Nebănuite sunt filele de... medicină via CJC Povestea Fundaţiei „Ambulanţa 2000” Constanţa. Câţi pacienţi a transportat la clinici din străinătate

În ediţia de luni a cotidianului ZIUA de Constanţa am semnalat cazul unei fundaţii constănţene care, în octombrie 2011, a semnat un protocol de colaborare cu instituţia condusă de Nicuşor Constantinescu. Fundaţia „Ambulanţa 2000” Constanţa, căci despre ea este vorba, a încheiat un protocol de colaborare cu CJC, pe perioadă nedeterminată, prin care fundaţia se angaja „să asigure asistenţa medicală de urgenţă prespitalicească prin transportarea pacienţilor cu ambulanţa cu echipaj complet la şi de la clinici medicale din ţară şi din străinătate”.
Informaţiile legate de această fundaţie sunt însă greu de găsit. Aşa cum am menţionat în ediţia de luni, potrivit Registrului Naţional ONG disponibil pe site-ul Ministerului Justiţiei, Fundaţia „Ambulanţa 2000” Constanţa a fost înregistrată în instanţă pe 20 februarie 2001. Fondator este doctorul Vasile Popescu, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, iar în Consiliul director apărea Haralambie-Laurenţiu Alexe.

Cine este noul preşedinte al fundaţiei

Doctorul Vasile Popescu, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa, a lămurit, ieri, câteva dintre datele de identificare a fundaţiei. Astfel, potrivit spuselor sale, noul preşedinte al „Ambulanţa 2000” este un anume Marian Şarpe, inginer în cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Popescu a fost, conform propriilor declaraţii, preşedintele fundaţiei pentru aproximativ doi ani. În urmă cu o lună şi jumătate, a renunţat la această funcţie, iar în acest sens există, susţine medicul, o hotărâre judecătorească.
Întrebat care au fost motivele pentru care a renunţat la funcţia de conducere a fundaţiei, „care nu a fost remunerată niciodată”, doctorul Vasile Popescu a mărturisit că a fost sfătuit să se retragă: „Eu am plecat ca să nu existe un posibil conflict de interese. N-am fost niciodată remunerat”.

Există sau nu un parteneriat cu CJC?

În această ordine de idei, l-am întrebat pe doctorul Popescu dacă principiul unui posibil conflict de interese nu se poate aplica oricărui angajat al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa care ar putea fi preşedintele fundaţiei. Medicul a declarat însă că ideea fundaţiei este tocmai aceea de a transporta pacienţi şi că cei aproximativ 30 de membri ai săi sunt de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă: „Toţi membrii fundaţiei sunt doctori şi sunt ai noştri”.
Doctorul Vasile Popescu a ţinut să menţioneze că printre obiectivele fundaţiei se numără sprijinirea contribuţiei la îmbunătăţirea asistenţei medicale de urgenţă în judeţul Constanţa, participarea la programe de educaţie medicală continuă în cadrul serviciilor de ambulanţă din România, precum şi participarea la activităţi de urgenţă medicală prespitalicească şi transport medical asistat şi neasistat.
Interesant este însă că doctorul Popescu nu îşi aminteşte ca între Consiliul Judeţean Constanţa şi Fundaţia „Ambulanţa 2000” Constanţa să existe un parteneriat încheiat care să constituie subiectul unei hotărâri a CJC. Amintim că la un astfel de protocol face referire HCJ 253 din octombrie 2011. Medicul a precizat că ştie doar de un acord între cele două entităţi.
În ceea ce priveşte numărul de pacienţi ajutaţi de fundaţie în baza acestui acord, medicul a afirmat că ar fi vorba de cinci, toţi bolnavi de cancer, transportaţi la Clinica Anadolu din Istanbul (Turcia).
Doctorul Vasile Popescu conduce Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa din 1992 şi, din 1997, este membru al Comisiei de Medicină de Urgenţă a Ministerului Sănătăţii.

Date neactualizate

L-am contactat telefonic şi pe Haralambie Laurenţiu Alexe, cel care, potrivit Registrului Naţional ONG, ar reprezenta Consiliul director. Alexe a explicat că nu mai are nicio implicare în fundaţie, retrăgându-se cu şapte, opt ani în urmă. Datele referitoare la fundaţie ar trebui, aşadar, să fie actualizate în Registrul Naţional ONG, mai ales că fundaţia are, de o lună şi jumătate, şi un nou preşedinte.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

life

25 May, 2013 15:24

Dar si un secretar de stat din ministerul sanatati este presedinte de fundatie,si se numeste SMURD si se confunda cu SMURDul de la pompieri care este finantat de stat.Stiu cetatenii cum se cheltuesc banii fundatiei, s-ar putea sa avem mari surprize.

Articole asemanatoare

Ședință CJ Constanța Se modifică structura organizatorică a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța

26 Mar 2024 513

Studentă a Facultății de Medicină din cadrul Universității Ovidius din Constanța, calificată în etapa finală a Concursului internațional de oratorie în limba franceză

11 Mar 2024 582

Cumpărări directe Constanța Millennium Development SRL, fără angajați anul trecut și cu peste 1.800 de contracte câștigate, a semnat cu Spitalul de Balneologie Eforie Nord (DOCUMENT)

03 Mar 2024 834

Achiziții Constanța Spitalul Clinic de Recuperare Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord repară camera de recirculare apă sărată bazin hidrokinetoterapie

03 Mar 2024 593

Averea și interesele Roxanei Nartea, membru supleant în CA-ul Spitalului Clinic de Recuperare, Medicină, Fizică și Balneologie Eforie Nord! (DOCUMENTE)

03 Feb 2024 679

Declarații Avere Emanuela Alis Geageac, asistent medical șef secție la Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizica și Balneologie Eforie Nord

02 Feb 2024 850

Declarații de avere Alina Moineagu, Membru în Consiliul de administrație la Spitalul Clinic de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie Eforie Nord (DOCUMENT)

29 Jan 2024 781

Doliu în medicina românească S-a stins din viață prof dr. Radu Voiosu, unul din cei mai mari gastroenterologi din România

28 Jan 2024 795

Averea și interesele Adrianei Badan, director financiar contabil la Spital Clinic de Recuperare, Medicina Fizică și Balneologie Eforie Nord! (DOCUMENTE)

28 Jan 2024 635

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa scoate la concurs mai multe posturi vacante

21 Jan 2024 3238

Volei. CSM Constanța, meci cu CSM Corona Brașov Florin Voinea - „Cum, în tur, am făcut o surpriză, mergem să luăm cel puțin un punct“

18 Jan 2024 803

Volei Iveta Stanchulova, componentă a Naționalei Bulgariei, achiziționată de CSM Constanța (GALERIE FOTO)

18 Jan 2024 752

USR cere demisia ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, reproşându-i că, după criza de personal din spitale, ajung să fie "aruncate în criză" şi medicina de familie şi medicina de ambulator

16 Jan 2024 691

Volei CSM Constanța, victorie cu CSU Medicina Târgu Mureș, după o revenire spectaculoasă (GALERIE FOTO +VIDEO)

13 Jan 2024 1084

Bărbat de 68 de ani ucis de un animal sălbatic în județul Sibiu. Polițiștii au deschis o anchetă

11 Jan 2024 864