Deschidere editie

ÎPS Teodosie, Primăria şi campania de recredibilizare a arhiepiscopului Tomisului Biserica „Izvorul Tămăduirii“, izvor de discordie între enoriaşi sau manipulare (galerie foto+video)

În plin post, înaintea sărbătorii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos şi în plin scandal, în care capul bisericii de la malul mării este trimis în judecată pentru folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, construcţia unei noi biserici în cartierul constănţean Tomis III a provocat mare nelinişte locuitorilor blocurilor din apropiere.
 
Peste 200 de locuitori din zonă spun că biserica va fi construită între blocurile O2 şi O3 (strada Soveja nr. 68), iar pentru acest lucru se va desfiinţa o parcare de 50 de locuri. Aceştia au strâns semnături şi vor depune astăzi petiţia la Primăria Constanţa.
 
Oamenii susţin că nu au fost consultaţi cu privire la mutarea bisericii cu hramul „Izvorul Tămăduirii“ şi că, pentru realizarea construcţiei, au fost tăiaţi copaci vechi de peste 40 de ani.

În ultimele zile, în zonă au avut loc mai multe proteste. La cel de ieri însă, scandalul a degenerat, chiar între vârstnicii care au venit să susţină cauza bisericii. O parte au spus singuri că au venit la protest trimişi chiar de Aurelian Ştefan, preotul paroh al bisericii ce urmează să fie construită în zonă. Alţii, care locuiesc chiar în blocurile vecine, deşi merg în fiecare duminică la slujbă, nu sunt de acord ca liniştea să le fie tulburată de activităţile religioase ale parohiei.
 
„Nu vrem să ne bată clopotele în ferestre. Noi suntem bătrâni, avem nevoie de linişte. Mergem la biserică, suntem credincioşi, dar acest spaţiu nu este potrivit pentru construirea unei biserici“, susţin aceştia. Cei mai tineri se opun, la rândul lor, deoarece nu doresc ca micuţii lor să se joace printre cortegii funerare şi coloane de maşini.

Primăria, parte a campaniei de recredibilizare a lui Teodosie

La ultima conferinţă de presă, întrebat despre situaţia creată în cartierul Tomis Nord chiar de Primăria Constanţa, edilul-şef Decebal Făgădău a explicat că nu este vorba despre construirea unei biserici, ci de relocarea celei din zona cunoscută sub numele de Macul Roşu, fiind vorba de lăcaşul de cult cu hramul „Izvorul Tămăduirii“. La întrebarea dacă i se pare normal ca o biserică să fie construită între blocuri, Decebal Făgădău a răspuns că „nu i se pare normal ca o biserică să fie construită pe trotuar“. De asemenea, edilul-şef a precizat că, în următoarea perioadă, şi Biserica „Sfântul Haralambie“ urmează a fi relocată.
 
Este interesant de ce lucrările pentru biserică nu au fost reluate anul trecut, în plin an electoral, când explicaţiile seci ale actualului primar l-ar fi costat câteva sute, poate mii de voturi. Astăzi, liniştit în jilţul de primar, dă verdicte pe spatele unor cetăţeni care s-au trezit într-o bună dimineaţă în zgomotele unui excavator.
 
La rândul său, Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului (beneficiara construcţiei, conform plăcuţei existente pe terenul discordiei), a făcut câteva precizări cu privire la biserica ce urmează să fie ridicată în Tomis III. „Terenul a fost dat de Primăria Constanţa în 2002. Deoarece în zonă s-au făcut lucrări în subteran, nu s-a putut construi. În 2014, Primăria a eliberat autorizaţie de construcţie în zonă. În 2015 au început lucrările, iar autorizaţia este în regulă. Este cineva care face scandal acolo. Am înţeles că s-a şi politizat protestul de ieri, prin prezenţa unor consilieri. Nu Arhiepiscopia a ales acel loc, ci Primăria. Zgomotul este unul dintre dezavantajele urbanizării. Cu siguranţă, vor fi respecta limitele de zgomot. Există nişte reguli de convieţuire, care trebuie respectate. Iar oamenii au avut suficient timp la dispoziţie să se informeze cu privire la construcţia acestei biserici“, a declarat Eugen Tănăsescu.
 
