Lista completă. Rezultatele probei scrise a examenului de definitivat înainte de contestaţii. Profesori de 5 şi profesori de 10 din Constanţa

Ieri au fost afişate rezultatele examenului de definitivat, care a avut loc pe 25 aprilie la Liceul Teoretic „Traian“ din Constanţa. Potrivit ISJ Constanţa, şapte profesori au absentat şi alţi 23 s-au retras din acest examen. În perioada 25 - 26 aprilie se înregistrează contestaţiile şi se transmit la centrele de evaluare, urmând ca duminică, 30 aprilie, să fie afişate rezultatele finale. Nota minimă de promovare a examenului este 8. Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.
 
Subiectele şi baremele de evaluare ale probei scrise sunt elaborate în conformitate cu tematica şi bibliografia aprobate prin ordin al ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, pentru fiecare disciplină de examen, de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Lucrările scrise au fost evaluate în cinci centre, organizate la nivel naţional. Nota minimă de promovare a examenului a fost 8. Cadrele didactice care au promovat examenul au dobândit dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, precum şi posibilitatea de a urma o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titulari în sistemul de învăţământ preuniversitar şi de a participa la susţinerea examenelor pentru obţinerea gradelor didactice.
 
La nivelul judeţului Constanţa, situaţia este următoarea: dintre cei 165 de candidaţi participanţi, 97 de candidaţi au promovat (58,79%); 67 de candidaţi au fost respinşi (40,61%); o lucrare a fost anulată în centrul de evaluare (0,60%). Au existat două medii finale de 10, obţinute de un candidat ocupant al unui post de limbă turcă şi un ocupant al unui post de educator/institutor pentru învăţământ preşcolar/profesor pentru învăţământ preşcolar.
 
Cele mai mari note la proba scrisă au fost obţinute de următoarele cadre didactice: Tijan-Ghiulnazic Abduraman - 10; Coralia Chendru - 10; Andra Sorina Tudorache - 9,7; Andra Sorina Tudorache - 9,7; Eniser Abdula - 9,65; Mihai Ioana - 9,65; Dilek Ajda Agecai - 9,6; Elena Vasilache - 9,6; Ambruş Adrian - 9,5; Teo-Cristian Dăineanu - 9,4; Daniela Fîntînă - 9,4; Sonia-Theodora Peltea - 9,4; Iulia Vlad - 9,35; Viviana Popa - 9,3; Corina-Laura Aldea - 9,25; Mihaela Grigore - 9,25, Mihaela-Liliana Epifan - 9,2, Irina Valentina Dobre - 9,15, Emilia Ostroveanu - 9,2, Anamaria Preda - 9,2, Cosmina Chircu - 9, Petronela Harag - 9.

Note mai mici de cinci

La polul opus sunt cadrele didactice care au obţinut note mai mici de cinci. Acestea sunt: Liliana Elena Iordache - 4,9; Beatrice Mărgăritescu - 4,65; Marina Iordache - 4,4; Alexandru-Cătălin Troacă - 4,9; Mihaela-Mirela Tudor - 4,9; George Pavel - 4,35; Maria Berber - 4,25; Cristina Pop - 4; Daniela Nebunu - 3,9; Verginia Bărbat - 3,4; Necla Monomer - 3,25; Carmen Florentina Alexe - 2,95; Lăcrămioara-Melania Ioan - 2,75; Alexandru-Cătălin Minea - 1,55.
 
Cu nota maximă zece la portofoliu au fost notaţi: Tijan-Ghiulnazic Abduraman, Mera Acseit, Mihaela Nicoleta Adam, Corina-Laura Aldea, Carmen Florentina Alexe, Adrian Alistarh, Adrian Ambruş, Laura Aragea, Cristina Averianov, Maria-Nicoleta Bacal, Ipec Bagîş, Baron Camelia-Emilia, Batală Andreea Claudia, Bălan Mădălina, Ana Adelina Bălaşa, Elena-Mariana Bejan, Mădălina Blaga, Claudia Bobaru, Anca Bocioagă, Anamaria Bubolia, Florin Marius Bumb, Semra Fisun Cadâr, Mugurel Caracostea, Iulia Caragea, Simona Călin, Anica Cătănoiu, Coralia Chendru, Elif Cherim, Simona Elena Chiricuţă, Valerica Ciocîrlan, Luciana Alina Laura Comoli, Liliana Constantinescu, Ana-Maria Costăchescu-Stancu, Carmen Costea, Ciprian Nicolae Creţu, Felicia-Ştefania Cristea, Teo-Cristian Dăineanu, Irina Valentina Dobre, Adriana Cristina Doga, Georgiana Mihaela Dragomir, Donia Dumitrescu, Ionela Dumitru, Tanţa Economu, Alexandra-Andreea Enache, Mihaela-Liliana Epifan.
 
Notele la proba scrisa a examenului de definitivat pot fi consultate aici
 
Citeşte şi:
 
Emoţii pentru 195 de profesori din Constanţa: Astăzi are loc examenul de obţinere a definitivării în învăţământul preuniversitar
 

Mâine se afişează rezultatele examenului de definitivat. Zeci de profesori din Constanţa, cu nota zece la protofoliu

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Educației a publicat modele de subiecte pentru titularizare și definitivat 2024

18 Dec 2023 841

Constanța 265 de participanți la examenul național pentru definitivare în învățământul preuniversitar

19 Jul 2023 1206

Constanța Aproximativ 300 de candidați susțin examenul național pentru definitivare în învățământul preuniversitar - sesiunea 2023

19 Jul 2023 1013

Definitivat 2023 Cadrele didactice susțin miercuri proba scrisă din cadrul examenului de definitivat în învățământ

17 Jul 2023 890

Examen de definitivat pentru executorii judecătorești stagiari. Niciun post vacant la Constanța!

05 Jun 2023 1322

ISJ Constanța anunță Procent de promovabilitate crescut după afișarea rezultatelor finale din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2022

04 Aug 2022 1334

UPDATE Rezultate finale examen definitivat 2022! Veste tristă pentru candidații din Tulcea

04 Aug 2022 1659

Definitivat 2022 67,20% din candidații din Constanța au promovat examenul național pentru definitivare în învățământ

27 Jul 2022 1337

Definitivat 2022 Probleme cu subiectele la proba de matematică susținută de învățători. A fost lansată petiție pentru notarea corectă (DOCUMENTE)

21 Jul 2022 12021

Definitivat 2022 Candidații susțin astăzi proba scrisă. La Constanța este un singur centru de examen

20 Jul 2022 1489

Definitivat 2022 la Constanța. Când va avea loc proba scrisă și câți candidați vor participa

19 Jul 2022 1707

Examen de definitivat pentru ocuparea posturilor de notar public. Ce locuri sunt vacante în județul Constanța

14 Mar 2022 1610

Definitivat 2021 Rezultate finale după soluționarea contestațiilor. La Constanța promovabilitatea este de 79,8%

28 Jul 2021 2153

UPDATE. Definitivat 2021 Au fost publicate rezultatele probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ

21 Jul 2021 3465

Definitivat 2021 Ce subiecte au avut de rezolvat cadrele didactice la proba scrisă a examenului

14 Jul 2021 2122