Din cauza unei roviniete Consiliul Judeţean Constanţa, executat silit pentru 28 de euro

Încuviinţarea executării silite a produs efecte pe întreg teritoriul ţării, respectiv s-a extins şi asupra titlurilor executorii care au fost emise de executorul judecătoresc, în cadrul procedurii
 

Consiliul Judeţean Constanţa, executat silit de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România! Potrivit portalului instanţelor de judecată, executarea CJC-ului s-a realizat „în temeiul titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a unei contravenţii aplicate pe data de 6 iulie 2011, pentru creanţa în cuantum de 28 de euro, reprezentând tarif de despăgubire”. Gabriel Diceanu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Constanţa, susţine că, cel mai probabil, dosarul poate avea la bază neplata contravalorii rovinietei.
 
Concret, pe rolul Judecătoriei Constanţa a fost înregistrat, pe data de 29 iulie, dosarul cu numărul unic 24185/212/2014, având ca obiect „încuviinţare executare silită”. Conform portalului instanţelor de judecată, părţi în această cauză au fost „BEJ Negoescu Marina Adelina”, care a avut calitatea de petent, şi „Compania Naţionala de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa”, creditor. Recent, completul de judecată Csv26 din cadrul Judecătoriei Constanţa a admis cererea de încuviinţare a executării silite formulată de creditoarea CNADNR SA, prin executor judecătoresc Negoescu. Pe cale de consecinţă, magistraţii au încuviinţat „executarea silită împotriva debitorului Consiliul Judeţean Constanţa, prin toate modalităţile prevăzute de lege, în temeiul titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R11 nr. 0196642/06.07.2011, pentru creanţa în cuantum de 28 euro, reprezentând tarif de despăgubire”, conform minutei judecătoreşti.

Ordin şi împuternicire

De menţionat că executorii judecătoreşti au primit ordin şi împuternicire, potrivit normelor legale, să pună în executare titlul executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenţiei seria R11 nr. 0196642/06.07.2011, pentru creanţa în cuantum de 28 Euro, reprezentând, aşa cum precizam şi mai sus, tarif de despăgubire, pentru care s-a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite.

„Procurorii să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu”

„Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii”, se mai arată în decizia magistraţilor Judecătoriei Constanţa. Hotărârea mai sus precizată a fost dată în camera de consiliu şi este fără cale de atac.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociaţia Judeţeană de Handbal, executată silit de Consiliul Judeţean Constanţa

25 Feb 2020 1814

Nicuşor Constantinescu, executat silit în alte şase dosare pentru prejudicierea bugetului Consiliului Judeţean Constanţa (document)

08 Jan 2020 4284

Nicuşor Constantinescu, executat silit! A fost somat, atât în penitenciar, cât şi la domiciliu, să restituie un prejudiciu Consiliului Judeţean Constanţa. A refuzat (document)

10 Oct 2018 9402