Luare de mită Directorul uneia dintre cele mai importante instituţii din Constanţa a fost condamnat

Pe parcursul termenului de supraveghere, fostul director va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Munca neremunerată în folosul comunităţii se execută în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa sau în cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa, judeţul Constanţa.
 
Trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei, pentru luare de mită, Marian Mitrea, la data presupuselor fapte director al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral, a fost condamnat.
 
În actul de sesizare a instanţei, procurorii DNA arată că, „în perioada martie - aprilie 2010, inculpatul Marian Mitrea, în calitate de director al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral, a pretins de la reprezentanţii unei societăţi comerciale un procentaj de 8% din sumele pe care respectiva societate urma să le încaseze de la Direcţia Apelor Dobrogea Litoral, din cele trei contracte de execuţie lucrări aflate în curs de derulare. Banii, reprezentând echivalentul sumei de 3.630.392 de lei, au fost pretinşi de inculpat pentru a nu le crea oamenilor de afaceri probleme în derularea contractelor şi pentru efectuarea la timp a plăţilor“.
 
„Valoarea cumulată a celor trei contracte încheiate de societatea respectivă cu Direcţia Apelor Dobrogea Litoral a fost în valoare totală de 90.415.021 de lei fără TVA. Pentru a disimula banii reprezentând obiectul mitei, în perioada aprilie - mai 2010, reprezentaţii societăţii beneficiare a contractelor au virat unei alte firme, în şase tranşe, suma de 421.141 de lei, ca urmare a înţelegerii prealabile dintre inculpatul Mitrea Marian şi administratorul acelei societăţi. Ulterior, până la sfârşitul anului 2010 şi după plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, inculpatul Mitrea Marian a primit efectiv de la administratorul firmei respective, în patru-cinci tranşe, suma de 240.000 de lei“, conform rechizitoriului.
 
În continuare, procurorii DNA mai arată că, „în perioada iunie 2010 - ianuarie 2012, în aceeaşi modalitate şi în derularea aceloraşi trei contracte, inculpatul Mitrea Marian a primit de la reprezentanţii aceleiaşi societăţii comerciale, prin intermediul unei alte firme, în mai multe tranşe, suma de 135.000 de lei. În ambele împrejurări, sumele de bani cu titlu de mită au fost remise inculpatului în diverse locuri stabilite de acesta pe raza municipiului Constanţa (sediul unei societăţi comerciale, domiciliul unei rude etc.). În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătoare a popririi asupra sumei de 375.000 de lei depusă la o unitate bancară pe numele inculpatului Mitrea Marian“.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, instanţă care a dispus condamnarea lui Marian Mitrea la pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
 
Fostul director al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral a fost obligat, pe durata termenului de supraveghere, să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile, să comunice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
 
Tribunalul Constanţa i-a mai impus lui Mitrea să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.
 

„Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul Mitrea Marian va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 90 de zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Munca neremunerată în folosul comunităţii se execută în cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa sau în cadrul Direcţiei de Gospodărire Comunală din cadrul Primăriei Constanţa, judeţul Constanţa, iar numărul zilnic de ore se va stabili potrivit legii de executare a pedepselor. Atrage atenţia inculpatului Mitrea Marian asupra dispoziţiilor art. 96 al. 1 şi al. 4 C.pen, în sensul că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse de instanţă, precum şi în cazul în care pe durata termenului de supraveghere săvârşeşte o nouă infracţiune, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei“, conform minutei.
 
Foarte important, Tribunalul Constanţa a dispus confiscarea specială, de la inculpat, în folosul statului, a sumei de 375.000 de lei, „dobândită prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală“, aşa cum se menţionează şi în minuta instanţei.
 
În final, Tribunalul a menţinut măsura asigurătoare luată prin Ordonanţele nr. 39/P/2016 din 28.10.2016 şi 14.02.2017, Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei. Decizia Tribunalului Constanţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.

Citeşte şi: 

DNA a făcut public tot rechizitoriul! Cum a „căzut“ Marian Mitrea, fostul director al DADL (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța CN APM SA, contract cu două firme pentru service la mai multe tipuri de motoare (DOCUMENT)

02 Oct 2023 971

Firme Constanța Adunarea Generală Ordinară a acționarilor Utilnavorep SA. Ce conține ordinea de zi

19 Jul 2023 1138

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 iulie 2023

11 Jul 2023 1453

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 10 aprilie 2023

11 Apr 2023 1777

Liga 1 Farul Constanţa, eşec în meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe

12 Dec 2021 2581

#ConstanțaEsteBine Crosul umanitar „Împreună pentru Andrei“. Alergători de toate vârstele au venit să-l ajute pe tânărul din Năvodari

08 Jan 2021 3071

#ConstanțaEsteBine Crosul umanitar „Împreună pentru Andrei“, la Năvodari

01 Jan 2021 2380

Tricou semnat de Hagi şi Gică Popescu, la licitaţie pentru ajutorarea unui tânăr din Năvodari

25 Dec 2020 3632

Un fost director al unei instituții publice din Constanța a cerut să fie eliberat condiționat din închisoare. Ce au decis judecătorii

14 Mar 2019 2448

Tribunalul Constanţa decide joi libertatea lui Marian Mitrea, fostul şef al Apelor Dobrogea Litoral

12 Mar 2019 2375

Cine s-a aflat la cârma Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral din 1991 până în prezent. Directorul cu cel mai lung mandat

07 Feb 2019 5947

Marian Mitrea, fostul şef al ABADL, revocat din funcţia de administrator al Utilnavorep SA

18 May 2018 4281

România a pierdut la scor meciul cu Turcia. Cinci convocaţi de la Academia Hagi. Câţi au jucat

17 Jan 2018 2031

Revista presei locale

28 Dec 2017 1938

Trei ani cu executare Directorul uneia dintre cele mai importante instituţii din Constanţa merge la închisoare

20 Dec 2017 6498