Învinuit în Dosarul Retrocedărilor Cine a fost Basarab Popa și ce rol a avut în afacerile Pomacost și Aqualand

S-a spus despre el că a fost vărul primarului Radu Mazăre, dar și om de bază în afacerile familiei. A fost fondator al unor firme precum SC Pomacost SA și SC Aqualand SA, afaceri pe care, la un moment dat, le-a părăsit discret, dar numele lui a apărut și în faimosul Dosar al Retrocedărilor din Constanța.
Basarab Popa, căci despre el este vorba, a decedat miercuri seară, în urma unui atac de cord, în timp ce se întorcea din Bulgaria. Avea 48 de ani și era cunoscut drept unul dintre oamenii de bază ai echipei Mazăre - Constantinescu - Strutinsky.

Și a fost PO-MA-CO-ST...

Numele lui Basarab Popa s-a legat în primul rând de afacerea Pomacost. Este una dintre firmele de renume din județul Constanța atunci când vine vorba despre contracte din bani publici. Vorbim despre zeci de contracte derulate cu autoritățile publice constănțene, dar și cu cele din Tulcea, multe dintre aceste atribuiri fiind prezentate în paginile cotidianului ZIUA de Constanța. Nu mai puțin important este și faptul că o serie de procese verbale de la atribuirile unor contracte cu Primăria Constanța și Consiliul Județean Constanța au fost obținute de ziarul nostru abia după ce am acționat în instanță instituțiile cu pricina, ca urmare a refuzului lor de a ni le pune la dispoziție în baza Legii nr. 544/2001. Revenind la implicarea lui Basarab Popa în SC Pomacost SA, acesta apărea în 2001, anul în care a fost înființată firma, ca unic asociat. Tot el a și administrat afacerea până în anul 2010, când s-a retras. Încă de la începuturi, se spunea că numele firmei nu este ales la întâmplare. Gura târgului a susținut mereu că Po-ul de început ar veni de la Popa, Ma de la Mazăre, Co de la Constantinescu şi St de la Strutinsky.

Ban cu ban, din 2002...

În ceea ce privește parcursul financiar al firmei, acesta arată cam așa: la finalul anului 2002, SC Pomacost SA declarase o cifră de afaceri de 2.536.665 de lei, un profit net de 60.904 lei și 78 de salariați. Anul 2003 s-a închis cu rezultate mult mai promițătoare: cifra de afaceri - 3.793.333 de lei, profitul net - 76.268 de lei și 121 de salariați. La finalul lui 2004, firma deținută și administrată de Basarab Popa declarase o cifră de afaceri de 5.571.146 de lei, un profit net de 250.056 de lei și 159 de salariați, pentru ca anul următor, 2005, să se încheie cu o cifră de afaceri de 5.125.170 de lei, un profit net de 1.036.563 de lei, fiind declarat un număr de 158 de salariați. La finalul lui 2006, cifra de afaceri a SC Pomacost SA a fost de 5.704.539 de lei, profitul net de 1.043.443 de lei, fiind înregistrat un număr de 161 de salariaţi. Și 2007 s-a încheiat în creștere comparativ cu anul precedent. Societatea a declarat o cifră de afaceri de 6.829.709 lei, un profit net de 1.620.405 lei și 153 de salariați.

2010, cel mai mic profit și ieșirea din joc a lui Basarab Popa

2007 a fost anul în care s-a înregistrat cel mai mare profit al firmei, în următorii trei ani societatea înregistrând un regres. Vorbim despre anul 2008, când cifra de afaceri declarată a fost de 7.658.074 de lei, profitul net de 706.728 de lei și 147 de salariați, anul 2009, caracterizat printr-o cifră de afaceri de 9.276.503 lei, un profit net de 491.697 de lei și 127 de salariați și anul 2010, când cifra de afaceri declarată a fost de 4.419.644 de lei, profitul zero și 153 de salariați. 2010 a fost și anul în care Basarab Popa a renunțat la calitatea de administrator al afacerii Pomacost. Anul 2011 a adus o revigorare a societății din punct de vedere al profitului, acesta fiind de 710.528 de lei, cifra de afaceri însumând 4.876.087 de lei și 119 salariați. La sfârșitul lui 2012, SC Pomacost SA a declarat o cifră de afaceri de 5.919.506 lei, un profit net de 610.309 lei și 122 de salariați, pentru ca la finalul anului 2013, aceeași societate să declare o cifră de afaceri de 6.652.750 de lei, un profit net de 1.015.970 de lei și 124 de salariați.