Precizăm că reprezentantul Arhiepiscopiei nu a dorit să facă public numele constructorului, a spus doar că lucrarea se realizează în regie proprie, din banii parohiei, adică ai enoriaşilor.

Preotul paroh Aurelian Ştefan nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei.
 
Interesant este faptul că, şi prin acest subiect, alături de altele, precum „Marşul pentru Familie“ sau cel al femeii bolnave convinse de ÎPS să renunţe la cererea de eutanasiere, se urmăreşte schimbarea subiectului din spaţiul public. Se doreşte, probabil, ca oamenii să uite de procesul penal în care este implicat ÎPS Teodosie şi, probabil, să se inducă ideea că enoriaşii susţin cu orice preţ biserica şi pe slujitorii săi, prin declanşarea acestor manipulări extrem de sensibile.
 
În acelaşi context, trebuie să menţionăm că parohul de la Biserica „Izvorul Tămăduirii“ este el însuşi inculpat în dosarul denumit generic „Nazarcea“. Potrivit DNA, Aurelian Ştefan, la data faptei mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, a fost trimis în judecată cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

Terenul a fost dat în administrarea Arhiepiscopiei de administraţia Mazăre

Prezent la protest, deputatul USR Stelian-Cristian Ion susţine că foarte mulţi locuitori din Tomis III au aflat de curând că „Primăria Constanţa le-a pregătit această surpriză: construirea unei noi biserici intre blocurile O1, O2 şi O6, pe un fost teren de joacă dat de administraţia Mazăre în folosinţa gratuită a Arhiepiscopiei Tomisului“. „Evident că locuitorii acestor blocuri învecinate, direct afectaţi, nu au fost consultaţi de Primărie. Pentru că parohul promisei biserici a auzit de nemulţumirea acestor constănţeni, a considerat că este potrivit să-şi mobilizeze enoriaşii imediat după slujbă pentru un contra-protest, în favoarea ridicării bisericii pe fostul loc de joacă ocupat acum de o parcare improvizată“, a completat deputatul.
 
Întrebările care se impun, adaugă Stelian-Cristian Ion, sunt următoarele: „Se pot edifica biserici şi fără a se ciunti parcuri sau fără a se crea un disconfort major locuitorilor din blocurile învecinate? De ce constănţenii nu sunt consultaţi de Primărie în astfel de situaţii? Aceşti locuitori nemulţumiţi de măsura luată de administraţia publică locală mi-au solicitat sprijinul, motiv pentru care voi efectua demersurile necesare pentru analiza legalităţii acestor lucrări şi pentru găsirea unei soluţii care să ţină cont şi de dorinţa locuitorilor din acea zonă“.
 
La rândul său, consilierul local Andrei Popescu susţine că darea în folosinţă a terenului către Arhiepiscopie printr-o hotărâre de Consiliu Local s-a făcut cu încălcarea Legii 215/2001 a administraţie publice, mai exact, art. 124 stipulează: „Consiliile locale şi consiliile judeţene pot da în folosinţă gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile şi imobile proprietate publică sau privată locală ori judeţeană, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăşoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice.
 
Şi Legea 287/2009, art. 874(1), prezumă faptul că: «Dreptul de folosinţă asupra bunurilor proprietate publică se acordă, cu titlu gratuit, pe termen limitat, în favoarea instituţiilor de utilitate publică. (2) În lipsa unor dispoziţii contrare în actul de constituire, titularul nu beneficiază de fructele civile ale bunului. (3) Dispoziţiile privind constituirea şi încetarea dreptului de administrare se aplică în mod corespunzător».

În acelaşi timp, prin hotărârea de atribuire, s-au mai încălcat şi articolele 80 şi 81 ale Legii 24/2000. Art. 80 - «Actele normative ale autorităţilor administraţiei publice locale se adoptă ori se emit pentru reglementarea unor activităţi de interes local, în limitele stabilite prin Constituţie şi prin lege şi numai în domeniile în care acestea au atribuţii legale». Art. 81 - «Subordonarea faţă de actele de nivel superior. (1) La elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziţii, se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului şi altor acte de nivel superior. (2) Reglementările cuprinse în hotărârile consiliilor locale şi ale consiliilor judeţene, precum şi cele cuprinse în ordinele prefecţilor sau în dispoziţiile primarilor nu pot contraveni Constituţiei României şi reglementărilor din actele normative de nivel superior». Din asta rezultă că Primăria şi Consiliul Local nu pot hotărî ceva ce contravine legii, totuşi, au făcut-o. Voi încerca întâi să rezolv amiabil, discutând cu primarul, cu cei de la Urbanism, cu Poliţia Locala şi cu secretarul Unităţii Teritorial-Administrative, în caz contrar, voi ataca în contencios hotărârea de Consiliu Local“, a comentat Andrei Popescu, consilier independent.

