Întâlnire emoţionantă la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ „Generaţia noastră, '44, a fost cea mai sfârtecată“ (galerie foto)


 
Sala „Coriolan“ a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ a fost, ieri, neîncăpătoare pentru elevii care au dorit să îl cunoască şi să primească sfaturile lui George Cuşa (90 de ani), unul dintre cei trei reprezentanţi rămaşi în viaţă ai promoţiei 1944.
 
Tradiţia lor spune ca, în fiecare lună mai, foştii elevi ai Liceului „Mircea cel Bătrân“ (astăzi, Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“) din promoţia 1944 să se reîntâlnească. Prezenţi au fost şi actuali elevi ai colegiului constănţean. La reuniunea din acest an ar fi trebuit să spună „prezent“ alţi doi foşti colegi, Traian Petcu (92 de ani) şi Vasile Papari (91 de ani), însă, din motive personale, aceştia nu au putut ajunge la eveniment.
 
„Provocarea pe care o lansez este să vă gândiţi cum veţi arăta voi peste 70 de ani. În primul rând, trebuie să ne rugăm bunului Dumnezeu să ne dea viaţă lungă. Acum, o să fac un gest de profesor pentru promoţia 1944 şi am să strig prezenţa absolvenţilor din 1944. Examinând catalogul, am constatat că elevii prezenţi la întâlnire sunt de faţă. Rog să răspundă «prezent» domnul Cuşa. Bine aţi revenit la liceu!“, le-a spus elevilor prezenţi directorul colegiului, Vasile Nicoară.
 
Pentru că au făcut o promisiune solemnă, mirciştii trebuie să se reunească în fiecare ultimă sâmbătă a lunii mai până când vor mai rămâne doar doi. De ce doi? Ne-a explicat George Cuşa: „Mă simt obligat să particip la aceste evenimente. Trebuie să facem legătura între generaţii. Am această obligaţie morală să vă împărtăşesc din generaţia noastră, '44, care a fost cea mai sfârtecată, cea mai trecută prin nişte momente extraordinar de dificile. Am făcut un jurământ în 1979, în faţa profesorului de Ştiinţe Naturale Alexandru Dabija, la prima noastră întâlnire a promoţiei 1944, după 35 de ani, că ne vom întâlni în fiecare ultimă sâmbătă din luna mai, până când vom rămâne doar doi: unul să citească catalogul, iar celălalt să răspundă cu «prezent» sau «plecat»“.
 
Tinerii au rămas impresionaţi de poveştile de viaţă ale mircistului George Cuşa şi ropote de aplauze s-au auzit minute în şir la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“. Dintre cei 62 de elevi nu am rămas decât şase, iar în memoria celor care au plecat a fost ţinut un moment de reculegere.

Catalogul clasei a VIII-a, promoţia 1944



În anul 1944, au absolvit clasa a VIII-a a Liceului „Mircea cel Bătrân“: Constantin Albescu, Constantin Antonescu, Ion Argeşeanu, Alex Berberianu, Dulan Caracaş, Ionel Căciulă, Eugen Chioară, Gheorghe Cornea, Constantin Cozma, Chiriac Constantinidi, George Cuşa, Simionel Dimeca, Mihai Dobre, George Gârbă, Anastase Georgescu, Gheorghe Ghergic, Strahi Grigore, Dumitru Ionescu, Cristache Iordan, Gherasim Metaxa, Dumitru Mânzu, Nicolae Moroianu, Dumitru Munteanu, Vasile Munteanu, Dumitru Moişoiu, Vasile Papari, Lucian Păunescu, Dumitru Pârjol, Dumitru Pazara, Florin Postole, Horia Purcărea, Constantin Rădulescu, Ioan Sfetea, Romeo Stegaru, Nicolae Stancu, Corneliu Stănescu, Constantin Suliman, Eugen Ştefănescu, Florea Tudorache, Ilie Vasilescu, Ovidiu Vasilescu şi Nicolae Zarcuzone. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 490

Cumpărări directe Constanța Academia Navală Mircea cel Bătrân, contract cu Garden Antoniewicz SRL, fondată de fosta șefă a Trezoreriei Constanța (DOCUMENT)

27 Mar 2024 470

Atenție, se oprește apa caldă și căldura pentru anumiți consumatori, în municipiul Constanța!

26 Mar 2024 709

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța găzduiește studenți internaționali prin programul Erasmus+ (FOTO)

22 Mar 2024 284

Premianții Concursului național de matematică „Laurențiu Panaitopol” de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” Constanța

21 Mar 2024 748

Știri Constanța azi CT BUS. Liniile 42,44,48,51,51B și 101, deviate din cauza unor lucrări

21 Mar 2024 553

Alertă pe strada Mircea cel Bătrân din Constanța, în zona Capelei Militare! Au intervenit pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 1177

Atenție, consumatori! Se sistează furnizarea căldurii și a apei calde într-o anumită zonă a Constanței

19 Mar 2024 476

Licitații Constanța Academia Navală asigură cu aproape 50.000 de euro Bricul Mircea, pentru voiajul din 2024! Asigurările de viață pentru personal, circa 23.000 de euro (DOCUMENT)

18 Mar 2024 715

Profesori ai Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" Constanța la Academia Națională de Apărare a Letoniei (FOTO)

15 Mar 2024 415

Justiție Constanța Transcarpat Sportours International SRL, nemulțumit de decizia CNSC privind un contract cu Academia Navală Mircea cel Bătrân

13 Mar 2024 521

UPDATE. RAJA Constanța Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Mangalia!

13 Mar 2024 506

Lucrări Termoficare Constanța pe strada Mircea cel Bătrân! A fost întreruptă furnizarea căldurii și apei calde

05 Mar 2024 421

Te pregătești pentru facultate? Hai la o academie militară! Iată câte locuri sunt la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța

04 Mar 2024 643

2,5 milioane de euro puși la bătaie Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța vrea să cumpere servicii pentru o investiție imobiliară (DOCUMENT)

29 Feb 2024 681