăşoare activităţi comerciale? Trebuie să ne facem datoria şi să încasăm maximum din tot ceea ce se poate încasa. Un SRL, cu zece persoane angajate, este cea mai bună soluţie“, a afirmat atunci consilierul liberal George Măndilă. Tot la şedinţa trecută, iniţiatorul proiectului de hotărâre, Cristinel Dragomir, explica de ce s-a mers pe varianta concesionării: pentru că este o procedură mai clară şi pentru că, în aceste condiţii, cel care va lua obiectivul în concesiune va plăti impozite. „Pentru o asemenea suprafaţă, impozitul este uriaş, vreo 400 - 500.000 de euro trebuie să plătească impozit la primărie.

Având în vedere că e al nostru şi nu îl dăm în administrare, am vrut să folosim aceste tarife, pentru că noi nu plătim impozit“, declara atunci Dragomir. Despre ce tarife este vorba? Potrivit sursei citate, tarifele pe care CJC le percepe în prezent de la operatorii economici care desfăşoară activităţi în pavilion sunt următoarele: organizarea de târguri - 1,15 euro mp pe zi + 0,70 de euro mp/zi pentru etaj. Pentru închirierea de până la 75% dintre standuri - 1,70 de euro mp/zi. Evenimentele culturale şi festive se organizează contra unui preţ de 1.800 de euro/zi. Sala de conferinţe de la parter, fiind mai mică, are o chirie de 90 de euro/zi. Pentru evenimentele organizate pe platoul din faţa construcţiei se plăteşte 1,20 de euro mp/zi, iar parcarea autoturismelor are un cost de 2 euro/loc/oră.
 
Citeşte şi

Procurorii DNA, pe urmele rezoluţiei Curţii de Conturi: Legăturile de afaceri dintre Fundaţia Fantasio şi firma Taste-It Events
 
Inaugurat la finele lui noiembrie 2008, Pavilionul Expoziţional din Constanţa a scos din buzunarele constănţenilor (sub formă de credite bancare contractate de Consiliul Judeţean sau de fonduri din bugetul judeţului) nu mai puţin de 8 milioane de euro.
 
Citeşte şi
Nicuşor Constantinescu este acuzat că şi-a bătut joc de o finanţare europeană de 4 milioane de euro
 
Totodată, trebuie amintit şi faptul că, în urma controlului efectuat în anul 2013, Curtea de Conturi a stabilit că CJC „nu a stabilit şi nu a urmărit cota de 50% din veniturile din chirii, ca urmare a închirierii bunurilor din domeniul public aflate în administrare, datorate de fundaţia Fantasio“, abaterea constatată ridicându-se la suma de 191 mii lei. „Avem o recomandare de la Curtea de Conturi, iar noi nu suntem Gică Contra. Pentru a evita orice discuţie, vom retrage dreptul de administrare al Fundaţiei Fantasio asupra Pavilionului Expoziţional. Curtea de Conturi susţine că fundaţia nu poate administra pavilionul, pentru că ea nu este instituţie publică, asta deşi acţionari la fundaţie sunt Consiliul Local Municipal Constanţa, cu 50%, şi Consiliul Judeţean, cu 50%“, a ţinut să precizeze Cristinel Dragomir, la şedinţa din luna decembrie, când s-a stabilit ca Fundaţia Fantasio să predea obiectivul Consiliului Judeţean, în luna ianuarie.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi consulta convocatorul şedinţei, precum şi proiectul de hotărâre la care facem referire în articolul de faţă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autorizație de construire pentru construirea unei terase acoperite la Pavilionul Expozițional Constanța

28 Jan 2024 843

Control la Târgul organizat în exteriorul Pavilionului expozițional Constanța. Ce nereguli au constatat comisarii OPC (GALERIE FOTO)

18 Dec 2023 1188

UPDATE Control al comisarilor OPC la Târgul organizat la Pavilionul expozițional Constanța

02 Dec 2023 3174

A fost anulată achiziția pentru expertizarea tehnică a Pavilionul Expozițional din Mamaia (DOCUMENT)

28 Aug 2023 938

„Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești” își deschide porțile la Pavilionul Expozițional Constanța. Programul evenimentului (VIDEO)

13 Jun 2023 7871

“Festivalul Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești”, eveniment dedicat tradițiilor gastrnomice și culturale locale din Dobrogea

02 Jun 2023 2401

Control amplu la Pavilionul Expozițional Constanța! Nereguli găsite de Protecția Consumatorilor (FOTO)

19 May 2023 2137

Valoarea prejudiciului este de aproximativ 15.000 de euro Consiliul Județean Constanța se constituie parte civilă în dosarul bancomatului de la Pavilionul Expozițional din Mamaia, aruncat în aer! (DOCUMENT)

20 Mar 2023 2453

Procurorii din Constanța fac precizări importante Un dosar care a făcut înconjurul ţării, trimis în instanță

18 Jan 2023 1601

Tribunalul Constanța, anunț de ultim moment în cazul bancomatului aruncat în aer la Pavilionul Expozițional Constanța (VIDEO)

28 Dec 2022 3836

Suspecții în cazul bancomatului aruncat în aer la Pavilionul Expozițional cer să fie puși în libertate! (VIDEO)

05 Dec 2022 1389

Arestul de la IPJ Constanța are noi „clienți“! Suspecții din cazul bancomatului aruncat în aer la Pavilion, reținuți. Azi vor fi duși la arestare

30 Nov 2022 1333

IPJ Constanța, lovitură de maestru în cazul bancomatului de la Pavilionul Expozițional! Cum au fost prinși principalii suspecți (VIDEO)

30 Nov 2022 3543

Certificat de urbanism Modificări importante la Pavilionul Expozițional Constanța

17 Oct 2022 1586

Modificări în structura Pavilionul Expozițional Constanța. Ce se va amenaja

29 Jul 2022 2400