În secţiunea „Video“, puteţi urmări, în filmările realizate de redacţia ZIUA de Constanţa, argumentele celor care îşi doresc biserica pe fostul loc de joacă, cu menţiunea că majoritatea dintre aceştia locuiesc în alte zone ale oraşului, nefiind direct afectaţi de noul edificiu.
 
 






 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bărbatul suspectat că a dat foc Bisericii „Sf. Mina“ din Constanţa cere să fie eliberat

23 Apr 2017 831

Cel suspectat că a dat foc Bisericii „Sf. Mina“ din Constanţa, menţinut în arest

22 Apr 2017 693

Decizie de ultim moment în cazul bărbatului suspectat că a incendiat Biserica Sf Mina din Constanţa

21 Apr 2017 830

Azi se stropesc cu apă sfinţită grădinile şi livezile Izvorul Tămăduirii - sărbătoarea închinată Maicii Domnului

21 Apr 2017 1598

Astăzi va fi înmormântat generalul Adrian Soci. Era născut de Bunavestire. A murit în noaptea de Înviere. O delegație de la Brigada 9 Mecanizată Mărășești participă la funeralii

19 Apr 2017 18464

Comunitatea armenilor din Constanța va avea monument. Aviz pozitiv de la Primăria Constanța

17 Apr 2017 2050

Individul suspectat că a incendiat Biserica Sf Mina din Constanţa a fost trimis în judecată (video)

17 Apr 2017 1789

Președintele Klaus Iohannis "Sărbătorile pascale să vă aducă bucurii, liniște și pace sufletească"

16 Apr 2017 2013

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în România

15 Apr 2017 734

Imagini de la Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim, unde a fost primită Lumina Sfântă (video)

15 Apr 2017 1059

Lumina Sfântă s-a aprins astăzi în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim

15 Apr 2017 815

Editorial Hristos lipseşte din sărbătoarea Lui

15 Apr 2017 695

Preotul Marius Moşteanu, despre sfânta sărbătoare a Învierii „Atâta vreme cât Paştele vine cu Lumină, va deveni vizibil tot ceea ce a plămădit creştinismul“ (video)

14 Apr 2017 13879

Un nou protest în Tomis 3 în locul în care va fi relocată Biserica Izvorul Tămăduirii din Constanţa (galerie foto + video)

11 Apr 2017 1482

La Cumpăna, mai multe categorii de persoane vor primi pachete de Paşte

11 Apr 2017 609

În timp ce protestele continuă, magistraţii s-au pronunţat în favoarea construcţiei bisericii din Tomis Nord. Asociaţia de Proprietari face astăzi apel!

11 Apr 2017 3245

Cătălin Dan Gemănar, decedat în accidentul dintre Mihai Viteazu și Tariverde, condus pe ultimul drum

10 Apr 2017 1653

Istorie la Judecătoria Constanța. Începe procesul dintre o asociație de proprietari și Arhiepiscopia Tomisului. Vezi care este cauza

10 Apr 2017 4210

„Oraşul are alte priorităţi, locurile de parcare sunt insuficiente“ Majoritatea respondenţilor nu sunt de acord cu relocarea Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ în parcarea blocurilor O2 şi O3

10 Apr 2017 4932

Faptă creştină la Cumpăna Doi copii aflaţi în asistenţă maternală vor fi botezați

07 Apr 2017 508

Premieră la Judecătoria Constanța. O asociație de proprietari dă în judecată Arhiepiscopia Tomisului. Ce se solicită instanței să clarifice

06 Apr 2017 15646

UPDATE. Discuţii aprinse Un nou protest în Tomis 3, în zona în care va fi relocată Biserica Izvorul Tămăduirii (galerie foto + video)

