Lovituri din penitenciar şi reţeta succesului Metoda „Accidentul”, tehnica de vrăjit naivii

Persoanele depistate urmau să fie conduse pentru audieri la sediul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti

Peste 500 de poliţişti au participat, ieri, la o acţiune derulată simultan în mai multe locuri din ţară, în vederea probării activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de înşelăciuni telefonice prin metoda „Accidentul”. Percheziţiile au vizat 14 persoane încarcerate în cinci penitenciare. Una dintre cele cinci unităţi de detenţie este cea din Tulcea. Aici, mascaţii au efectuat mai multe controale, în urma cărora au fost găsite două telefoane. Utilizatorii acestora sunt, potrivit unor surse apropiate anchetatorilor, doi bărbaţi din Constanţa, încadraţi la regimul de maximă siguranţă. Poliţiştii susţin că, în fapt, suspecţii ar fi contactat prin telefon părţile vătămate, cărora le aduceau la cunoştinţă implicarea unui membru al familiei sau a unei rude apropiate într-un accident soldat cu victime omeneşti şi pentru care, pentru a nu fi arestat, era necesară trimiterea unei sume considerabile de bani, prin sistemul de curierat bancar, unor persoane pretinse a fi avocaţi sau rude ale victimelor.

Ieri dimineaţă, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti şi al inspectoratelor judeţene de poliţie Ilfov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Brăila, Tulcea, Caraş-Severin, Hunedoara, Dolj, Prahova, Giurgiu, Buzău, Vâlcea, Călăraşi şi Ialomiţa, precum şi echipe de intervenţie, au desfăşurat o amplă acţiune pentru probarea activităţii infracţionale a mai multor persoane suspectate de înşelăciuni telefonice.

În acest context, au fost organizate 51 de echipe de percheziţie, formate din peste 500 de poliţişti din structurile de investigaţii criminale şi de intervenţie, sprijinite de Serviciul de Intervenţii şi Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, care au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale. Percheziţiile s-au desfăşurat în cinci penitenciare, respectiv Penitenciarul Galaţi (fiind vizate 8 persoane încarcerate), Penitenciarul Iaşi (2 persoane încarcerate), Penitenciarul Craiova (o persoană încarcerată), Penitenciarul Tulcea (2 persoane încarcerate) şi Penitenciarul Mărgineni-Giurgiu (o persoană încarcerată). De asemenea, au fost efectuate un număr de 42 de percheziţii domiciliare în judeţele Galaţi (6), Brăila (10), Ilfov (3), Ialomiţa (1), Vâlcea (1), Buzău (2), Caraş-Severin (1), Hunedoara (1), Suceava (3), Iaşi (1), Călăraşi (10), precum şi în municipiul Bucureşti (3).
Activităţile s-au desfăşurat în 78 de dosare penale înregistrate la DGPM Bucureşti (la Serviciul de Investigaţii Criminale şi la poliţiile sectoarelor 1, 2, 3, 4 şi 6), sub supravegherea procurorilor de caz.
Persoanele depistate urmau să fie conduse pentru audieri la sediul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti. Potrivit anchetatorilor, suspecţii ar fi contactat prin telefon părţile vătămate, cărora le aduceau la cunoştinţă implicarea unui membru al familiei sau a unei rude apropiate într-un accident soldat cu victime omeneşti şi pentru care, pentru a nu fi arestat, era necesară trimiterea unei sume considerabile de bani, prin sistemul de curierat bancar, unor persoane pretinse a fi avocaţi sau rude ale victimelor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Tânăr de 18 ani, condamnat pentru agresiune sexuală. Ce decizie au luat magistrații

27 Mar 2024 523

Constanța Șofer beat și fără permis condamnat definitiv la închisoare

27 Mar 2024 562

Mandat de arestare preventivă pe numele unui bărbat din Constanța. Ce acuzații i se aduc

27 Mar 2024 565

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

27 Mar 2024 674

IPJ Constanța Percheziții în opt dosare penale de furt calificat. Constatările polițiștilor (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 547

Primăria Constanța Sancțiuni pentru o persoană care a vandalizat bănci din apropierea Școlii Gimnaziale nr. 36 „Dimitrie Știubei” (FOTO)

25 Mar 2024 429

Falși polițiști trimiși în judecată la Constanța! Percheziție „la mișto“

25 Mar 2024 552

Încălcări grave ale legii în trafic, la Mircea Vodă, județul Constanța Motivele pentru care șoferului unei autoutilitare s-a ales cu dosar penal

24 Mar 2024 527

Razie de amploare a polițiștilor în județul Constanța! Zeci de șoferi au rămas fără permis de conducere (GALERIE FOTO)

24 Mar 2024 455

În ultimele 48 de ore Intervenții ale poliției în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

23 Mar 2024 615

În Valu lui Traian, județul Constanța Tânăr depistat și cercetat pentru mai multe fapte. Ce au constatat polițiștii (Galerie FOTO)

23 Mar 2024 806

Doi bătrâni salvați la timp de polițiști, în localitatea Fântânele, județul Constanța

23 Mar 2024 562

Ziua Poliției Române Cupa Presei la Tir desfășurată la Constanța (GALERIE FOTO)

22 Mar 2024 472

IPJ ArgeșDepistat conducând pe contrasens, deși avea dreptul de a conduce suspendat

22 Mar 2024 316

​Acțiune a polițiștilor rutieri, la Constanța! S-a lăsat cu amenzi (FOTO)

18 Mar 2024 567