Judecătorii se pronunţă azi în dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din Constanţa

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României se vor pronunţa azi în dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu - Constanţa.
 
Concret, pe data de 4 mai, Alexandru Ciprian Ghiţă, magistrat din Curtea de Apel Bucureşti, a admis cererea formulată de omul de afaceri Horia Simu (inculpat în prezenta cauză), privind modificarea măsurii preventive a controlului judiciar, în sensul că încuviinţează părăsirea temporară a teritoriului României şi deplasarea acestuia în Franţa - Draguignan, în perioada 22 iunie 2017 - 2 iulie 2017.
 
Mai mult decât atât, instanţa a admis şi cererea formulată de Alin Horaţiu Dima (tot inculpat în prezenta cauza), privind modificarea măsurii preventive a controlului judiciar, în sensul că a încuviinţat părăsirea temporară a teritoriului României şi deplasarea acestuia în Bulgaria, oraşul Varna, în zilele de 12, 13, 14, 19, 20, 21, 26, 27 şi 28 mai 2017.
 
Decizia judecătorului Alexandru Ciprian Ghiţă a fost atacată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României, instanţă care azi va lua o decizie definitivă.
 
Următorul termen pe fond a fost stabilit pentru data de 25 mai.
 
Inculpaţii prezentei cauze sunt: Crinuţa Nicoleta Dumitrean (fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) şi al Comisiei Centrale de Despăgubiri), omul de afaceri Horia Simu, evaluatorul Alin Horaţiu Dima (al cărui nume apare şi în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa), Cătălin Florin Teodorescu, Oana Vasilescu, Dragoş George Bogdan, Florentina Savu.
 
Dosarul a fost instrumentat de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Corupţiei, potrivit cărora, „la data de 22 octombrie 2009, inculpatul Simu Horia, printr-un intermediar, a achiziţionat drepturile litigioase ce priveau o suprafaţă de teren situată în municipiul Constanţa, preţul cesiunii fiind de 700.000 de euro“.
 
„De la acea dată, inculpatul Simu Horia a iniţiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajaţi ai societăţilor sale şi prin intermediul unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul unor instituţii publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obţinerea despăgubirilor prin intervenţia acestora la nivelul autorităţilor implicate în procedura de retrocedare. Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpaţii Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoş, Teodorescu Cătălin Florin şi Marko Atilla Gabor, în calitate de preşedinte, respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente) şi a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horaţiu, prin care valoarea unui teren în suprafaţă de 25 de hectare situat în municipiul Constanţa (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 de euro (35 de euro/mp), echivalentul a 37.243.500 de lei“, potrivit DNA.
 

„Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului, respectiv cu suma de 7.715.000 de euro, echivalentul a 32.838.126 de lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat, concomitent cu obţinerea unui avantaj patrimonial de către inculpatul Simu Horia şi alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de 32.209.990,76 de lei. Concret, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, nu au constatat faptul că inculpatul Dima Alin Horaţiu a supraevaluat terenul respectiv, deşi aveau cunoştinţă de faptul că suprafaţa respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanţa şi avea destinaţia de teren agricol.
 
Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidenţiată poziţia exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia, expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacţii de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul şi extravilanul municipiului Constanţa care nu aveau categoria de folosinţă teren agricol“, se mai arată în documentele celor de la Anticorupţie.

 
Raportul de evaluare respectiv ar fi fost avizat anterior, „pentru conformitate cu prevederile Standardelor Internaţionale de Evaluare şi ale Legii nr. 247/2005, de către inculpata Savu Florentina, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu ce derivau din funcţia de consilier în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor“, mai arată anchetatorii.
 
„Pentru «ajutorul acordat», în perioada ianuarie - 2 august 2011, inculpata Dumitrean Crinuţa Nicoleta a acceptat promisiunea şi a primit, printr-un intermediar, de la inculpatul Simu Horia suma de 400.000 de euro. În acelaşi context şi pentru acelaşi motiv, în luna ianuarie 2011, expertul evaluator, Dima Alin Horaţiu, a primit prin intermediar de la acelaşi inculpat suma de 5.000 de euro. În perioada 24.06.2011 - 11.11.2011, inculpatul Simu Horia a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei totale de 5.066.300 de euro, obţinută în maniera de mai sus, prin încheierea cu diverse firme controlate de acesta a unui număr de nouă contracte de împrumut, nereale“, au conchis procurorii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Municipiul Constanța, obligat să soluționeze o notificare de acum 21 de ani! Conac cu două etaje și mansardă cu 13 camere, vizat de retrocedare

09 Jul 2022 1725

Un teren din Portul Tomis ar putea ieși zilele viitoare de sub sechestrul DNA!

01 Jun 2022 2159

Teren din Mamaia, preluat abuziv de comuniști, disputat de adevărații proprietari în instanță! Mai bine de 25 de ani de procese și numărătoarea continuă încă!

03 May 2022 2545

O parohie din Constanța a revendicat un teren preluat abuziv de comuniști. Ce au răspuns judecătorii

25 Oct 2021 1820

Termenul cu numărul 50 Un om de afaceri, inculpat în dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu – Constanţa, va fi reaudiat

14 Jul 2020 2186

O solicitare de retrocedare făcută de Cocăneanu a antrenat o serie de procese în Primăria Constanţa şi CN APMC

31 Jan 2020 3251

Retrocedarea a 19 hectare din zona Carrefour, în atenția judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța

23 Mar 2019 3252

Cum a fost „tranşat“ Dosarul Retrocedărilor din Constanţa! Prezentarea modului de operare A. Terenurile din zona Km 4-5, dereaua fostei comune Anadalchioi (document)

07 Aug 2018 2866

Instanţa va decide. Un teren din Mangalia, mărul discordiei dintre Muftiatul Cultului Musulman şi Comisia specială de retrocedare

21 Apr 2018 2130

Dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din Constanţa a primit al patrulea termen de judecată (rechizitoriu)

26 Apr 2017 5182

Curtea Supremă judecă azi o contestaţie formulată de DNA în dosarul retrocedării a 25 de hectare din Constanţa

15 Mar 2017 2608

Tehnici de retrocedare a 25 hectare din zona Brătianu - Anadalchioi (rechizitoriu)

26 Jul 2016 5537

Pământurile (retrocedate) ale Constanţei Maestrul Niculae Nejloveanu „face cărţile“ pentru 22 de terenuri construibile (document)

18 Apr 2016 6317

Adevărul.ro UPDATE. Vilă la Saint Tropez, cumpărată dintr-o fraudă cu terenuri din Constanţa. Numele lui Claudiu Palaz, vehiculat în acest caz

08 Feb 2016 4426

Constanta.ro. Ocaua lui Mazăre Retrocedarea de la Crimă Organizată (documente)

20 Sep 2014 8934