După aprobarea organigramei, Primăria Constanţa renunţă la concursurile de promovare pe posturi Făgădău - „Cine înţelege va continua, cine nu, va fi înlocuit!“ (document)

Odată cu stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa şi din serviciile publice aflate în subordinea Consiliului Local Municipal şi aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, care conţine modificări substanţiale în toate cele 13 direcţii ale Primăriei, edilul-şef al Constanţei, Decebal Făgădău, anunţă începerea „curăţeniei“ în interiorul instituţiei.
 
„Activitatea în administraţie trebuie să vizeze performanţa, voi demonta mitul «tătucului» şi al angajaţilor care se identifică cu instituţia. Cine înţelege să-şi facă treaba va continua, cine nu, va fi înlocuit. Vreau să fiu foarte clar, nu se măreşte organigrama şi nici alocarea bugetară aferentă acesteia. Probabil, unii colegi nu vor fi mulţumiţi de faptul că, pentru a rămâne în instituţie, vor fi obligaţi să susţină testări. Renunţăm la concursurile de promovare pe post şi trecem la concursuri de angajare. Avem nevoie de 200 de oameni care să vină în administraţie“, a precizat Decebal Făgădău.

Făgădău devine cu bună ştiinţă „impopular“ 

În viitorul apropiat, planurile de schimbare a atitudinii faţă de oraş ale edilului-şef îi vizează şi pe constănţeni, nu doar pe angajaţii Primăriei. Astfel, Decebal Făgădău a anunţat: „Nu voi mai fi extrem de popular printre constănţeni. Voi vorbi în următoarea perioadă mai puţin despre sărăcie şi mai mult despre dezvoltare. După ocuparea celor 100 de posturi de poliţişti locali în organigrama Primăriei, toate gesturile lipsite de educaţie şi civism vor fi sancţionate, de la aruncarea gunoaielor pe spaţiul public, până la neîngrijirea terenurilor din dreptul blocului sau banalele coji de seminţe, care, la ora actuală, populează parcurile oraşului. V-aţi prins! Este vorba despre amenzi pe care constănţenii certaţi cu bunele maniere le vor încasa de la poliţiştii locali ce vor patrula prin tot oraşul“.
 
De asemenea, este vizată şi modificarea regulamentului privind îmbunătăţirea activităţilor de gospodărire, protecţia mediului, întreţinere şi înfrumuseţare a municipiului.
 
Noua organigramă a aparatului primarului o puteţi consulta în secţiunea „Documente“. Menţionăm că opoziţia din Consiliul Local Municipal nu a votat-o, acuzându-l pe iniţiatorul ei, Decebal Făgădău, de lipsă de transparenţă.

Citeşte şi: 

Făgădău - „După 16 ani, Primăria Constanţa va avea o organigramă nouă şi funcţională!“ Ce departamente se înfiinţează, ce posturi se restructurează? (document)

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședințe CLM Constanța Proiect de hotărâre privind CSM Constanța, pe ordinea de zi a întrunirii din 29 februarie 2024 (DOCUMENT)

26 Feb 2024 704

Consiliul Județean Constanța a dat aprobarea Organigrama, Statul de Funcții și Regulamentul de Organizare a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța în 2024 (DOCUMENT)

25 Jan 2024 526

Și-a suspendat contractul de muncă Un fost director executiv din Primăria Constanța a renunțat la procesul intentat Consiliului Local. Era vizată una dintre organigramele municipalității!

21 Jan 2024 1569

Ședință CJ Constanța Organigrama Statului de Funcții şi a Regulamentului de Organizare și Funcționare pentru Unitatea de Asistență Medico-Socială Agigea, proiect retras de pe ordinea de zi (DOCUMENT)

31 Dec 2023 971

Teatrul pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare” Organigrama, Statul de Funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare pentru 2024 au fost aprobate în ședința CJC (DOCUMENT)

29 Dec 2023 683

Organigrama, Statul de Funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare pentru Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța, aprobate în ședința CJC (DOCUMENT)

29 Dec 2023 923

Consiliul Județean Constanța a aprobat Organigrama, Statul de funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare de la Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” (DOCUMENT)

29 Dec 2023 1086

A fost aprobată Organigrama, Statul de funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare de la Teatrul de Stat Constanța pentru 2024. Câte voturi au fost pentru (DOCUMENT)

28 Dec 2023 877

Biblioteca Județeană Constanța A fost aprobată Organigrama, Statul de Funcții și a Regulamentului de Organizare pentru anul 2024 (DOCUMENT)

28 Dec 2023 886

Organigrama şi statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local (DOCUMENT)

27 Dec 2023 925

Ședința Consiliului Local Constanța Organigrama și funcționarea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, pe ordinea de zi (DOCUMENTE)

25 Dec 2023 1015

Ședință CJC A fost aprobată Organigrama, Statul de funcții și Regulamentul de Organizare și Funcționare de la Muzeul de Artă Constanța pentru 2024 (DOCUMENT)

22 Dec 2023 1219

În ședința precedentă, proiectul a fost respins Mihai Lupu propune o nouă arhitectură instituțională. PNL reclamă aspecte de nelegalitate, Pro România depune amendamente. PMP votează, USR și PSD, tac! (DOCUMENTE)

11 Dec 2023 1434

PNL Constanța - Grupul Consilierilor Județeni Noua Organigramă și Regulamentul de Organizare și Funcționare, votate dacă sunt îndeplinite procedurile și normele legale

11 Dec 2023 1205

Ședință CJC Consilierii județeni PNL au trântit la vot organigrama propusă de președintele Lupu. Ce alte proiecte au fost adoptate? (DOCUMENT)

29 Nov 2023 1775