Nume conspirativ „Gelu” Constănţean celebru pentru care s-a constatat calitatea de colaborator al Securităţii

În Monitorul Oficial al României de ieri a fost publicată decizia Curţii de Apel Bucureşti cu privire la constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a lui Aurel Butnaru. Sentinţa Curţii din data de 16 iunie 2009 a fost însă atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe data de 30 noiembrie 2011, prin decizia 5754, Curtea Supremă de Justiţie a României a constatat nul recursul.
 
„Asupra cauzei civile de faţă (n.r. Curtea) constată că prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a, Contencios Administrativ şi Fiscal sub numărul 3337/2/2009 reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a chemat în instanţă pe pârâtul Butnaru Aurel, solicitând să se constate calitatea de colaborator al securităţii a pârâtului. În motivarea, în fapt, a cererii, reclamanta arată în esenţă că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. B din OUG nr. 24/2008, pârâtul furnizând informaţii care se referă la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, aşa cum rezultă din actele dosarului, iar acţiunile sale în această calitate au încălcat dreptul la liberă circulaţie şi dreptul la viaţă privată”, se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti.

În document se menţionează că pârâtul Aurel Butnaru a depus întâmpinare la dosarul cauzei, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată. Potrivit însă art. 2 lit. B din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, „prin colaborator al Securităţii se înţelege persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului (...)”. „Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor”.
Nu mai puţin important, decizia instanţei prevede că pârâtul „a semnat, la data de 16.09.1971, un «angajament», prin care se angaja să sprijine organele de securitate în activitatea de o desfăşoară pentru prevenirea, descoperirea şi lichidarea infracţiunilor ce cad în competenţa acestora, iar, în colaborare cu organele de securitate se angaja să furnizeze date şi informaţii ce prezintă interes prin sistemul de legătură ce-i va fi stabilit, să dovedească sinceritate şi obiectivitate şi să nu spună nimănui, indiferent de persoană, grad de rudenie sau funcţie, despre această colaborare”.

Potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial, pârâtul, cu domiciliul în Constanţa, a primit, de comun acord, numele conspirativ „Gelu”. „Pârâtul a fost recrutat ca rezident la data de 16.05.1970, în scopul ţinerii legăturii cu colaboratori din cadrul unităţilor hoteliere într-un mod mai organizat, cât şi pentru asigurarea conspirativităţii muncii, iar la data de 16.09.1972 a fost trecut în rândul informatorilor. În anul 1973, pârâtul a fost trecut în rezervă, iar la data de 27.07.1977 s-a aprobat folosirea sa în calitate de rezident, având legături cu mai mulţi colaboratori, fiind şef hotel «Sulina» din Complexul «Flora», iar la data de 20.01.1984 a fost scos din reţeaua informativă a organelor de securitate, având în vedere că a dat dovadă de superficialitate şi formalism, a fost nesincer şi este o persoană cu preocupări afaceriste”, se menţionează în decizia instanţei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

astia sint liberalii-a luat hitel parc si sotia hotel ambasador-restaurante-mafie-antonescu informat

06 Dec, 2013 09:45

securisti imbogatiti de revolutie

Articole asemanatoare

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 448

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 24-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele)

07 Apr 2024 1846

Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ Constanţa Echipa feminină, campioană județeană la categoria Under-10 (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 1260

Nemulțumiri după primele condamnări! Dosarul oilor îngropate pe un teren viran din Tulcea ajunge la Constanța! (FOTO, VIDEO+DOCUMENT)

08 Jan 2024 1071

Înalta Curte anunț în legătură cu dosarul „Revoluția română din decembrie 1989“!

02 Jan 2024 962

Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, contract cu Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare Turbomotoare COMOTI! Iată despre ce e vorba (DOCUMENT)

27 Dec 2023 1002

Tribunalul Bucureşti, așteptat să se pronunțe în cazul lui Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru al Guvernului României!

18 Dec 2023 1251

Primele condamnări în dosarul oilor îngropate pe un teren viran din Tulcea! Inculpați, Cazacioc Gelu Daniel și Cazacioc&Co SRL (FOTO, VIDEO+DOCUMENT)

11 Dec 2023 1666

Echipe de la Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ din Constanța, calificate în fazele superioare ale ONSS (GALERIE FOTO)

11 Dec 2023 1825

Liga a 4-a Constanța CS Medgidia, pe locul întâi. Rezultatele etapei a 18-a și clasamentele (seniori + juniori)

02 Dec 2023 2420

Dosarul Revoluției merge la Înalta Curte! Fostul președinte Ion Iliescu, printre nemulțumiți de începerea judecății (DOCUMENT)

01 Nov 2023 1711

Începe judecata în Dosarul Revoluției! (MINUTĂ+RECHIZITORIU)

25 Oct 2023 1325

Să fie lovitura de grație pentru artiștii plastici din Constanța? SPIT Constanța cere insolvența Uniunea Artiștilor Plastici din România - Filiala Constanța

22 Oct 2023 1826

Comuna Ciobanu, din județul Constanța, cumpără servicii de proiectare pentru structuri rutiere! Iată de la cine

20 Oct 2023 773

Liga a 4-a Constanța Rezultatele etapei a 12-a (seniori și juniori + clasamente și galerie foto)

15 Oct 2023 2515