Fondator la SC Aqualand SA

La un an după ce a luat ființă SC Pomacost SA, a fost înființată o altă societate renumită și ea pentru legăturile cu administrația locală actuală și în structura căreia, din nou, numele lui Basarab Popa apărea ca fondator. A fost vorba despre SC Aqualand SA, societate care, potrivit Monitorului Oficial de la acea vreme, avea ca acționari trei persoane fizice, respectiv Basarab Popa, Irina Cilibia și Biana Laura Busu, și trei persoane juridice, respectiv SC Pomacost SA, SC Mobitom SA și SC Five Holding SA. În prezent, societatea îi are ca acționari pe Bianca Laura Busu, Ion Dumitru Cilibia, Gina-Sorina Hortolomei-Moscu, iar 10% dintre acțiuni aparțin altor persoane fizice constituite în lista de acționari. Administratorul SC Aqualand SA este în prezent SC Clubo Galactic SRL, firmă reprezentată prin Andreea Georgiana Șerban. În ceea ce-l privește pe Basarab Popa, în anul 2003, acesta fusese împuternicit ca administrator unic al SC Aqualand SA.

Situația financiară a firmei

Iată și evoluția financiară a acestei societăți în cadrul căreia Basarab Popa a avut calitatea de fondator. La finalul anului 2003, societatea a declarat o cifră de afaceri de 4.929.369 de lei, un profit net de 2.272.105 lei și 16 salariați. Anul 2004 s-a încheiat cu o cifră de afaceri de 4.497.862 de lei, un profit net de 938.896 de lei și 26 de salariați, pentru ca la finalul lui 2005, societatea să declare o cifră de afaceri de 4.869.963 de lei, un profit net de 1.810.153 de lei și 31 de salariați. Anul 2006 s-a încheiat cu o cifră de afaceri de 5.631.297 de lei, un profit de 1.516.488 de lei și 52 de salariați, anul 2007 cu o cifră de afaceri de 5.985.597 de lei, un profit net de 1.535.727 de lei și 53 de salariați, anul 2008, cu o cifră da afaceri de 7.378.667 de lei, un profit net de 1.541.050 de lei și 53 de salariați, în timp ce anul 2009 s-a încheiat cu o cifră de afaceri de 6.000.687 de lei, profitul net zero și 33 de salariați. În 2010, societatea s-a redresat puțin la capitolul profit net, declarând 50.017 lei, cifra de afaceri de 4.199.941 de lei și 17 salariați. Anul 2011 a adus din nou un profit pe zero al societății, în timp ce cifra de afaceri declarată a fost de 4.137.564 de lei și 43 de salariați. Nici în 2012 societatea nu a avut profit, cifra de afaceri fiind în scădere, respectiv 3.248.053 de lei, iar numărul angajaților ajungând la 44. La sfârșitul anului 2013, SC Aqualand SA a declarat o cifră de afaceri de 3.110.253 de lei, și de această dată profitul net fiind zero, iar numărul salariaților fiind de 48.

A părăsit afacerile, dar a rămas în Dosarul retrocedărilor

Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, în prezent, Basarab Popa nu mai figura în nicio afacere, nici ca asociat și nici ca administrator.
Așa cum am amintit, numele lui Basarab Popa apare și în faimosul de acum Dosar al Retrocedărilor. Potrivit anchetatorilor, Basarab Popa ar fi fost implicat în cazurile de retrocedare Leșe, Cocăneanu și Movilă. În opinia procurorilor, Basarab Popa, care era implicat la acea dată în SC Pomacost SA, ar fi adus un prejudiciu de 4.572.960 de dolari și 464.802 euro. „Popa Basarab, administrator și patron de firmă proprie, om de afaceri, dobânditor de terenuri provenite din infracțiuni, cercetat în stare de libertate pentru infracțiunile de: complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice și asocierea pentru săvârșirea de infracțiuni“, se arată în rechizitoriul din Dosarul Retrocedărilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.