Model de agricultori pentru constănţeanul Băsescu Miliardarii dobrogeni din Top 300 care-l pot sfătui pe preşedinte în afaceri

Agricultura merită salvată şi poate fi un domeniu de succes. Constanţa demonstrează că merită salvată prin doi dintre reprezentanţii săi. Vorbim de Cătălin Marius Bucur, un tânăr miliardar, precum şi de fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, care în luna septembrie a cumpărat 300 de hectare de teren agricol în localitatea Nana, din judeţul Călăraşi, teren pe care l-a dat în arendă şi pe care deja cultivă orz şi grâu. Dacă Constanţa oferă un model de succes prin miliardarul Bucur, şi Tulcea îl are pe miliardarul său şi anume, pe Taşcu Caraman!

Revenim însă la Cătălin Marius Bucur, milionar în euro prin excelenţă. Despre acesta aflăm din Top 300 Capital că face bani din tranzacţiile cu cereale. Tânărul constănţean, în vârstă de 38 de ani, ocupă locul 109 în Top 300 Capital, fiind cunoscut ca „traderul de la Brise”. Brise Group este, potrivit acestui top, cel mai mare trader de materii prime agricole deţinut de un român. Averea lui Bucur este estimată la 45-46 de milioane de euro, semn că tranzacţiile cu cereale aduc profit. „Extinderea regională a traderului de cereale este posibilă datorită faptului că Brise are patru capacităţi de încărcare la Dunăre, atât în transport auto, cât şi fluvial. Grupul de firme deţine 10.000 de hectare grupate în ferme din judeţul Constanţa”, se mai menţionează în Top 300 Capital.

Pe locul 279 în top, cu o avere de 15 milioane de euro, îl găsim pe Taşcu Caraman, în vârstă de 62 de ani, din Tulcea, un dobrogean care şi-a îndreptat paşii, cu succes, spre domeniul agricol.
Taşcu Caraman administrează aproximativ 3.200 de hectare de teren agricol împreună cu un partener şi, anul acesta, după un an 2012 dificil pentru toţi investitorii din domeniul agricol, a mizat pe culturile de rapiţă, grâu şi orz, cultivând circa 2.600 de hectare cu aceste plante. „Rezultatele s-au văzut: după anul secetos a urmat unul îmbelşugat, cu producţii agricole record, fapt care a demonstrat că decizia lui Taşcu Caraman de a cultiva preponderent cele trei tipuri de plante a fost foarte bună, cu atât mai mult cu cât preţul rapiţei a fost destul de ridicat în 2013, spre deosebire de cel al altor culturi”, se arată în Top 300 Capital.
 
Sunt şi alţii care îl pot sfătui
 
Deşi nu au intrat în niciun top şi marii deţinători de terenuri agricole din judeţul Constanţa, cu suprafeţe de sute de hectare în administrare, îi pot da sfaturi preşedintelui. Unul dintre aceştia este chiar fostul secretar de stat Gheorghe Albu, asociat unic al SC Nostalgic SRL, firmă cu sediul în strada Mircea cel Bătrân 84, care pentru campania agricolă din 2011 a primit în 2012 o subvenţie în valoare totală de 1.442.534,68 de euro. Şi de la asociaţii S.C. Montana Azuga SRL, Aurelian Soare şi Răzvan Filipescu, a căror firmă are sediul în strada Silozului 1 din Mihail Kogălniceanu, ai ce învăţa! Firma s-a ales, în anul 2011, cu o subvenţie în sumă de 820.470,67 de euro pentru suprafeţele de teren pe care le deţine. Mergem mai departe cu exemplele şi ajungem la SC Grain Sistem Service SRL cu sediul în Bulevardul Mamaia 158. Acţionarii societăţii Aurelian Vintilescu şi Costea Halep au primit pentru campania din 2011 o subvenţie în valoare de 651.031,59 de euro. Nici cei de la Unigrains Trading SRL nu s-au lăsat mai prejos. Societatea are sediul în strada Hatman Arbore 13B din Constanţa şi îl are asociat unic pe Theodor Lucian Ichim, în cazul căruia subvenţia la hectar s-a ridicat la suma de 612.565,25 de euro pentru campania din 2011. Zambila Prest S.R.L din satul Movila Verde, comuna Independenţa, demonstrează şi aceasta că merită să investeşti în agricultură. Fondator şi asociat unic al firmei este Bogdan Iulian Ciocan, care a obţinut în 2012, pentru campania din 2011, o subvenţie în cuantum de 200.156,04 de euro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APIA primește cereri de plată pentru anul 2024

04 Apr 2024 479

Situația umidității solului în Dobrogea. Date agrometeorologice (FOTO)

03 Apr 2024 523

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța, de Ziua Internațională a Păsărilor „Oamenii sunt, prin acțiunile lor iresponsabile, cea mai mare amenințare la adresa bunăstării păsărilor”

01 Apr 2024 523

Situația rezervei de umiditate în sol, în Dobrogea. Analiza ANM

22 Mar 2024 546

Inspectoratul Școlar Județean Constanța promovează învățământul dual alături de CCINA Constanța

22 Feb 2024 887

Un teren agricol, deținut de Revargo Agricultură SRL, scos la mezat de ANAF Constanța (DOCUMENT)

12 Feb 2024 855

Ministerul Cercetării anunță finanțarea cu 182,2 milioane de lei a proiectelor ce presupun implementarea unor tehnologii de ultimă generație

25 Jan 2024 659

USR sesizează instituțiile statului în legătură cu legalitatea concesionării terenurilor ce fac obiectul scandalului cu subvențiile pentru stuf din Delta Dunării

23 Jan 2024 765

"Fermierii, în 2024, nu vor avea o dificultate în agricultura din România". Anunțul lui Florin Barbu

22 Jan 2024 575

Consilierul județean Răzvan Filipescu de la PRO România și-a depus raportul de activitate pentru 2023 (DOCUMENTE)

21 Jan 2024 1034

Fermierii care protestează în stradă au început negocierile cu ministrul Agriculturii!

18 Jan 2024 635

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu face un apel către fermieri să meargă acasă

16 Jan 2024 723

Ministrul Florin Barbu „RCA la utilajele agricole este la fel ca anul trecut! În 2024 suportăm acciza la motorină pentru fermieri“

12 Jan 2024 853

Predoiu despre protestul transportatorilor şi fermierilor- „Am încredere că vom depăşi cu toţii, cu bine, acest moment"

12 Jan 2024 598

Atenționare de călătorie pentru Germania! Anunțul MAE

06 Jan 2024 762