05 Apr 2017 2047

Ionel Maftei, patronul Metalbac&Farbe, a trecut la cele veșnice. Ce afaceri a avut la Constanta

04 Apr 2017 6986

Biserica „Izvorul Tămăduirii“ ar putea înghiţi până la 200.000 de euro? Lucrarea va fi demarată cu voluntari. Protestele de stradă s-ar putea muta în instanţă! (galerie foto)

04 Apr 2017 8942

Sondaj de opinie Sunteţi de acord cu relocarea Bisericii „Izvorul Tămăduirii“ în parcarea blocurilor O2 şi O3?

03 Apr 2017 11900

LIVE TEXT Protest în Tomis 3 în parcarea pe care va fi construită o biserică (galerie foto+video+document)

02 Apr 2017 13939

Primarul Decebal Făgădău promite marea cu sarea constănţenilor „Avem o listă impresionantă de proiecte“

01 Apr 2017 3856

Protest împotriva relocării unei biserici în Tomis III. Se diminuează numărul locurilor de parcare în zonă (galerie foto)

31 Mar 2017 3963

Nemulțumiri. Încă o biserică se va construi în zona Tomis III (galerie foto)

30 Mar 2017 9471

Creștinii ortodocși îl prăznuiesc, azi, pe Sfântul Ioan Scărarul

30 Mar 2017 641

Arhiepiscopia Tomisului explică de ce se solicită acord din partea parohiilor pentru filmări și poze în biserici

29 Mar 2017 1252

Cortegiu mortuar format din motociclişti pe bulevardul Tomis (galerie foto)

26 Mar 2017 23189

Revista presei locale

21 Mar 2017 621

Zi de pomenire pentru sfinţii ucişi în Mănăstirea „Sfântul Sava cel Sfinţit“

20 Mar 2017 789

Ce se întâmplă la Parohia „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“ din Constanţa? Primăria a eliberat certificat de urbanism

18 Mar 2017 1844

Vine căldura! Azi sunt Alexiile, ziua în care şarpele iese din hibernare

17 Mar 2017 972

S-a stabilit când va fi înmormântată Ileana Ciuculete

15 Mar 2017 2320

Azi este prăznuit Sfântul Sofronie și se fac pomeniri pentru cei adormiți

11 Mar 2017 813

Cine poate fi preot paroh? Cum poate fi schimbat un preot paroh şi de ce? Iată ce spune statutul BOR!

09 Mar 2017 1125

Zi de sărbătoare Aflarea Sfintei Cruci și cei 42 de mucenici din Amoreea

06 Mar 2017 1126

stiripesurse.ro Stenogramele care scandalizează Biserica Ortodoxă - Episcopul Teodosie, înregistrat de DNA

05 Mar 2017 4575

Preot din Constanţa, cercetat în acelaşi dosar cu ÎPS Teodosie, renunţă la funcţia de paroh. Cum motivează

02 Mar 2017 4749

Bărbatul suspectat că a incendiat Biserica Sf Mina din Constanţa rămâne după gratii

28 Feb 2017 365

Azi e sărbătoare! Biserica prăznuieşte doi mari sfinţi dobrogeni. Lăcaşuri de cult din judeţul Constanţa le poartă numele (galerie foto)

28 Feb 2017 709

Lucrări neautorizate la o biserică, monument istoric de clasă A

26 Feb 2017 351

UPDATE. Presupusul autor al incendiului de la Biserica „Sfântul Mina” a fost arestat. Are 41 de ani

25 Feb 2017 1964

Constanţa de odinioară Povestea unei pictoriţe, scrisă cu penelul pe pereţii bisericii (galerie foto)

21 Feb 2017 3757

Parohul Claudiu Banu, pe Facebook „Cei care au încercat incendierea Bisericii Sfântul Mina să vină să se spovedească. Nu vreau să-și ardă sufletul”

17 Feb 2017 892

Panică! Incendiu la Biserica „Sfântul Mina”, din Constanța. Pompierii intervin (galerie foto+video)

16 Feb 2017 13903

Sfântul prăznuit azi de ortodocşi. Unde avem în judeţul Constanţa parohii cu acest hram şi ce preoţi slujesc

10 Feb 2017 1033