Începe bacul! Elevi de excepţie din Constanţa, la sesiunea specială. Lista completă

Absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite care se pregătesc pentru competiţiile internaţionale, precum şi absolvenţii de liceu care susţin examenul de admitere în universităţile din străinătate se pot înscrie la sesiunea specială a examenului de Bacalaureat, în perioada 27 - 28 mai.
 
„Pentru asigurarea participării elevilor din clasele a XII-a/a XIII-a la loturile naţionale de pregătire pentru competiţiile internaţionale şi la competiţiile internaţionale 2017, se organizează o sesiune specială de Bacalaureat, în perioada 27 mai - 9 iunie 2017“, potrivit Ministerului Educaţiei.
 
În perioada 27 mai - 10 iunie 2017, se organizează examenul de Bacalaureat 2017, sesiunea specială, în judeţul Prahova. La această sesiune se pot înscrie absolvenţii de liceu participanţi la pregătirea loturilor naţionale ale României pentru competiţiile internaţionale sau care susţin examenul de admitere la universităţi din străinătate şi care au făcut dovada că: au fost acceptaţi, în etapa preliminară, la universităţile din străinătate care le solicită pentru înscriere diploma de Bacalaureat, înainte de finalizarea examenului, sesiunea iunie- iulie 2017; desfăşoară probele de admitere în acelaşi timp cu probele examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017. Conform metodologiilor în vigoare, absolvenţii de liceu care participă la această sesiune specială de Bacalaureat îşi asumă întreaga răspundere pentru parcurgerea integrală a materiei din care vor primi subiectele de examen.
 
În zilele de 29 şi 30 mai vor avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. Pe 31 mai vor fi evaluate competenţele lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar în zilele de 2 şi 3 iunie, competenţele digitale.
 
Prima probă scrisă, cea la Limba şi literatura română, va avea loc pe 6 iunie. Ea va fi urmată, o zi mai târziu, de proba obligatorie a profilului, iar pe 8 iunie, de proba la alegere a profilului şi specializării.
Proba scrisă la limba şi literatura maternă se va susţine pe 9 iunie, iar rezultatele vor fi afişate în aceeaşi zi, până la ora 10.00. Tot pe 9 iunie se vor depune şi contestaţiile, în intervalul 18.00 - 20.00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 10 iunie.
 
La nivelul judeţului Constanţa, sunt opt absolvenţi aflaţi în această situaţie: cinci elevi de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“, un elev de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga“ şi un elev de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ - Olimpiada Internaţională de Chimie.
 
Aceştia sunt: Enache Daciana Elena - Liceul Teoretic „Lucian Blaga“, gimnastică aerobică, Jocurile Mondiale, Ghiorghe Florin - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“, lupte, Campionatul European Juniori 2017, Arnăut Răzvan - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“, lupte, Campionatul European Juniori 2017, Şoric George - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“, canoe, Campionatul European de Tineret 2017; Tudor Cristiana Miruna - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“, tenis, Turneu Internaţional Seniori, Andrei Alexandru George - Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“, handbal, Campionatul European U20, Muraru Paul Octavian - Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, karate, Campionatul European de Karate, Shito Ryu, Haidu-Gerea Paul - Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, Olimpiada Internaţională de Chimie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bacalaureat 2023 Elevii susțin proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul sesiunii speciale

18 May 2023 910

Bac 2020, sesiunea specială Liceenii susțin în această dimineață proba obligatorie a profilului

07 Jul 2020 1544

ISJ Prahova a anunţat rezultatele înainte de contestaţii Ce note au obţinut elevii din Constanţa la sesiunea specială a Bacalaureatului 2019 (document)

04 Jun 2019 2947

A început Bacalaureatul olimpicilor 2019. Cine sunt elevii din Constanţa şi de la ce licee provin

22 May 2019 3433

Începe sesiunea specială a bacalaureatului pentru elevii olimpici. Examenul are loc la Ploieşti

14 May 2018 2046

77,95% dintre candidați au promovat sesiunea specială 2017 a examenului de Bacalaureat

13 Jun 2017 2791

Sesiunea specială a Bacalaureatului, la final. Cine a fost admis şi cine a fost respins de la Constanţa (document)

12 Jun 2017 3683

Opt elevi din Constanţa vor participa la sesiunea specială a examenului de Bacalaureat

19 May 2017 2857

Sesiune specială a Bacalaureatului în luna mai

16 Apr 2017 2253

Şase candidaţi au promovat, doi au picat Ce medii au obţinut cei opt elevi din Constanţa la sesiunea specială a Bacalaureatului

30 May 2016 3319

Au fost afişate rezultatele finale la sesiunea specială a examenului de bacalaureat (document)

27 May 2016 2454

Olimpicii din Constanţa susţin Bacalaureatul în luna mai, la Braşov

12 Apr 2016 3473

Bacalaureat special pentru olimpici Şase liceeni constănţeni, pe listele publicate de Ministerul Educaţiei

27 Apr 2015 2901

Sesiune specială a Bacalaureatului în perioada 16 -29 mai

02 Feb 2015 1888

Cinci note de zece Cum au promovat elevii constănţeni sesiunea specială a Bacului

31 May 2014 2808